ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1240/2018

Ședința publică din data de 18 aprilie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtului S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 1.100,20 RON, reprezentând contravaloare facturi fiscale servicii, a penalităților de întârziere contractuale în cuantum de 1.021,44 RON, calculate până la data de 31.12.2014, a penalităților de 0,5% pe zi de întârziere calculate până la plata efectivă a debitului, precum și a costurilor de încetare anticipată a contractului, de 4.800,00 RON. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 12965/2017 din 24 octombrie 2017, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, reținând, în esență, că întrucât pârâtul locuiește în municipiul Alba Iulia, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 121 și art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Judecătoria Alba Iulia prin sentința civilă nr. 80/CC/2018 din 17 ianuarie 2018, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia, a declinat competența de soluționarea a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iași și constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului ivit.

În argumentarea acestei sentințe s-a reținut, în esență, că în cauză raportat la obiectul litigiului dintre părți, suntem în prezența unei competente teritoriale de ordine privată, iar nu de ordine publică și potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. excepția necompetenței teritoriale nu putea fi invocată de către instanță din oficiu.

Totodată, s-a reținut că nu poate fi reținută incidența normelor de competență exclusivă instituită de art. 121 C. proc. civ. întrucât pârâta nu are calitatea de consumator.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Iași competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă o cerere cu valoare redusă întemeiată pe dispozițiile art. 1028 și urm. din noul C. proc. civ.

În speța dedusă judecății nu suntem în prezența unui litigiu privind protecția drepturilor consumatorului față de clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, nefiind astfel incidente prevederile Legii nr. 193/2000, coroborate cu dispozițiile art. 121 și art. 126 alin. (2) din noul C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 2. alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori "Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale", or în cauză, pârâta este un profesionist.

Alin. (2) din același text de lege definește profesionistul ca fiind "orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia."

Instanța competentă să soluționeze cererea este judecătoria, raportat la prevederile art. 1028 alin. (1) din C. proc. civ., alin. (2) al aceluiași text de lege statuând:

"Competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun."

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 107 alin. (1), coroborat cu art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar în cererile privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligației.

Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 116 C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului.

Raportat la aceste considerente, Judecătoria Iași nu putea, din oficiu, să invoce necompetența în soluționarea cererii, raportat la dispozițiile art. 130 alin. (3) din noul C. proc. civ., potrivit cărora "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iași, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2018.