ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1044/2018

HOTĂRÂRE

21.03.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1044/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 21 martie 2018

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. Î.I., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei 223,68 RON cu titlu de debit principal reprezentând contravaloare facturi neachitate pentru serviciile telefonice furnizate.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1026 noul C. proc. civ. și urm, art. 411 noul C. proc. civ.

Pârâta nu a formulat întâmpinare în termen legal și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală, deși a fost legal citată.

Prin sentința civilă nr. 11847/03.10.2017, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocând art. 121 C. proc. civ., în conformitate cu care cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului, motiv pentru care a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 16.11.2017.

Judecătoria Ploiești a invocat excepția necompetenței teritoriale pe care a admis-o, a constatat existența conflictului negativ de competență, iar în baza art. 134 și art. 135 alin. (1) din același act normativ, a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență. În motivarea soluției s-a reținut că întreprinderea individuală este o entitate distinctă față de persoana fizică și din această perspectivă nu se aplică dispozițiile art. 121 C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Giurgiu competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, reține că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de o cerere cu valoare redusă. Procedura de soluționare a cererilor cu valoare redusă este reglementată prin dispozițiile speciale prevăzute de art. 1027 C. proc. civ.

Prin art. 1028 C. proc. civ. competența de a soluționa cererea în primă instanță aparține judecătoriei iar aceasta se stabilește potrivit dreptului comun.

Pârâta din prezenta cauză este o întreprindere individuală. Potrivit art. 2 lit. g) din O.U.G. nr. 44/2008, prin întreprindere individuală se înțelege întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică. Această entitate juridică nu este cuprinsă în noțiunea de consumator, în sensul Legii nr. 192/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, ca atare, în cauză nu are incidență art. 121 C. proc. civ. deoarece pârâta nu are calitatea de consumator ambele părți făcând parte din categoria profesioniștilor deoarece desfășoară activități autorizate.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În prezentul litigiu, competența de judecată este de ordine privată, reclamanta fiind aceea care a înțeles să se prevaleze, în acest sens, de dispozițiile art. 113 C. proc. civ. ce vizează competența alternativă.

Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în cazul încălcării normelor de competență teritorială, în afară de cea exclusivă, excepția de necompetență de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de către pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Prin urmare, instanța nu poate să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale, întrucât potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., necompetența în această situație este de ordine privată și nici reclamantul, deoarece art. 130 alin. (4) C. proc. civ. prevede că dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței.

Verificarea depunerii în termen a întâmpinării se face din oficiu, fiind incidente dispozițiile art. 208 C. proc. civ., în sensul că întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel. Consecința nedepunerii întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, decât legea prevede altfel. Formularea și depunerea întâmpinării nu este facultativă, ci legea instituie în sarcina pârâtului această obligație, iar nedepunerea întâmpinării în termenul legal are drept consecință că faptul că instanța sesizată de reclamantă rămâne legal învestită.

În speță, reclamanta a sesizat instanța de la sediul său, respectiv de Judecătoria Iași iar pârâta nu a formulat întâmpinare, prin urmare Judecătoria Iași rămâne instanța competentă să soluționeze cauza.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamantă, în favoarea Judecătoriei Iași.