ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.01.2023

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 70/2023

HOTĂRÂRE
19.01.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 70/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra conflictului de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia, la 05.10.2021, sub număr unic de dosar x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 158.868,24 RON, reprezentând penalizare de 30% pentru cantitatea nelivrată conform contract nr. x/29.06.2020 și conform contract x/24.07.2020, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 311 din 15.02.2022, Judecătoria Slobozia a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a declinat, în favoarea Judecătoriei Iași, competența de soluționare a acțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Slobozia a reținut, în esență, că, față de dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține instanței în raza căreia își are sediul pârâta – Judecătoria Iași.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Iași a pronunțat sentința civilă nr. 12239 din 21.11.2022, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În motivare, s-a reținut, în esență, că potrivit art. X din contractele de vânzare-cumpărare, orice dispută, controversă, litigiu sau încetare provocată de prezentul contract va fi rezolvată în fața instanțelor de judecată competente, în a căror circumscripție își are sediul cumpărătorul, fiind o clauză atributivă de competență valabilă, astfel că, în temeiul art. 126 alin. (1) C. proc. civ., a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași și, pe cale de consecință, declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița (instanța de la sediul reclamantei - cumpărătoare).

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a învestit Judecătoria Slobozia cu o acțiune în răspundere civilă contractuală, solicitând obligarea pârâtei să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 158.868,24 RON, reprezentând penalizare de 30% pentru cantitatea nelivrată, conform contractelor nr. x/29.06.2020 (având ca obiect vânzarea de semințe de floarea soarelui de origine românească, în vrac, din recolta anului 2020) și P/CORN/20/S447/24.07.2020 (având ca obiect vânzarea de porumb de origine românească nemodificat genetic, în vrac, din recolta anului 2020).

Potrivit contractelor semnate de părți, art. X Clauze finale: "Orice dispută, controversă, litigiu sau încetare provocată de prezentul contract va fi rezolvată în fața instanțelor de judecată competente, în a căror circumscripție își are sediul Cumpărătorul… ".

Potrivit art. 1202 alin. (2) C. civ., "(2) Sunt clauze standard stipulațiile stabilite în prealabil de una dintre părți pentru a fi utilizate în mod general și repetat și care sunt incluse în contract fără să fi fost negociate cu cealaltă parte.", iar conform art. 1203 din același cod, "Clauzele standard care prevăd în folosul celui care le propune limitarea răspunderii, dreptul de a denunța unilateral contractul, de a suspenda executarea obligațiilor sau care prevăd în detrimentul celeilalte părți decăderea din drepturi ori din beneficiul termenului, limitarea dreptului de a opune excepții, restrângerea libertății de a contracta cu alte persoane, reînnoirea tacită a contractului, legea aplicabilă, clauze compromisorii sau prin care se derogă de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte."

Din înscrisurile dosarului, respectiv contractele părților, contractele încheiate de reclamantă cu terți, și chiar din recunoașterea reclamantei, rezultă că dispozițiile contractuale (din contractele în cauză) privitoare la competența instanțelor judecătorești sunt standard și nu au fost negociate de reclamanta, care le-a propus, cu pârâta, care a semnat contractele.

Ca atare, dispozițiile art. X Clauze finale din contractele părților reprezintă clauze neuzuale și, drept urmare, pentru a produce efecte este necesar să fi fost acceptate expres și în scris, de către pârâtă.

Simpla semnare a contractelor ce cuprind aceste clauze nu poate fi considerată o acceptare expresă și în scris a clauzelor neuzuale, câtă vreme reclamanta nu a făcut dovada unei acceptări similare, însă distinctă de contractul ce cuprinde clauzele, astfel că aceste clauze nu produc efecte.

Prin urmare, competența instanțelor judecătorești urmează a fi analizată potrivit dreptului comun în materie.

Față de obiectul cererii, Înalta Curte constată incidența în cauză a dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc regula generală în privința competenței teritoriale, "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Prin urmare, în raport de cele anterior reținute, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtei.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-02-15
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 326/2023
Ședința publică din data de 15 februarie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia la 05.10.2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe
ÎCCJ 2023-10-10
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2026/2023
Ședința publică din data de 10 octombrie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată și reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia, la
ÎCCJ 2021-06-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1416/2021
Ședința publică din data de 17 iunie 2021 Asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 4 noiembrie 2020 pe rolul Judecătoriei Slobozia, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat
ÎCCJ 2022-02-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 272/2022
civilă nr. 1073 din 1 iulie 2021 a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia. Instanța a apreciat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (2) din L
ÎCCJ 2023-11-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2295/2023
.04.2022, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Î
Sursă