ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2026/2023

HOTĂRÂRE

10.10.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2026/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia, la 23.11.2021, sub număr unic de dosar x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 189.000 RON, reprezentând penalizare de 30% pentru cantitatea nelivrată, conform contract nr. x/29.06.2020, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

La 11.01.2022, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și pe cale de excepție a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slobozia și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, în temeiul art. 107 C. proc. civ.. În motivarea excepției necompetenței teritoriale, pârâta a invocat faptul că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 113 C. proc. civ., care reglementează competența teritorială alternativă, iar art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. precizează că excepția de necompetență teritorială este de ordine publică.

Prin sentința nr. 2992 din 18 noiembrie 2022, pronunțată de Judecătoria Slobozia, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă și s-a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, din probatoriul administrat în cauză, respectiv contractul încheiat între cele două părți, rezultă că dispozițiile contractuale (din contractele în cauză) privitoare la competența instanțelor judecătorești sunt standard, în sensul dispozițiilor art. 1203 C. civ., și nu au fost negociate de reclamantă, care le-a propus, cu pârâta, care a semnat.

Astfel, instanța a reținut că dispozițiile art. X - Clauze finale din contractul părților reprezintă clauze neuzuale și, drept urmare, pentru a produce efecte este necesar să fi fost acceptate expres și în scris, de către pârâtă.

Având în vedere că în cauză, reclamanta nu a pretins și nu a făcut dovada unei acceptări exprese și în scris de către pârâtă a clauzelor neuzuale privind competența instanțelor de judecată, distinctă de contractele în care sunt inserate aceste clauze, instanța a constatat că aceste clauze nu produc efecte, prin urmare, competența instanțelor judecătorești urmând a fi analizată potrivit dreptului comun în materie.

Din înscrisurile de la dosar și precizările părților, instanța a reținut că pârâta are sediul în municipiul Brăila, strada x, nr. 25, județ Brăila, aspect ce, raportat la dispozițiile art. 107 C. proc. civ., determină competența Judecătoriei Brăila de soluționare a cauzei, potrivit normelor generale și alternative în privința competenței teritoriale, enunțate anterior.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila sub același nr. de dosar.

Prin sentința civilă nr. 2868/2023 din 31 mai 2023, Judecătoria Brăila a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat în favoarea Judecătoriei Slobozia competența teritorială pentru soluționarea cererii.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut faptul că articolul X din contractul încheiat între reclamantă și pârâtă este o clauză atributivă de competență, în sensul art. 126 alin. (1) C. proc. civ., derogatorie de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești de drept comun.

Pârâta și-a întemeiat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slobozia pe prevederile art. 107 din C. proc. civ.

Clauza inserată în art. X din contractul încheiat între reclamantă și pârâtă reprezintă, într-adevăr, o clauză standard, ce se regăsește în contractele semnate de către reclamantă cu partenerii săi, inclusiv cu pârâta din prezenta cauză.

Cu toate acestea, clauza în discuție nu este neuzuală în raporturile dintre profesioniști, în general, și în raporturile dintre reclamanta și pârâta din prezenta cauză, în particular.

Constatând ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Slobozia și Judecătoria Brăila, instanța, în temeiul art. 135 alin. (1) și art. 134 C. proc. civ., a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, în vederea soluționării conflictului negativ de competență, precum și suspendarea judecării cauzei având ca obiect pretenții și părți pe reclamanta A. S.R.L. și pârâta B. S.R.L. până la soluționarea conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, constată și reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, condiție îndeplinită în cauză cât timp niciuna din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată, art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. consacră o competență teritorială alternativă în materia răspunderii contractuale, iar potrivit art. 116 din C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței, că procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Dispozițiile art. 126 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare voluntară a competenței teritoriale de soluționare a litigiilor care au ca obiect bunuri și alte drepturi de care acestea pot să dispună. Aceste dispoziții se aplică deci numai în cazul competenței teritoriale reglementată de norme juridice de ordine privată, așa cum este cazul și în litigiul de față, ce privește atragerea răspunderii contractuale a pârâtei-vânzător B. S.R.L.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.06.2020, la art. X - Clauze finale, părțile au convenit că, "orice dispută, controversă, litigiu sau încetare provocată de prezentul contract va fi rezolvată în fața instanțelor de judecată competente, în a căror circumscripție își are sediul Cumpărătorul".

Prin inserarea acestei clauze atributive de competență, părțile au înlăturat posibilitatea ca litigiile privitoare la raportul juridic obligațional dintre acestea să fie soluționate de alte instanțe deopotrivă competente, decât instanța de la sediul cumpărătorului A. S.R.L.

În cauză, sediul cumpărătorului-reclamant A. S.R.L. este în raza de competență a Judecătoriei Slobozia.

Din analiza actelor dosarului, instanța supremă reține că, deși a invocat excepția necompetenței teritoriale prin întâmpinare, pârâtul nu a contestat valabilitatea clauzei atributive de competență prevăzută la art. X din contract din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 1203 C. civ., invocate din oficiu de instanța Judecătoriei Slobozia, ci apărările sale au vizat stabilirea competenței teritoriale în temeiul art. 107 C. proc. civ. raportat la sediul pârâtului-vânzător, ce se află în raza Judecătoriei Brăila.

Cu privire la momentul procesual până la care partea îndreptățită poate invoca încălcarea competenței teritoriale relative, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Or, în condițiile în care pârâtul nu a invocat faptul că această clauză contractuală, ce cuprinde atribuirea competenței în favoarea instanței de la sediul Cumpărătorului, este o clauză standard ce nu produce efecte între părțile contractante, instanța astfel învestită nu poate invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale relative, aceasta rămânând competentă să soluționeze cauza.

Prin urmare, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale relative de către Judecătoria Slobozia s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., în condițiile în care dreptul de a contesta valabilitatea clauzei atributive de competență revenea exclusiv pârâtului, care nu a înțeles să invoce excepția necompetenței teritoriale din această perspectivă.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Slobozia.