ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1528/2025

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, la data de 25 septembrie 2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, pe calea ordonanței de plată, obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 56.198,94 RON și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1013-1024 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosar la data de 2 decembrie 2024, în termenul legal, pârâta B. S.R.L. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brăila, solicitând trimiterea cauzei la judecătoria sediului profesional al pârâtei, conform dispozițiilor art. 1015 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 9467/2024 din data de 23 decembrie 2024, Judecătoria Brăila a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de trimitere a reținut, în esență, faptul că regulile de competență stabilite de art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. sunt de ordine privată și, raportat la împrejurarea că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a excepției necompetenței teritoriale, respectiv excepția a fost invocată de către pârâtă, prin întâmpinare, a apreciat că se impune declinarea cauzei prin raportare la sediul societății pârâte, care se află în circumscripția Judecătoriei Sectorului 3 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 4 februarie 2025, iar, prin sentința civilă nr. 6379 din data de 27 mai 2025, această instanță a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii către Judecătoria Brăila; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționarea acestui conflict.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că cererea dedusă judecății pe calea ordonanței de plată are ca obiect pretențiile izvorând din executarea contractului nr. x/01.02.2019, iar potrivit mențiunilor inserate la art. III și art. VI din contract, locul de implementare a proiectului și de livrare a utilajelor este la punctul de lucru al beneficiarului, situat în Municipiul Brăila, Calea x km. 6, jud. Brăila. Reținând că deși sediul pârâtei se află în sectorul 3, locul executării obligațiilor prevăzut în contract este în Brăila, a apreciat că judecătoria Brăila a fost legal sesizată în temeiul art. 113 pct. 3 din C. proc. civ.. Pe de altă parte, a considerat că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., norme care lasă la aprecierea reclamantului alegerea de competență (relativă) și care în cauza de față a operat în favoarea instanței de la locul executării obligațiilor prevăzut în contract.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 27 august 2025 și prin rezoluția din data de 1 septembrie 2025 s-a stabilit termen de judecată la data de 21 octombrie 2025.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, pentru următoarele considerente:

Reține Înalta Curte că instanțele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect obligarea pârâtei, pe calea ordonanței de plată, la plata sumei de 56.198,94 RON și la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei, prima instanță reținând aplicabilitatea regulii generale, în vreme ce a doua instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 coroborate cu cele ale art. 126 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 107 din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Nu întotdeauna, însă, reclamantul este ținut de respectarea regulii generale în materia competenței teritoriale, art. 113 alin. (1) din C. proc. civ. reglementând cazuri de competență alternativă între instanța competentă potrivit regulii generale și instanțele menționate pentru fiecare din ipotezele reglementate, punctul 3 oferind reclamantului posibilitatea de a sesiza instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract. În acest caz, față de dispozițiile art. 116 din C. proc. civ., alegerea între instanțele deopotrivă competente aparține reclamantului.

Or, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. sunt aplicabile doar în situația în care părțile au predeterminat în actul juridic pe care l-au încheiat locul executării obligației; în caz contrar, competența teritorială nu mai este alternativă, neputându-se stabili care este instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației.

În consecință, în vederea determinării incidenței sau nu a dispozițiilor invocate este necesară cercetarea formală a conținutului unui înscris care să poată fi calificat, în urma unei examinări sumare, ca doveditor al unui acord de voință al părților și care să cuprindă mențiuni privind locul de executare a contractului.

Examinând actele lucrărilor și dosarului, se constată că un astfel de înscris nu există în cauză, documentul depus de reclamantă la data de 15.10.2024, intitulat "Specificații tehnice pentru realizare achiziție containere/pubele", care se regăsește la dosarul Judecătoriei Brăila, analizat de către Judecătoria Sectorului 3 București și reținut ca temei al declinării neputând fi considerat că reflectă voința părților, întrucât nu conține nici măcar denumirea societății pârâte, cu atât mai puțin o semnătură a reprezentantului său. În plus, în cuprinsul înscrisului există mențiunea că, în vederea achiziționării bunurilor, se va încheia contract de furnizare.

Prin urmare, fără a antama în vreun fel soluționarea fondului, instanța supremă constată că nu există la dosar, din punct de vedere formal, un înscris care să prezinte aparența unui contract însușit de ambele părți și care să cuprindă mențiuni privind locul de executare a obligațiilor.

În raport de aceste considerente, se constată că, pentru determinarea competenței teritoriale în cauză, sunt aplicabile doar regulile de drept comun prevăzute de art. 107 și următoarele din C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cauzei revenind Judecătoriei Sectorului 3 București, ca instanță de la sediul pârâtului.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 3 București, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2025.