ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.01.2026

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 173/2026

HOTĂRÂRE
29.01.2026
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 173/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2026

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, secția Civilă la 09.10.2024, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 24.568,14 RON, reprezentând debit datorat, la care se adaugă dobânda legală calculată până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 3912/2025 din 09.05.2025, Judecătoria Brăila, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Pentru a pronunța astfel, a reținut incidența dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., care stabilesc competența teritorială în favoarea instanței de la domiciliul/sediul pârâtei în cazul unei acțiuni în pretenții, în absența unui temei legal care să atragă competența unei alte instanțe.

Totodată, a constatat că nu sunt incidente cazurile de competență alternativă prevăzute de art. 115 alin. (3) C. proc. civ., întrucât reclamanta nu are calitatea de persoană prejudiciată prin evenimentul rutier, ci pe aceea de cesionar al unui drept de creanță; în această calitate, reclamanta a dobândit o creanță simplă împotriva debitorului cedat, având ca obiect plata unei sume de bani, fiind lipsită de relevanță originea creanței.

Prin sentința civilă nr. 11750/2025 din 28.11.2025, Judecătoria Sectorul 1 București, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila; a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța astfel, a reținut că, litigiul este grefat pe raporturi de asigurare obligatorie, iar instanța competentă se determină în condițiile art. 115 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 116 C. proc. civ., reclamanta având posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată și la instanța în a cărei circumscripție își are sediul, chiar dacă acționează în baza unui contract de cesiune de creanță; în acest context, a subliniat că, potrivit art. 1.568 alin. (1) C. civ., cesiunea de creanță transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată, inclusiv dreptul la acțiune, care este însoțit și de dreptul de a beneficia de regulile de competență teritorială alternativă aplicabile raporturilor de asigurare.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu art. 1.028 C. proc. civ., în litigiul de față, reprezentat de o cerere de valoare redusă circumscrisă materiei asigurării obligatorii de răspundere civilă, competența se determină potrivit dreptului comun; așadar, în privința competenței teritoriale este incident art. 115 alin. (3) din același cod, care dispune că "În materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terțul prejudiciat poate introduce acțiune directă și la instanța domiciliului sau, după caz, a sediului său".

Înalta Curte constată că, sub aspectul competenței instanței, este lipsit de relevanță faptul că reclamanta acționează în baza unui contract de cesiune de creanță, cedent fiind proprietarul autoturismului implicat în evenimentul rutier. Aceasta întrucât, potrivit art. 1568 alin. (1) lit. a) C. civ., cesiunea de creanță transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanța cedată. Astfel, cesionarul dobândește nu doar creanța, ci și dreptul la acțiune, împreună cu dreptul de beneficia de regulile de competență teritorială alternativă aplicabile litigiilor izvorâte din raporturi de asigurare.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că, prin sesizarea Judecătoriei Brăila, reclamanta și-a exercitat în mod valabil dreptul de opțiune prevăzut de art. 116 C. proc. civ., alegând una dintre instanțele deopotrivă competente, ceea ce a determinat stabilirea competenței teritoriale în favoarea acestei instanțe.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Brăila.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2026.

Sursă