ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 778/2025

Ședința publică din data de 13 mai 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

De asemenea, s-a solicitat plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere, aferente sumei de 16.431,49 RON, începând cu data expirării termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 21 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 132/2017, în care asigurătorul trebuia să răspundă cererii părții solicitante, precum și a dobânzii legale calculate până la data plății.

În drept, s-au invocat art. 194 și art. 195 C. proc. civ., art. 6, art. 10, art. 11, art. 14, art. 21 și art. 22 din Legea nr. 132/2017, precum și art. 18, art. 19, art. 24 și art. 25 din Norma ASF nr. 20/2017, astfel cum a fost modificată prin Normele ASF nr. 18/2022 și nr. 22/2022.

În considerentele sentinței, s-a reținut, în esență, incidența regulii prevăzute la art. 107 C. proc. civ., care stabilește competența soluționării cererii în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului, și că dispozițiile art. 115 C. proc. civ., care reglementează competența soluționării cererilor în materie de asigurări, nu sunt aplicabile, întrucât reclamanta nu este persoana prejudiciată, ci este cesionarul unui drept de creanță, fiind lipsit de relevanță izvorul acesteia.

Pentru a hotărî în acest sens, s-a stabilit că acțiunea se circumscrie materiei asigurărilor și că reclamanta are posibilitatea, potrivit art. 116 C. proc. civ., de a se adresa uneia dintre instanțele deopotrivă competente, prevăzute la art. 115 alin. (1), respectiv art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., neavând relevanță calitatea acesteia de cesionar al creanței în despăgubiri.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece același proces, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, secția Civilă, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, în calitate de cesionar al creanței, a solicitat de la asigurătorul persoanei vinovate de producerea accidentului auto plata sumei de 16.431,49 RON, reprezentând diferența dintre despăgubirea aferentă dosarului de daună nr. y, datorată conform facturii seria x/29.03.2024 și 9.000 RON, suma plătită de către asigurător prin ordinul de plată din 03.05.2024.

Prin urmare, fiind dedus judecății un litigiu grefat pe raporturi de asigurare, competența teritorială este de ordine privată și alternativă, fiind incidente atât regula generală prevăzută la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cât și regulile în materie de asigurări prevăzute la art. 115 din același cod.

Potrivit art. 1.568 alin. (1) lit. a) C. civ., cesiunea de creanță transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată, rezultând din aceste dispoziții legale că este transferat cesionarului și dreptul la acțiune, care este firesc însoțit de dreptul de a beneficia de regulile de competență teritorială alternativă prevăzute de normele de procedură pentru litigii izvorâte din asigurare, drept de care s-ar fi bucurat și cedentul și, pentru a cărui excludere, în cazul cesionarului, nu există rațiune.

Înalta Curte constată, astfel, că este lipsit de relevanță din perspectiva competenței instanței faptul că reclamanta acționează în temeiul unui contract de cesiune de creanță, prin care a dobândit creanța de la terțul prejudiciat, respectiv proprietarul autoturismului implicat în accidentul rutier.

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 115 alin. (1) Cod procedură "în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află: pct. (1) domiciliul sau sediul asiguratului; pct. (2) bunurile asigurate și pct. (3) locul unde s-a produs riscul asigurat".

Din normele legale evocate, rezultă că, în materie de asigurare, poate fi introdusă acțiunea pentru plata despăgubirilor ori după regula generală în materie de competență, respectiv la instanța de la domiciliul pârâtului, ori la una din instanțele expres indicate de prevederile art. 115 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, având în vedere că locul producerii accidentului este Brăila, reclamanta a sesizat instanța competentă în circumscripția căreia s-a produs riscul asigurat în conformitate cu art. 115 alin. (1) pct. 3 Cod procedură, respectiv Judecătoria Brăila.

În consecință, Înalta Curte constată că, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Brăila, reclamanta, potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., și-a exercitat dreptul de a alege între instanțele deopotrivă competente, stabilindu-se în mod definitiv competența teritorială în favoarea instanței în circumscripția căreia se află locul unde s-a produs riscul asigurat.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse și prin raportare la dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, secția Civilă, căreia i se va trimite dosarul spre soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2025.