ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 979/2021

HOTĂRÂRE

13.04.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 979/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal la data de 18.07.2018 sub nr. de dosar x/2018, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor De Autovehicule din România obligarea acestuia la plata sumei de 750.000 RON reprezentând contravaloarea daunelor morale ce i se cuvin ca urmare a vătămărilor corporale suferite în urma accidentului de circulație produs la data de 18.07.2015, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere aferente despăgubirii solicitate începând cu data promovării prezentei cereri, până la data plății efective, solicitate în temeiul dispozițiilor art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 23.10.2018, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale în cauza formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor De Autovehicule din România, și a trimis cauza spre soluționare către secțiile civile ale Tribunalului București.

La data de 05.12.2018, în urma repartizării aleatorii de către Registratura Unică a Secțiilor Civile ale Tribunalului București, cauza a fost înregistrată pe rolul secției a IV-a Civile a Tribunalului București sub nr. x/2018**.

Prin sentința civilă nr. 2823/13.12.2019, Tribunalul a admis în parte cererea formulată de reclamant, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 150.000 RON cu titlu de daune morale, la plata de penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, precum și la plata sumei de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, cererea în rest fiind respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe ambele părți au declarat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2018**.

Prin încheierea de ședința din camera de consiliu nr. 22 din data de 14.09.2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței specializate după materie a secției a IV-a Civilă a Curții de Apel București și a dispus înaintarea cauzei la registratura generală spre a fi repartizată uneia dintre secțiile a V-a sau a VI-a civile.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut următoarele:

Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 18/2016, pronunțată în recurs în interesul legii, s-a statuat astfel:

"Competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare".

În considerentele deciziei menționate, s-a arătat că toți profesioniștii, indiferent de statutul lor juridic, sunt supuși regulilor de drept civil, și nu unor reguli speciale.

De asemenea, prin această decizie s-a reținut că "dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, stabilesc drept criterii în funcție de care se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii obiectul și natura acestora, prezentând o enumerare exemplificativă a patru categorii de litigii. Se constată că textul art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările următoare, nu indică in terminis, în afară de natura și obiectul litigiului, alte criterii în funcție de care se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate ori, după caz, tribunale specializate.

În realitate, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea competenței materiale procesuale a tribunalelor/secțiilor specializate, se va ține seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare.

În acest context, a reținut Curtea de Apel București, prin Decizia nr. 13/18.05.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, nepublicată la data prezentei hotărâri, s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, în litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale și morale formulate de terțele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulație, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forțat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât și în litigiile privind acțiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competența materială procesuală revine secțiilor specializate."

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2020, la data de 22 octombrie 2020.

Prin încheierea nr. 2 din 13 ianuarie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a IV-a a Curții de Apel București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În fundamentarea acestei soluții, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Decizia nr. 13/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii nu este aplicabilă în cauză, neputând fi avută în vedere la stabilirea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea secției a V-a a Curții de Apel București.

Astfel, prin decizia nr. 13/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit că "În litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale și morale formulate de terțele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulație, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forțat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât și în litigiile privind acțiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competența materială procesuală revine secțiilor specializate".

Atribuțiile Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (BAAR) sunt stabilite prin Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule si tramvaie.

Potrivit art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, BAAR despăgubește persoanele prejudiciate în calitate de garant al obligației de despăgubire și, după plata despăgubirii, se subrogă în drepturile acestora dobândind un drept de regres împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului, în privința despăgubirii plătite, a cheltuielilor legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și pentru dobânda legală aferentă cheltuielilor efectuate.

Prin urmare, calitatea de creditor derivă din lege și nu dintr-un raport contractual, astfel cum se întâmplă în cazul contractului de asigurare la care se raportează decizia nr. 13/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Calitatea de profesionist a uneia dintre părțile litigante nu este de natură a atrage o altă competență în condițiile în care BAAR nu acționează în calitate de asigurator RCA.

Față de aceste considerente, Curtea de Apel București a reținut că, în cauză, este dedusă judecății o acțiune de natură pur civilă, astfel încât nu este competentă să soluționeze prezentul apel.

Suplimentar, instanța a reținut că sentința apelată în prezenta cauză a fost pronunțată de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ce nu are în competență de soluționare în materii cu profesioniștii, astfel încât nu poate să revină secției a V-a Civilă a Curții de Apel București competența de soluționare a apelului declarat în cauză.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a V-a civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că obiectul cauzei îl constituie cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, prin care se solicită despăgubiri, constând în daune morale, pentru prejudiciile produse în urma unui accident B., în speță neexistând un contract de asigurare RCA.

Se constată faptul că cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România - BAAR, care are ca atribuții acordarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate în situația lipsei poliței auto de asigurare obligatorie.

În cuprinsul cererii se invocă, drept temeiuri ale acesteia, art. 1381-1395 C. civ., privind repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, art. 2223-2226 C. civ., referitoare la asigurarea de răspundere civilă, cât și dispozițiile Normei ASF nr. 23/2014, astfel cum a fost modificată prin Norma ASF nr. 2/2015, cu referiri la dispozițiile O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie.

Prin urmare, față de temeiurile de drept invocate, în discuție este o cauză în materie de asigurare.

Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 18/2016, pronunțată în recurs în interesul legii, s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, că, "competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare".

De asemenea, prin această decizie s-a reținut că dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, stabilesc drept criterii în funcție de care se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii obiectul și natura acestora, prezentând o enumerare exemplificativă a patru categorii de litigii.

Înalta Curte reține că litigiile în materie de asigurări sunt considerate distinct de C. proc. civ., făcându-se referire la acestea în art. 115 C. proc. civ., articol cu denumirea "Cererile în materie de asigurări". De asemenea, materia raporturilor juridice de asigurare este una specială, reglementată prin legi speciale (Legea nr. 237/2015, Legea nr. 32/2000, Legea nr. 136/1995, Legea nr. 132/2017,O.U.G. nr. 54/2016, Norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și de Autoritatea de Supraveghere Financiară, etc.). Aceste raporturi juridice sunt guvernate de dispoziții speciale, care țin seama de specificul activității de asigurare, derogatorii sub multe aspecte de la dreptul comun reglementat de C. civ.. Așadar, litigiile în materia asigurărilor implică aplicabilitatea unor norme speciale, menite să gestioneze piața de asigurări și protecția consumatorilor în relația cu aceasta, având o anumită specificitate în raport de cele guvernate de C. civ., care decurge din natura raporturilor juridice puse în discuție.

Raporturile juridice constituite în contextul Ordinului nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecție a victimelor străzii și, ulterior, în contextul O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie (act normativ care a prevăzut preluarea atribuțiilor Fondului de către Biroul Asiguratorilor de autovehicule din România - BAAR) sunt grefate pe aceste dispoziții legale care vizează protecția victimelor accidentelor de circulație.

Prin urmare, litigiile de natura celui prezent au elemente comune cu cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii enumerate exemplificativ în art. 226 din Legea nr. 71/2011, categorii de litigii care cad în specializarea secțiilor pentru litigii cu profesioniști.

Prin obiectul său, astfel cum a fost conturat prin cererea de chemare în judecată, acțiunea de față are natura unei acțiuni de genul celor date în competența funcțională a completelor/secțiilor specializate în litigii cu profesioniști, materia raporturilor juridice de asigurare fiind una specială, reglementată prin legi speciale.

Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "În cadrul curților de apel funcționează, în raport cu complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale."

În acest sens, va fi avută în vedere și Decizia nr. 13/18.05.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Soluționarea Recursului în Interesul Legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1309/30.12.2020, prin care s-a statuat că, "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, stabilește că: În litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale și morale formulate de terțele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulație, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forțat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât și în litigiile privind acțiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competența materială procesuală revine secțiilor specializate."

Luând în considerare faptul că prin Decizia nr. 13/18.05.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Soluționarea Recursului în Interesul Legii, s-a prevăzut competența materială procesuală a secțiilor specializate în situația în care se solicită plata de despăgubiri materiale și morale formulate de terțele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulație, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forțat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, iar în prezenta cauză pârâta substituie asiguratorul RCA, în situația inexistenței poliței obligatorii, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a V-a civilă.