ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2588/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. v prin reprezentant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R) la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate în perioada imediat următoare accidentului pentru efectuarea de analize, tratamente medicale, precum și pentru efectuarea de controale medicale, pentru achiziția de medicamente, pentru îngrijirea personală, precum și pentru transport; 350.000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul de ordin moral constând în traume fizice și psihice suferite ca urmare a accidentului rutier, precum și a penalităților de întârziere de 0,2% calculate la sumele arătate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată și până la data plății efective, conform dispozițiilor art. 38 coroborat cu art. 37 din Norma ASF 23/2014.

Prin sentința civilă nr. 1921 din 25 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 74,65 RON cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material, suma de 20.000 RON cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral și penalități de întârziere de 0,2% pe zi aferente debitului principal calculate începând cu data depunerii cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a despăgubirilor, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6049,73 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamanta, cât și pârâta.

Prin decizia civilă nr. 740/2020 din 1 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă au fost admise apelurile formulate de apelanta reclamantă A. și de apelanta-pârâtă B. prin mandatar BIROUL ASIGURATORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMANIA, împotriva sentinței civile nr. 1921 din 25 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-intervenient C., prin curator avocat D..

A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 40.000 RON cu titlu de daune morale.

A fost obligată pârâta la plata penalităților de întârziere de 0,2%/zi începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la achitarea integrală a despăgubirilor.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

A fost obligată apelanta pârâtă la plata către apelanta reclamantă a sumei de 5.352,5 RON cheltuieli de judecată în apel.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta E. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 740/2020 din 1 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, susține, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de drept material, respectiv a Normei ASF nr. 23/2014.

În opinia recurentei, instanța de apel a interpretat în mod eronat prevederile art. 37 și art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014 cu privire la momentul de la care asigurătorul este obligat la plata unor penalități de întârziere de 0.2% pe zi. calculate la debitul principal reprezentat de indemnizația de asigurare.

În motivarea soluției sale, susține recurenta, Curtea de Apel București s-a raportat doar la dispozițiile art. 37 alin. (4) teza a II-a din Norma ASF nr. 23/2014, ignorând incidența în cauză a celorlalte prevederi ale art. 37 din Normă.

Întrucât în speță nu ne aflăm sub incidența prevederilor art. 46, consideră că nu ne aflăm nici sub incidența art. 37 alin. (4) teza a II-a din Norma ASF nr. 23/2014.

În ceea ce privește motivarea soluției cu privire la momentul de la care poate fi obligat asigurătorul la plata penalităților de întârziere, consideră că reținerile instanței contravin scopului reglementării acestor penalități de către legiuitor, fiind în deplină neconcordanță, atât cu doctrina, cât și cu jurisprudența în materie.

Subliniază că în speță sunt incidente prevederile art. 37 alin. (4) teza I din Norma ASF nr. 23/2014.

Susține că asigurătorul nu și-a îndeplinit obligațiile sipulate de Norma ASF privitoare la RCA nr. 23/2014, iar data nașterii dreptului recurentei la despăgubire o reprezintă data la care intimata-asigurător ar fi trebuit să plătească dosarul de daună - maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris - în speță la 10 zile după momentul 01.02.2017.

Instanța de apel a ignorat cu bună știință faptul că, anterior învestirii instanței de judecată cu soluționarea acestui litigiu, recurenta a încercat soluționarea amiabilă a cauzei.

Instanța a nesocotit, de asemenea, că potrivit normei generale de această data, respectiv a prevederilor art. 1523 alin. (1) și alin. (2). lit. c), d), e) din C. civ., intimata-pârâtă se află de drept în întârziere.

Solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului asigurătorului și menținerea dispozițiilor din cuprinsul sentinței pronunțate pe fondul cauzei, cu privire la momentul de la care pârâta datorează recurentei penalități de întârziere, ca fiind una temeinică și legală, motivată atât în fapt, cât și în drept.

Intimata-pârâtă B. prin reprezentant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R) a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-intervenient C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că recurenta nu și-a îndeplinit obligația privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 3435,17 RON, stabilită în sarcina sa.

Prin încheierea din 6 octombrie 2021, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere la raportul întocmit în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 24 noiembrie 2021, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă E. împotriva deciziei civile nr. 740/2020 din 1 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă va fi anulat ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) teza I al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de către instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanța, reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, instanța va anula cererea sau o va soluționa în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Se constată că prezenta cerere de recurs nu a fost timbrată anticipat, iar recurenta, în mod nejustificat, nu s-a conformat obligației ce îi revenea, deși i s-a pus în vedere să precizeze cuantumul pretențiilor contestate și să timbreze corespunzător la valoarea indicată, prin adresa comunicată acesteia la 28 decembrie 2020 .

De altfel, prin comunicarea raportului întocmit în cauză, recurenta a fost înștiințată încă o dată asupra obligativității timbrării cererii.

De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării.

Este de amintit că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal sesizată.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de lege.

Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a da eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și să anuleze ca netimbrată, cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă E. împotriva deciziei civile nr. 740/2020 din 1 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrată cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă E. împotriva deciziei civile nr. 740/2020 din 1 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2021.