ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2353/2022

HOTĂRÂRE

09.11.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2353/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată și reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului București – secția a IV-a Civilă la 8 ianuarie 2021, reclamantul A., reprezentat legal de mama sa, B., l-a chemat în judecată pe pârâtul BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA și pe intervenientul forțat C., solicitând să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 4.068,94 RON cu titlu de daune materiale, a sumei de 180.000 euro cu titlu de daune morale, la care se adaugă penalitățile de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, de la 17 ianuarie 2021 până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 79/2022 din 25 ianuarie 2022, pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a Civilă s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 5.235,84 RON, cu titlu de daune materiale, a sumei de 50.000 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale, precum și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, raportat la daunele materiale și morale solicitate, de la 17 ianuarie 2021 până la data plății efective, conform art. 21 din Legea nr. 132/2017. A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.244,15 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii primei instanțe, pârâtul BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA și reclamantul au declarat apel, cererile fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București – secția a III-a Civilă la 28 martie 2022.

La termenul din 2 mai 2022 instanța de apel a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale procesuale, iar prin încheierea nr. 19A din aceeași dată a admis excepția și a dispus trimiterea dosarului la registratura instanței, în vederea repartizării aleatorii către secția a V-a sau a VI-a Civilă.

În considerente, instanța a reținut că obiectul cererii îl constituie pretenția reclamantului de obligare a pârâtului BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA la plata despăgubirilor pentru prejudiciul material și moral suferit ca urmare a producerii unui accident rutier, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile răspunderii civile delictuale reglementate de C. civ., precum și pe cele ale Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

Instanța a reținut dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009.

De asemenea, s-a făcut referire la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 18/2016, pronunțată în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat faptul că, în litigiile cu profesioniști, competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare.

S-a mai reținut că, prin decizia nr. 13 din 18 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, și s-a stabilit că: "În litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale și morale formulate de terțele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulație, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forțat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât și în litigiile privind acțiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competența materială procesuală revine secțiilor specializate. "

Așadar, Curtea a apreciat, în raport cu dezlegările date și cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, că natura litigiului dedus judecății în prezenta cauză atrage competența completelor specializate în litigiile cu profesioniști, astfel încât a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a secției a III-a Civilă a Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VI-a Civilă la 25 mai 2022.

La termenul de judecată din 21 septembrie 2022, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale procesuale a secției a VI-a Civilă, iar prin încheierea nr. 105A, pronunțată la aceeași dată, a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale și a fost declinată soluționarea cauzei în favoarea secției a III-a Civilă a Curții de Apel București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 226 din Legea nr. 71/2011, în cadrul secțiilor civile se pot înființa completuri specializate care să judece anumite categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum cererile în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc, cererile în materia societăților comerciale și a altor societăți cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului, cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței, cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.

Așadar, completurile specializate soluționează anumite tipuri de cauze, pentru că obiectul/natura acestora presupune un anumit grad de specializare, materiile pentru care funcționează acestea fiind expres determinate de legiuitor.

Instanța a apreciat că, în interpretarea art. 226 din Legea nr. 71/2011, trebuie avute în vedere și dezlegările date prin decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Astfel, prin această decizie s-a statuat că, "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, […] competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare", iar nu în funcție de calitatea de profesionist a uneia dintre părțile raportului juridic.

Potrivit art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată (așa cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările și completările ulterioare), în cadrul curților de apel și în cadrul tribunalelor funcționează "secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părților".

În mod asemănător, dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, stabilesc drept criterii în funcție de care se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, completuri specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii în considerarea obiectului și naturii acestora, prezentând o enumerare exemplificativă a patru categorii de litigii. Se constată că textul nu indică "in terminis", în afară de natura și obiectul litigiului, alte criterii în funcție de care se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, completuri specializate.

Instanța a reținut că secția a VI-a Curții de Apel București este o secție specializată în litigii de natura celor prevăzute de art. 226 din Legea nr. 71/2011, însă obiectul litigiului de față nu face parte dintre cele enumerate această dispoziție legală.

Cauza, astfel cum a arătat instanța, are ca obiect prejudiciul moral/material pretins de reclamant, derivând din vătămarea sa fizică produsă de intervenient, cererea fiind întemeiată pe răspunderea delictuală. În condițiile în care nu există o societate de asigurare care să răspundă și care să fie obligată la plata despăgubirilor, nu se poate vorbi de un litigiu în materia asigurărilor, motiv pentru care, în opinia instanței, nu este incidentă nici decizia nr. 13 din 18 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul unui recurs în interesul legii.

Ca atare, instanța a apreciat că raporturile ce se pun în discuție sunt pur civile, iar faptul că pârâtul este entitatea care poate fi obligată la plata de despăgubiri, în cazul în care autovehiculul care a cauzat vătămarea nu este asigurat RCA, nu transformă litigiul într-unul aferent materiei asigurărilor deoarece acesta acționează în calitate de organism de plată în virtutea unei obligații legale, respectiv a art. 33 alin. (1) din Legea nr. 132/2017.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, constată și reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, condiție îndeplinită în cauză.

Instanța supremă constată că, în speță, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA și cu intervenientul forțat C., să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 4.068,94 RON, cu titlu de daune materiale, a sumei de 180.000 euro, cu titlu de daune morale, la care se adaugă penalitățile de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, de la 17 ianuarie 2021, până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 20, art. 21 din Legea nr. 132/2017, raportat la art. 194, art. 196 C. pen., art. 1.349 și urm. C. civ.

Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. necompetența este de ordine publică "în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat".

Prin raportare la dispozițiile legale mai sus evocate și ținând seama de considerentele deciziei nr. 17/2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, noțiunii de competență materială procesuală i se subsumează și competența specializată, care este reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și în cuprinsul unor legi speciale.

În acest sens, din considerentele care fundamentează decizia în interesul legii nr. 17/2018 rezultă că, în cadrul competenței jurisdicționale, trebuie distins între competența materială și competența teritorială, iar în cadrul competenței materiale se distinge între competența materială funcțională, stabilită după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe și competența materială procesuală, care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2) și ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, în cadrul curților de apel și al tribunalelor, funcționează secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale. În consecință, dacă la nivelul unei instanțe există secții sau completuri specializate, o cauză de o anumită natură trebuie repartizată la secția sau completul specializat corespunzătoare naturii litigiului dedus judecății.

În concluzie, din considerentele deciziei în interesul legii nr. 17/2018 rezultă că aceste dispoziții legale sunt în primul rând norme de organizare judiciară, iar abia în al doilea rând norme de competență de ordine publică, care reglementează competența unei secții sau a alteia de la nivelul unei instanțe, în funcție de natura litigiului dedus judecății.

Înalta Curte reține, așadar, că noțiunea de competență materială include și competența specializată, situație în care aceasta din urmă se supune regimului competenței materiale, atât sub aspectul caracterului de ordine publică al normei, cât și al dreptului invocării din oficiu a excepției de necompetență specializată, în temeiul art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

Totodată, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că neinvocarea excepției necompetenței materiale procesuale în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ. în fața Tribunalului București are drept consecință consolidarea competenței instanței inițial învestite.

Astfel, aspectul competenței procesuale de soluționare a prezentului litigiu a fost tranșat definitiv la prima instanță, întrucât cauza a fost soluționată în fond de către o secție civilă a tribunalului, iar nu de către o secție specializată în litigii cu profesioniști, deși în cadrul Tribunalului București există asemenea secții.

Câtă vreme chestiunea necompetenței materiale procesuale a acestei secții nu a fost invocată în fața instanței de fond, deși la nivelul instanței existau cele două categorii de secții civile, se impune concluzia că acest aspect nu mai putea fi invocat cu privire la competența secției instanței superioare chemate să soluționeze calea de atac, în condițiile în care diferențierea între secțiile Curții de Apel are la bază aceleași criterii ca cea între secțiile Tribunalului.

Totodată, se constată că, prin decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a reținut că în căile de atac se păstrează în mod corespunzător competența materială procesuală a instanței care a judecat litigiul în fond (paragraf 164).

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a III-a Civile a Curții de Apel București.