Decizia nr. 857/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1826/2021 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 02 iunie 2021, sub nr. x/2021, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 60.000 euro, echivalent în RON la data plății, conform cursului de schimb comunicat de BNR, cu titlu de daune morale către A., la plata sumei de 60.000 euro, echivalent în RON la data plății, conform cursului de schimb comunicat de BNR, cu titlu de daune morale către B. și la plata cheltuielilor de judecată. În drept, cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispozițiile art. 194 C. proc. civ., Legea nr. 132/2017, Norma ASF nr. 20/2017, art. 1357 și urm. Noul C. civ. I.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 1826 din 21 decembrie 2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, a obligat pârâtul la plata către reclamantul A. a sumei de 15.000 RON cu titlu de daune morale și la plata către reclamantul B. a sumei de 35.000 RON cu titlu de daune morale și, pe cale de consecință, a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată. I.

Hotărârea pronunțată în apel: Prin decizia civilă nr. 1971A din 20 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1826/21.12.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021, a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a obligat pârâtul să plătească către reclamantul A. suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale și către reclamantul B. suma de 70.000 RON cu titlu de daune morale; a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva sentinței civile nr. 1826/21.12.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021. I.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 1971A din 20 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs recurentul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, solicitând admiterea acestuia și casarea hotărârii recurate, pe motiv că aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În raport cu prevederile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției, fără a fi evocate și analizate motivele de casare, astfel încât nu vor mai fi redate motivele de recurs concret invocate. I.

Apărările formulate în cauză: Intimații-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului și au solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, pe motiv că prezentul litigiu este circumscris materiei asigurărilor, precum și că recurentul critică modul de interpretare a probelor de către instanța de apel, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând cu prioritate chestiunea admisibilității recursului de față, invocată din oficiu, se rețin următoarele: Prima instanță a fost învestită cu o acțiune prin care reclamanții A. și B. au solicitat instanței de judecată obligarea pârâtului Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata despăgubirilor, reprezentând prejudiciu moral suferit în urma accidentului rutier cauzat de numitul C., care nu avea încheiată, pentru autoturismul pe care îl conducea, o asigurare de răspundere civilă auto valabilă la data producerii accidentului. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 C. proc. civ., Legea nr. 132/2017, Norma ASF nr. 20/2017, art. 1357 și urm. Noul C. civ. În aceste circumstanțe, instanța de recurs apreciază că, față de cadrul procesual trasat prin cererea de chemare în judecată, în ceea ce privește obiectul, pârâtul, cauza și temeiurile de drept invocate, acțiunea dedusă judecății se circumscrie materiei asigurărilor, individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în sensul exceptării de la exercitarea căii de atac a recursului. Astfel, potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței de fond, respectiv 02 iunie 2021: "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j 3 ), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative a intrat în vigoare în data de 21 decembrie 2018, iar conform art. 27 C. proc. civ.: "Legea aplicabilă hotărârilor - Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". Art. 2 pct. 9 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, ce guvernează materia litigiului pendinte, definește entitatea legală având calitatea de intimat-pârât în prezenta cauză, după cum urmează: "BAAR - asociație profesională, independentă și autonomă a tuturor societăților de asigurare, indiferent de forma de organizare și de statul în care își au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și care îndeplinește atribuțiile de birou național auto, de organism de plată a despăgubirilor, de organism de compensare, de centru de informare, precum și alte atribuții conferite prin lege". Potrivit art. 32 din această lege, "(1) BAAR se constituie ca asociație profesională, independentă și autonomă a tuturor societăților de asigurare, indiferent de forma de organizare și de statul în care își au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule. (2) BAAR are următoarele atribuții: a) de birou național auto; b) de organism de plată a despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 33; c) de centru de informare, în conformitate cu prevederile art. 34; d) de organism de compensare, în conformitate cu prevederile art. 35; e) de a asigura dezvoltarea și administrarea bazei de date privind evidența contractelor RCA (…) (3) Pentru îndeplinirea atribuțiilor de birou național auto, de organism de plată a despăgubirilor și de organism de compensare, BAAR își constituie o structură proprie denumită Fondul național de protecție, prin contribuția tuturor membrilor, proporțional cu volumul primelor brute încasate din vânzarea contractelor RCA/Carte Verde. Disponibilul Fondului național de protecție, nivelurile contribuțiilor pentru BAAR și ale taxei de administrare a bazei de date se stabilesc prin reglementări ale A.S.F. la propunerea BAAR, astfel încât BAAR să își poată îndeplini în orice moment atribuțiile de birou național auto, de organism de plată a despăgubirilor și de organism de compensare". Potrivit art. 33 din lege: "(1) În calitate de organism de plată a despăgubirilor, BAAR garantează fără a avea beneficiu de discuțiune despăgubirea persoanelor prejudiciate, rezidenți ai statelor membre, prin accidente produse pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru decât statul lor de rezidență, prin intermediul unor vehicule sau tramvaie care staționează în mod obișnuit pe teritoriul României sau pe teritoriul unui stat al cărui birou național auto nu a semnat Acordul multilateral, neasigurate RCA cu toate că, în conformitate cu prevederile legii, pentru acestea trebuia încheiată asigurarea RCA sau prin intermediul unor vehicule neidentificate, în următoarele condiții: a) dacă vehiculul sau tramvaiul a fost identificat, dar nu era asigurat pentru RCA, se acordă despăgubiri atât pentru daune materiale, cât și pentru vătămarea integrității corporale sau sănătății ori pentru deces; b) dacă vehiculul sau tramvaiul rămâne neidentificat, se acordă despăgubiri doar pentru vătămarea integrității corporale sau sănătății ori pentru deces; se acordă despăgubiri și pentru daune materiale cu aplicarea unei franșize de 500 de euro în echivalent RON la cursul comunicat de Banca Națională a României la data producerii accidentului, dacă în urma unui astfel de accident a rezultat decesul unei persoane sau s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății unei persoane o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile; accidentul produs de un vehicul care a rămas neidentificat este accidentul în care respectivul vehicul a intrat în coliziune directă cu persoana accidentată sau cu bunul pe care l-a avariat, după care a părăsit locul accidentului; c) în situația producerii riscului pe perioada suspendării contractului RCA, conform art. 6 alin. (6). (…) (3) Nu pot beneficia de despăgubiri persoanele care la data producerii accidentului au posibilitatea să își recupereze prejudiciile suferite în baza unei asigurări facultative sau obligatorii ori în baza legii și nici cele care au urcat de bunăvoie în vehiculul condus de către persoana vinovată pentru producerea accidentului, dacă se dovedește că acestea știau că pentru vehiculul respectiv nu era în vigoare un contract RCA. (…) (5) Cuantumul prejudiciului suferit de persoanele prejudiciate prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României, precum și persoanele care pot beneficia de despăgubiri și condițiile de intervenție ale BAAR în calitate de organism de plată a despăgubirilor sunt stabilite în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale normelor adoptate în aplicarea acesteia în vigoare în România la data producerii accidentului. (…) (7) BAAR nu poate plăti despăgubiri pentru prejudiciile cauzate într-un singur accident care să depășească limitele de răspundere ale asigurătorului RCA prevăzute de legislația în vigoare la data producerii accidentului în România sau de legislația în vigoare a celorlalte state pe teritoriul cărora s-a produs accidentul, din care va fi dedusă, după caz, franșiza prevăzută prin lege". Rezultă din cele ce preced că BAAR este, cum îi arată și numele, un organism ai cărui membri sunt societățile de asigurare care au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule. În prezenta cauză, interesează funcția BAAR de organism de compensare a victimelor unor accidente produse de autovehicule care fie nu erau asigurate RCA, deși asigurarea era obligatorie, fie au rămas neidentificate. Regulile și limitele aplicabile acestei funcții de garanție pentru victime sunt în esență cele aplicabile oricărui asigurător RCA, fiind vorba despre dreptul comun al răspunderii civile delictuale și, în completare, regulile specifice edictate în materia răspunderii civile auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. Concluzia că activitatea și funcțiunile BAAR nu pot fi disociate de materia asigurărilor RCA rezultă și din întreaga reglementare a Legii nr. 132/2017, al cărei art. 1 dispune în mod explicit că această lege reglementează: "a) asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie, denumită în continuare asigurare RCA; b) domeniul de aplicare a asigurării RCA, respectiv persoanele care au obligația să încheie contracte RCA și excepțiile de la această obligație, limitele teritoriale de aplicare, limitele de răspundere, obligațiile asiguratului, obligațiile asigurătorului RCA, riscurile acoperite și excluderile, elementele privind stabilirea și plata despăgubirilor, verificarea asigurării RCA, facilitățile și penalizările aplicabile asiguraților și asigurătorilor; c) organizarea și funcționarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, denumit în continuare BAAR". Ar fi prin urmare, eronat în drept să se aprecieze că numai litigiile decurgând dintr-un contract de asigurare RCA ar fi subsumate materiei asigurărilor, în sensul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu și cele decurgând din lipsa unei astfel de asigurări obligatorii, situație în care BAAR preia, în virtutea legii, funcțiunile care în mod normal ar fi revenit asigurătorului RCA al vehiculului care a produs pagubele. Materia asigurărilor include în mod limpede și situația în care calitatea procesuală pasivă aparține BAAR, în lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, indiferent dacă acestea sunt exercitate de asigurătorul RCA, în cazurile prevăzute de lege, sau de BAAR. De altfel, textul C. proc. civ. nu se referă la litigiile decurgând din contracte de asigurare, ci face trimitere, în mod cuprinzător, la materia asigurărilor, cu intenția evidentă de a cuprinde și litigii care privesc răspunderea civilă delictuală în materia accidentelor produse de autovehicule și tramvaie. Rațiunea legiuitorului - al cărui drept de apreciere în ceea ce privește edictarea regulilor de admisibilitate a căilor de atac rezultă din art. 125 alin. (2) din Constituție - constă în aceea că aceste litigii ridică probleme preponderente de ordin factual, iar stabilirea elementelor răspunderii și îndeosebi cuantificarea prejudiciilor materiale și morale implică extinse aprecieri de fapt, rezervate în general instanțelor de fond (prima instanță și cea de apel). Așa fiind, Înalta Curte reține că litigiul de față este subsumat materiei asigurărilor, în sensul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și aceasta chiar dacă nu rezultă dintr-un contract de asigurare, ci din funcția de garant acordată de lege BAAR, ca organism de compensare a victimelor și chiar dacă regulile de drept material aplicabile sunt, în mare măsură, regulile de drept comun privitoare la răspunderea civilă delictuală și la acțiunea în regres; cu prioritate în cauză se aplică însă normele speciale edictate pentru materia asigurărilor RCA, din care rezultă atât obligația de dezdăunare a BAAR, cât și dreptul de regres al acestui organism; regulile de drept comun sunt aplicabile în completare, în măsura în care normele speciale nu derogă de la ele. Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, respectiv în art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". Același principiu este reglementat și prin prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în vigoare la data începerii procesului, potrivit cărora: "Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale". Aceste prevederi se regăsesc și în cuprinsul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, în vigoare la data soluționării prezentei căi de atac. În același sens, alin. (2) al art. 457 C. proc. civ. arată că: "Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege". Câtă vreme prezentul proces a început în anul 2021, sub imperiul C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, potrivit art. 483 alin. (2) din același act normativ, decizia civilă nr. 1971A din 20 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, fiind pronunțată într-o cerere în materia asigurărilor, nu este supusă recursului, întrucât este o hotărâre definitivă, potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, dând eficiență textelor de lege evocate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, recursul declarat în cauză. Totodată, reținând culpa procesuală a recurentului-pârât, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va dispune obligarea acestuia, ca parte care a pierdut procesul în sensul textului legal menționat, la plata a câte 2380 RON către fiecare din intimații-reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial potrivit documentelor justificative depuse la dosar.