ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1134/2023

Ședința publică din data de 15 iunie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în data de 04 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., au chemat în judecată pe pârâtul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR), solicitând obligarea pârâtului la plata, cu titlu de daune morale, a sumei de câte un milion euro pentru fiecare dintre reclamanții A., B. și C. și a sumei de câte 500.000 euro pentru fiecare dintre reclamanții D., E., F. și G..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1391 alin. (2) teza ultimă C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4), art. 11 alin. (2) lit. a) și art. 23 din Legea nr. 132/2017.

Prin sentința civilă nr. 99 din 04 februarie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte cererea, a obligat pe pârâtul la plata către reclamanți a sumei totale de 500.000 RON, cu titlu de daune morale, respectiv către reclamantul A. suma de 150.000 RON, către reclamanta B. suma de 150.000 RON, către reclamanta C. 80.000 RON, către reclamanții D. și E. câte 30.000 RON fiecare, către reclamanții F. și G. câte 30.000 RON fiecare, și a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 383A din 8 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția lipsei calității procesuale active a apelantelor H., I., J. și K..

A respins apelul formulat de apelantele H., I., J. și K., împotriva sentinței civile nr. 99/04.02.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală activă.

A respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, împotriva sentinței civile nr. 99/04.02.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu apelanții-reclamanți D., E., G., A., F., C. și B..

A admis apelul principal formulat de apelanții-reclamanți D., E. și B. și apelul incident, împotriva aceleiași sentințe.

A schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamanți a următoarelor sume cu titlul de daune morale, după cum urmează:

- către reclamantul A. - suma de 50.000 euro, echivalent în RON la data plății;

- către reclamanta B. - suma de 50.000 euro, echivalent în RON la data plății;

- către reclamanta C. - suma de 30.000 euro, echivalent în RON la data plății;

- către fiecare dintre reclamanții D., E., F. și G. - suma de 15.000 euro, echivalent în RON la data plății;

A menținut în rest dispozițiile sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul a susținut, în esență, că decizia curții de apel nu este motivată în fapt și în drept în ceea ce privește cuantificarea daunelor acordate reclamanților.

Totodată, a susținut că prin hotărârea atacată, s-a făcut o aplicare greșită a principiului echității și a prevederilor art. 22 alin. (4) și (6) din Legea nr. 132/2017.

Prin întâmpinarea depusă în termenul legal, intimații-reclamanți au invocat excepția inadmisibilității recursului prin raportare la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, precum și excepția nulității recursului pentru lipsa criticilor de nelegalitate; pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 04 octombrie 2022, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 10.

La termenul de judecată din 15 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului (invocată de intimații-reclamanți, prin întâmpinare), în raport cu dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificate prin Legea nr. 310/2018 și cu data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței de fond, 4 iulie 2019, precum și excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.

Examinând recursul din perspectiva excepției inadmisibilității acestuia, invocată de intimații-reclamanți, a cărei analiză se impune cu prioritate conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în data de 04 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au chemat în judecată pe pârâtul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR), solicitând obligarea pârâtului la plata, cu titlu de daune morale, a sumei de câte un milion euro pentru fiecare dintre reclamanții A., B. și C. și a sumei de câte 500.000 euro pentru fiecare dintre reclamanții D., E., F. și G..

Capetele de cerere ale acțiunii civile deduse judecății reprezintă pretențiile pecuniare ale reclamanților, care, în calitate de succesori ai victimei unui accident de circulație, au înțeles să solicite instanței de judecată obligarea pârâtului Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) la plata despăgubirilor pentru prejudiciul suferit în urma producerii unui eveniment rutier.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1391 alin. (2) teza ultimă C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4), art. 11 alin. (2) lit. a) și art. 23 din Legea nr. 132/2017.

Raportat la cele reliefate, se constată că prezenta cauză se circumscrie materiei asigurărilor, obligațiile pârâtului izvorând din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

Potrivit art. 483 alin. (2) Cod procedură, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței de fond, respectiv 4 iulie 2019, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Conform dispozițiilor legale enunțate, hotărârile judecătorești pronunțate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmare modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018.

Începând cu această dată, în materiile prevăzute expres la alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului a fost eliminată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Înalta Curte notează că, potrivit art. 24 C. proc. civ.:

"Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi (art. 25 din același cod).

În cauza de față, cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 04 iulie 2019, litigiul a fost soluționat în primă instanță, de Tribunalul București, secția a IV-a civilă prin sentința civilă nr. 99 din 4 februarie 2020, iar apelul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia civilă nr. 383A din 08 martie2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ce face obiectul recursului pendinte.

Drept urmare, având în vedere că data depunerii cererii de chemare în judecată este 04 iulie 2019 și că prezentul litigiu este unul născut în materia asigurărilor, hotărârea pronunțată în apel de Curtea de Apel București este definitivă.

Se mai reține că, în raport cu dispozițiile art. 457 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cu care "Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege", mențiunea în cuprinsul deciziei atacate a faptului că părțile au deschisă calea de atac a recursului nu are niciun efect asupra admisibilității căii de atac, potrivit celor mai sus arătate.

Prin urmare, mențiunea greșită din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată de către părți nu poate crea acestora un drept nerecunoscut de lege.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale, în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

În concluzie, constatând că hotărârea pronunțată în apel nu putea fi atacată cu recurs deoarece legiuitorul a suprimat expres această cale de atac în privința litigiilor în materia asigurărilor, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva deciziei civile nr. 383 A din 08 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În ceea ce privește solicitarea intimaților-reclamanți de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentului la plata sumei de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimații-reclamanți A., B., C., D., E., F. și G., reprezentând onorariu de avocat, acesta fiind dovedit cu chitanțele aflate în dosarul de recurs, onorariu avocațial fiind redus conform dispozițiilor art. 451 alin. (2) din cod, apreciindu-se că valoarea onorariului pretins, în cuantum de 10.000 RON, nu se justifică față de complexitatea cauzei și munca efectiv îndeplinită de avocat în cadrul procedurii derulate în etapa recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva deciziei civile nr. 383 A din 08 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimații-reclamanți A., B., C., D., E., F. și G. a sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.