ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2714/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2714/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea formulată în data de 24.02.2023 și înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș – Secția civilă sub nr. x/102/2023, reclamanta A a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților B și Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România (BAAR) la plata sumei de 70.000 de euro cu titlu de prejudiciu.
Prin sentința civilă nr. 1284 din 27.10.2023 Tribunalul Mureș a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A și a obligat pârâtul B să plătească reclamantei suma de 35.000,00 de euro, cu titlu de prejudiciu moral și suma de 2.600,00 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.
Împotriva acestei sentințe civile, au declarat apel reclamanta A și pârâtul B.
Prin decizia nr. 271/A din 21 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția I civilă a dispus următoarele:
A admis apelul formulat de reclamanta A, împotriva sentinței civile nr.1284/27.10.2023 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosar nr. x/102/2023 și a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a obligat pârâtul B să plătească reclamantei suma de 49.000 euro, cu titlu de prejudiciu moral.
A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.
A respins apelul declarat de pârâtul B împotriva aceleiași sentințe.
A obligat pârâtul la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii civile, la 27 mai 2024, a declarat recurs pârâtul B, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
După prezentarea situației de fapt și a istoricului cauzei, recurentul-pârât a susținut, în esență, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, anume a prevederilor art. 16, art. 1357 alin. (1) și art. 1371 C. civ., solicitând diminuarea cuantumului prejudiciului la care să fie obligat prin stabilirea unui grad de vinovăție de 50/50 la sută, atât pentru recurent, cât și pentru victimă și raportarea acestui procent la suma stabilită de instanță.
Intimata-reclamantă A a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
La termenul de judecată din 27 noiembrie 2024, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va admite și va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept:
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că motivarea recursului presupune invocarea unor critici de nelegalitate care trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.
Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă sau reevaluarea situației de fapt.
Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel).
În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului.
Se constată că memoriul de recurs nu respectă aceste exigențe legale, întrucât recurenta-pârâtă, deși enumeră anumite norme de drept material (art. 16 art. 1357 alin. (1) și art. 1371 C. civ.), totuși nu formulează critici de nelegalitate, ci de netemeinicie, învederând doar aspecte care privesc situația de fapt, prin raportare la modul în care instanța de apel a coroborat și a apreciat mijloacele de probă administrate.
Argumentele din recurs se referă la stabilirea situației de fapt și la interpretarea probelor de către instanța de apel în reținerea gradului de vinovăție apreciat de instanța de apel la 70% în sarcina recurentului, acesta din urmă solicitând diminuarea cuantumului prejudiciului, prin reținerea unui grad de vinovăție a recurentului de 50%. Ca atare, chiar dacă invocă, în mod formal, aplicarea greșită a unor norme legale, recurentul-pârât își exprimă, în realitate, nemulțumirea față de maniera în care instanța de apel a apreciat situația de fapt și probatoriul administrat în cauză, susținând că, prin raportare la acestea, gradul de vinovăție al părților implicate în accident se împarte în mod egal, de 50% pentru recurent și 50% pentru victimă.
Or, în recurs nu pot fi invocate orice fel de nemulțumiri, ci doar acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate ce pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.
În mod special, motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât, presupune enunțarea normei de drept material aplicabile cauzei, prezentarea interpretării pe care partea o consideră corectă și argumentarea discordanței acestei interpretări cu cea dată de instanța de apel, acest caz de casare nefiind incident atunci când se critică situația de fapt, prin raportare la modul de interpretare a probelor.
În acest sens, art. 264 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „în vederea stabilirii existenței și inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, afară de cazul în care legea stabilește puterea lor doveditoare”, fiind consacrată libertatea pe care o are instanța în a aprecia asupra forței probante a dovezilor. Doar legalitatea probelor poate fi cenzurată în recurs, nu și modul în care acestea au fost apreciate, pentru a se reține o anumită situație de fapt, instanța de apel fiind suverană în această privință, neputându-se pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii mijloacelor de probă.
Simpla expunere a unor texte de lege și prezentarea unor aspecte de fapt, fără a fi arătate argumentele de drept care să conducă la concluzia interpretării sau aplicării greșite a normelor legale, nu poate conduce la concluzia că recursul este motivat în conformitate cu exigențele legale, astfel că devine aplicabilă sancțiunea nulității, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Față de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității, invocată din oficiu, și va anula recursul.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 451 - 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante A suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, dovedite a fi efectuate în recurs prin documentele justificative depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul B împotriva deciziei civile nr. 271/A din 21 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția I civilă.
Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă A.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.