ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1292/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1292/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 24 mai 2022
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 5 mai 2021 la Judecătoria Timișoara, secția I civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C. pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8.158,78 RON cu titlu de pretenții, reprezentând diferența de despăgubire cuvenită conform dosarului de daună nr. x.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a menționat că prin contractul de cesiune de creanță nr. x din 26.03.2021, încheiat cu proprietarul autovehiculului reparat, a preluat de la acesta creanța pe care trebuia să o încaseze de la asigurător, în condițiile art. 1.493 C. civ., raportat la dispozițiile art. 1.566 - art. 1.584 din C. civ.
În drept, reclamanta a invocat Norma ASF nr. 20/2017, dispozițiile Legii nr. 132/2017, art. 1.356 și urm., art. 1.493 și art. 1.566 - art. 1.584 C. civ.
Prin sentința civilă nr. 12740 din 14.10.2021, pronunțată de Judecătoria Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, invocată de pârâtă, și s-a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.
În motivarea sentinței, instanța a reținut că obiectul cererii este o acțiune în pretenții și nicidecum o cerere în despăgubire formulată de către terțul prejudiciat, întrucât societăților care cumpără creanțe rezultate din contractul de asigurare de răspundere civilă obligatorie nu li se transferă și dreptul procesual legat de competența teritorială alternativă.
Prin urmare, judecătoria a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 115 alin. (3) C. proc. civ., ci regula generală prevăzută la art. 107 din același cod privind instanța competentă de la domiciliul pârâtei, respectiv Judecătoria Sector 1 București.
Cauza a fost înregistrată la 7 decembrie 2021 pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, secția I civilă, sub același număr.
Prin sentința civilă nr. 2123 din 25 februarie 2022, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de reclamantă și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.
În considerentele hotărârii, instanța a reținut că în cauză, pe lângă instanța de la domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului, mai sunt competente și alte instanțe, cum ar fi situația prevăzută de art. 115 alin. (1) punctul 3 C. proc. civ., potrivit căruia competentă este și instanța locului unde s-a produs riscul asigurat.
În continuare, instanța a reținut că locul unde s-a produs accidentul, conform constatării amiabile de accident, este municipiul Timișoara, astfel că Judecătoria Timișoara era competentă teritorial să judece cauza și nu putea declina competența de soluționare altei instanțe deopotrivă competente întrucât ar încălca dispozițiile art. 116 C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 1 aprilie 2022.
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Judecătoria Timișoarea și Judecătoria Sector 1 București, în cauză fiind incidentă ipoteza de la art. 133 pct. 2 teza finală C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția I civilă, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta, în calitate de cesionară a creanței, a solicitat de la asigurătorul persoanei vinovate de producerea accidentului auto plata diferenței de despăgubire din cadrul dosarului de daună nr. x.
Prin urmare, fiind dedus judecății un litigiu grefat pe raporturi de asigurare, competența teritorială este de ordine privată și alternativă, fiind incidente atât regula generală prevăzută la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cât și regulile în materie de asigurări prevăzute la art. 115 din același cod.
Totodată, Înalta Curte constată că este lipsit de relevanță din perspectiva competenței instanței faptul că reclamanta acționează în baza unui contract de cesiune de creanță, prin care a dobândit creanța de la terțul prejudiciat, respectiv proprietarul autoturismului implicat în accidentul rutier.
Potrivit dispozițiilor art. 1568 alin. (1) lit. a) C. civ. cesiunea de creanță transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată.
Astfel, Înalta Curte, dând eficiență conceptului de plenitudine a drepturilor astfel transmise prin cesiune, reține că este transferat cesionarului și dreptul la acțiune, care este firesc însoțit de dreptul de a beneficia de regulile de competență teritorială alternativă prevăzute de normele de procedură pentru litigii izvorâte din asigurare, drept de care s-ar fi bucurat și cedentul și pentru a cărui excludere, în cazul cesionarului, nu există rațiune.
Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 115 alin. (1) Cod procedură "în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află: pct. (1) domiciliul sau sediul asiguratului; pct. (2) bunurile asigurate; pct. (3) locul unde s-a produs riscul asigurat".
Din normele legale evocate, rezultă că, în materie de asigurare, poate fi introdusă acțiunea pentru plata despăgubirilor ori după regula generală în materie de competență, respectiv la instanța de la domiciliul pârâtului, ori la una din instanțele expres indicate de prevederile art. 115 alin. (1) C. proc. civ.
În cauză, având în vedere că locul producerii accidentului este situat în Municipiul Timișoara, reclamanta a sesizat instanța competentă în circumscripția căreia s-a produs riscul asigurat în conformitate cu art. 115 alin. (1) pct. 3 Cod procedură, respectiv Judecătoria Timișoara.
În consecință, Înalta Curte constată că prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Timișoara, reclamanta potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. și-a exercitat dreptul de a alege între instanțele deopotrivă competente, stabilindu-se competența teritorială în favoarea instanței de la locul unde s-a produs riscul asigurat.
Față de considerentele anterior expuse, și prin raportare la dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2022.