ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1866/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1866/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 4 octombrie 2022
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea cu valoare redusă înregistrată la 15.11.2021 pe rolul Judecătoriei Oravița, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. și a intervenientului forțat C., la plata sumei de 3.873,45 RON, valoarea obligației principale, la care se adaugă dobânzi legale în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, calculate la diferența de despăgubire neachitată, începând cu data următoare scadenței, respectiv 28.10.2021, până la data plății efective.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1 și art. 25 din Norma ASF nr. 20/2017, art. 11 alin. (2) lit. d) și art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 132/2017.
Prin sentința civilă nr. 252 din 02.02.2022, pronunțată de Judecătoria Oravița, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii către Judecătoria Sectorului 1 București.
În motivarea soluției, instanța a reținut regula generată privind competența teritorială prevăzută la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., declinând competența de soluționare a cauzei la instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâta.
Dosarul a fost înregistrată la 02.03.2022 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub același număr.
Prin sentința civilă nr. 4643 din 12 mai 2022, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, secția Civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oravița.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Oravița, instanța a dispus înaintarea dosarului, în vederea soluționării conflictului către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța imediat superioară și comună instanțelor în conflict.
În considerentele hotărârii, instanța a reținut că Judecătoria Oravița nu avea posibilitatea să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale întrucât doar pârâtul poate invoca excepția de necompetență teritorială de ordine privată potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.
În consecință, având în vedere că nu avea posibilitatea de a declina competența de soluționare a cererii, instanța a reținut că Judecătoriei Oravița îi revenea competența teritorială să soluționeze prezenta cauză.
Dosarul a fost înregistrat la 01 iulie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr.
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Judecătoria Oravița și Judecătoria Sectorului 1 București, în cauză fiind incidentă ipoteza de la art. 133 pct. 2 teza finală C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Oravița competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta, în calitate de cesionară a creanței, a solicitat de la asigurătorul persoanei vinovate de producerea accidentului auto plata diferenței de despăgubire din cadrul dosarului de daună nr. x.
Prin urmare, fiind dedus judecății un litigiu grefat pe raporturi de asigurare, competența teritorială este alternativă, fiind incidente atât regula generală prevăzută la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cât și regulile în materie de asigurări prevăzute la art. 115 din același cod.
Se reține că în aceste litigii necompetența este de ordine privată, astfel cum rezultă din interpretarea art. 129 alin. (3) raportat la art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.
Or, numai necompetența teritorială de ordine publică poate fi invocată de către judecător din oficiu, așa cum rezultă din interpretarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., în schimb, necompetența de ordine privată poate fi invocată numai de către pârât, astfel cum prevede art. 130 alin. (3) din același cod.
Înalta Curte constată că prima instanță sesizată, Judecătoria Oravița, nu putea invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale, întrucât potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. necompetența de ordine privată putea fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.
În lipsa invocării excepției de necompetență teritorială de către pârâtă, Judecătoria Oravița nu putea declina soluționarea cauzei către Judecătoria Sectorului 1 București, acesteia revenindu-i competența să soluționeze cauza.
În consecință, constatând că opțiunea procesuală manifestată de reclamantă a fost cea de a învesti Judecătoria Oravița, în lipsa contestării competenței teritoriale, aceasta a devenit singura competentă să soluționeze cauza, instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței putând invoca necompetența materială procesuală, având în vedere decizia pronunțată de completul pentru soluționarea recursului în interesul Legii nr. 31/2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 133 din 19 februarie 2020.
Totodată, se reține că Judecătoria Oravița este instanța competență teritorial și potrivit regulilor de competență prevăzute la art. 115 alin. (3) coroborat cu art. 116 C. proc. civ.
Astfel, regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
De altfel, erau incidente dispozițiile art. 115 alin. (1) C. proc. civ., care instituie o competență teritorială alternativă în favoarea instanțelor în a căror circumscripție se află domiciliul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat, iar potrivit art. 115 alin. (3) din același cod, "în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terțul prejudiciat poate introduce acțiune directă și la instanța domiciliului sau, după caz, a sediului său".
Din normele legale evocate, rezultă că, în materie de asigurare, poate fi introdusă acțiunea pentru plata despăgubirilor fie după regula generală în materie de competență, respectiv la instanța de la domiciliul pârâtului, fie la una din instanțele expres indicate de prevederile art. 115 C. proc. civ.
În cauză, având în vedere că domiciliul terțului prejudiciat este situat în Orașul Oravița, reclamanta a sesizat instanța competentă în circumscripția căreia se află domiciliul acestuia în conformitate cu art. 115 alin. (3) C. proc. civ.
În consecință, Înalta Curte constată că prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Oravița, reclamanta, potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., și-a exercitat dreptul de a alege între instanțele deopotrivă competente, stabilindu-se competența teritorială în favoarea instanței în circumscripția căreia se află domiciliul terțului prejudiciat.
Față de considerentele anterior expuse, și prin raportare la dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența în favoarea Judecătoriei Oravița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oravița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 octombrie 2022.