ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1758/2022

HOTĂRÂRE

05.10.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1758/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 5 octombrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oravița la data de 15.11.2021 sub nr. x/2021, reclamanta creditoare S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. și a intervenientului forțat C. la plata sumei de 695,85 RON valoarea obligației principale, la care se adaugă dobânzi legale în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, calculate la diferența de despăgubire neachitată (695,85 RON), începând cu data următoare scadenței - 03.07.2021, până la data plății efective.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1 și art. 25 din Norma ASF nr. 20/2017, art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 137/2017.

Prin sentința civilă nr. 245 din 02 februarie 2021, pronunțată de Judecătoria Oravița, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța, a reținut că, potrivit probatoriului administrat, domiciliul pârâtei este în București, astfel că, față de prevederile art. 107 C. proc. civ., potrivit cu care cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, competentă a soluționa prezenta pricină este Judecătoria Sectorului 3 București.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 3 București, prin sentința civilă nr. 3180 din 7 aprilie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oravița și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că acțiunea introdusă de reclamantă are ca temei de drept material răspunderea asigurătorului, caz în care devin incidente dispozițiile art. 115 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează faptul că în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente, în materie de asigurare, instanța în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat.

Cum, în speță, este vorba despre o acțiune personală, care nu se circumscrie cazurilor expres prevăzute de dispozițiile art. 117 - 121 din C. proc. civ., ci dispozițiilor art. 107 și 115 din C. proc. civ., norma de competență teritorială aplicabilă litigiului de față are caracter de ordine privată, așa cum rezultă din interpretarea art. 129 alin. (1) - (3) din C. proc. civ.

Instanța a reținut că în cauză sunt incidente și prevederile cuprinse în art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. Prin urmare, în toate cazurile de competență teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar prin opțiunea justificată legal de dispozițiile art. 116 C. proc. civ. stabilește pe deplin competența teritorială a instanței.

Astfel, instanța a apreciat că prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Oravița (judecătoria în a cărei circumscripție s-a produs riscul asigurat și în care își are domiciliul asiguratul), reclamantul a învestit în mod legal această instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia, iar opțiunea acestuia nu poate fi contestată nici de către pârât și nici de către instanță.

Nu în ultimul rând, instanța a reținut că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența teritorială de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare, or, în cauză pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Oravița și Judecătoria Sectorului 3 București.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea formulată de reclamanta creditoare S.C. A. S.R.L. de obligare a pârâtei B. S.A. și a intervenientului forțat C. la plata sumei de 695,85 RON valoarea obligației principale, la care se adaugă dobânzi legale în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, calculate la diferența de despăgubire neachitată (695,85 RON), începând cu data următoare scadenței - 03.07.2021, până la data plății efective, fiind un litigiu în materia asigurărilor.

Ivirea prezentului conflict negativ de competență a fost determinată de interpretarea diferită pe care instanțele aflate în conflict au dat-o normelor de competență în materia asigurărilor, cât și a condițiilor de invocare a excepției de necompetență teritorială.

În materia competenței teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Conform dispozițiilor art. 115 alin. (1) C. proc. civ. din același act normativ, în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor C. proc. civ. menționate anterior, în materia asigurărilor sunt competente, din punct de vedere teritorial, mai multe instanțe, alegerea între acestea revenind reclamantului,acesta fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Astfel, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Oravița (judecătoria în a cărei circumscripție s-a produs riscul asigurat și în care își are domiciliul asiguratul), reclamantul a învestit în mod legal această instanță.

Totodată, este de menționat că acțiunea cu care a fost investită instanța este o acțiune personală, norma de competență teritorială aplicabilă litigiului de față având caracter de ordine privată.

Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică sau privată." Alin. (2) al acestui articol prevede că necompetența este de ordine publică: (pct. 1) "în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; (pct. 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; (pct. 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."

Conform art. 129 alin. (3) C. proc. civ., "În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată."

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Or, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, în cauză, pârâtul, deși a depus formularul completat corespunzător, acesta nu a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei Oravița, excepția necompetenței teritoriale fiind invocată de instanță, din oficiu.

Drept urmare, neinvocarea excepției de necompetență privată de către pârât în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a avut ca efect consolidarea competenței instanței sesizate.

Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte reține că Judecătoria Oravița este competentă să soluționeze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.