ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 462/2023

HOTĂRÂRE

01.03.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 462/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 1 martie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la 23 septembrie 2022, sub nr. x/2022, creditoarea A. S.R.L. a chemat în judecată debitoarea B. S.R.L., solicitând emiterea unei ordonanțe de plată a sumei de 26.118,56 RON, la care să se adauge penalitățile de întârziere calculate de la scadența facturii și până la plata efectivă, conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 10425 din 8 noiembrie 2022, Judecătoria Sectorului 3 București – secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

În esență, instanța a reținut că, potrivit art. 130 C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

În baza art. 107 C. proc. civ., regula generală cât privește competența instanței este că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Din coroborarea normelor juridice menționate anterior cu excepția necompetenței teritoriale invocată de către debitoare în cadrul ședinței de judecată, instanța a reținut că sediul social al debitoarei este în jud. Dolj.

Astfel, în baza anexei Hotărârii de Guvern nr. 337/1993 privind stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, sediul debitoarei se află în circumscripția Judecătoriei Craiova.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 130 alin. (3), coroborat cu art. 107 C. proc. civ., instanța a admis excepția invocată de către debitoare în cadrul ședinței de judecată, declarându-se necompetentă teritorial și, în consecință, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Craiova.

Prin decizia nr. 764 din 1 februarie 2023, pronunțată de Judecătoria Craiova – secția I Civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curtea de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere dispozițiile aplicabile procedurii speciale a ordonanței de plată, respectiv art. 1.016 C. proc. civ., potrivit cărora creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului în primă instanță și dispozițiile art. 1.019 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "În citație se va preciza că debitorul este obligat să depună întâmpinare cu cel puțin 3 zile înaintea termenului de judecată, făcându-se mențiune că, în cazul nedepunerii întâmpinării, instanța, față de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului".

Prin susținerile orale din ședința de judecată desfășurată la data de 08.11.2022 în fața Judecătoriei Sector 3 București, la primul termen de judecată cu părțile legal citate, administratorul debitoarei a invocat oral excepția necompetenței teritoriale, având în vedere locul situării sediului său.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, potrivit alin. (3) necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, iar alin. (4) statuează că, dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței.

De asemenea, dispozițiile art. 126 C. proc. civ. arată că părțile pot conveni, în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței, ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună, să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Potrivit dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, instanța rămânând competentă chiar dacă, ulterior, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul.

Instanța a reținut că aceste dispoziții instituie regula de drept comun, potrivit cu care instanța competentă din punct de vedere teritorial să judece cauza este cea de la domiciliul pârâtului, conform principiului actor sequitur forum rei.

Potrivit art. 113 C. proc. civ., competența teritorială alternativă este stabilită și către alte instanțe, respectiv instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, art. 116 din același act normativ arătând că reclamantul este cel care are alegerea de competență între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Arată instanța faptul că reclamanta creditoare a respectat criteriul impus de art. 113 și art. 126 alin. (1) C. proc. civ. la momentul sesizării instanței.

Mai mult, prin notele scrise depuse la data de 07.11.2022, creditoarea reclamantă a indicat în mod expres alegerea de competență teritorială prin reținerea locului de executare a contractului părților, situat în circumscripția instanței sesizate.

A mai reținut instanța că pârâta nu este un consumator.

Instanța a arătat și că, un al doilea aspect relevant în prezenta cauză este reprezentat de modul și momentul la care a fost invocată excepția necompetenței de către debitoare în legătură cu natura juridică a excepției astfel cum a fost analizată (ordine privată), cu precădere momentul procesual la care aceasta a fost efectuată, respectiv oral la primul termen de judecată.

Astfel, prin raportare la dispozițiile art. 130 și art. 126 C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale putea fi invocată numai de către pârâta debitoare prin întâmpinarea care este obligatorie în această procedură potrivit art. 1.019 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București – secția Civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la 23 septembrie 2022, sub nr. x/2022, creditoarea A. S.R.L. a chemat în judecată debitoarea B. S.R.L., solicitând emiterea unei ordonanțe de plată a sumei de 26.118,56 RON, la care să se adauge penalitățile de întârziere calculate de la scadența facturii și până la plata efectivă, conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 1.016 C. proc. civ., competența de a soluționa cererea privind ordonanța de plată aparține instanței competente pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Întrucât litigiul are ca obiect o acțiune în răspundere civilă contractuală, sunt incidente dispozițiile art. 107, respectiv cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Se impune a se mai arăta că, potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura", precum și cele ale alin. (3) al aceluiași articol, care stipulează că "În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată".

Totodată, conform art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

În raport de prevederile art. 1.019 alin. (3) C. proc. civ., debitorul este obligat să depună întâmpinare cu cel puțin 3 zile înaintea termenului de judecată.

Astfel, una dintre caracteristicile competenței de ordine privată o reprezintă împrejurarea că nu poate fi invocată din oficiu de către instanța învestită cu soluționarea cauzei, textul legal fiind imperativ în ceea ce privește persoana care poate sesiza această neregularitate.

Prin urmare, în situația în care reclamantul învestește cu soluționarea unei cereri o instanță necompetentă teritorial, iar în speță nu sunt incidente norme de competență exclusivă, de ordine publică, necompetența teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, cu respectarea termenelor procedurale.

Înalta Curte reține că pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale de ordine privată a instanței inițial învestită, astfel cum prevede art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin neinvocarea necompetenței teritoriale în condițiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., ulterior acestui moment, Judecătoria Sectorului 3 București – secția Civilă nu își mai putea declina competența.

În acest sens, Înalta Curte mai reține și decizia obligatorie nr. 31/2019 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București – secția Civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.