ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1164/2022

Ședința publică din data de 17 mai 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolau Mare la 18.08.2021, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. - Sucursala Hunedoara și intervenienta C., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3.198,84 RON cu titlu de pretenții reprezentând diferența despăgubire cuvenită conform dosarului de daună x, auto x, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat prevederile Normei ASF nr. 20/2017, Legii nr. 132/2017, dispozițiile art. 1356 și următ. C. civ. privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, dispozițiile art. 1493, raportat la dispozițiile art. 1566-1584 din C. civ.

Pârâta B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale și a lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 1018 din 26 noiembrie 2021, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau Mare a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare și declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că normele de competență edictate de prevederile art. 107 C. proc. civ., care stabilesc competența de soluționare în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului în cazul unei acțiuni în pretenții, se impun a fi respectate, atât timp cât nu există alt temei care să atragă competența unei alte instanțe (dintre cele de competență alternativă sau exclusivă). Într-adevăr încălcarea art. 107 C. proc. civ., care stabilește competența în funcție de domiciliul pârâtului, atrage doar o necompetență de ordine privată, potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., însă în speța dedusă judecății se observă că pârâtul a înțeles să invoce excepția necompetenței teritoriale.

Instanța nu a reținut argumentele reclamantei potrivit cărora Judecătoria Sânnicolau Mare ar fi competentă raportat la art. 115 C. proc. civ., întrucât articolul precitat vorbește despre cererea privitoare la despăgubiri în materia de asigurare, or în cazul de față reclamanta nu este persoana prejudiciată prin evenimentul rutier. Reclamanta este cesionara unui drept de creanță, a dobândit acest drept de la persoana prejudiciată și dorește obligarea terțului cedat la plata creanței, fără ca raporturile dintre cesionar și terțul cedat să mai fie guvernate de dispozițiile speciale de competență din materia asigurării de răspundere civilă. Din momentul cesiunii dreptului de creanță, cesionarul a dobândit o creanță simplă împotriva unui terț cedat cu privire la plata unei sume de bani fiind fără importanță originea creanței.

Văzând sediul pârâtului din București, instanța a constatat că acesta se află în raza de competență a Judecătoriei Sectorului 1 București. Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, Judecătoria Sânnicolau Mare a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, secția I civilă sub nr. x/2021.

Reclamanta a formulat note de ședință, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 1 București.

Prin sentința civilă nr. 3130/2022 din 25 martie 2022, Judecătoria Sector 1 București a admis excepția propriei necompetențe teritoriale, invocată de reclamantă, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare, a constatat ivit conflictul negativ de competență în soluționarea cererii, a suspendat din oficiu cauza și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, instanța care a declanșat conflictul negativ de competență a reținut următoarele:

Potrivit art. 115 C. proc. civ., " (1) În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află: 1. domiciliul sau sediul asiguratului; 2. bunurile asigurate; 3. locul unde s-a produs riscul asigurat. (2) Alegerea competenței prin convenție este considerată ca nescrisă dacă a fost făcută înainte de nașterea dreptului la despăgubire. (3) În materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terțul prejudiciat poate introduce acțiune directă și la instanța domiciliului sau, după caz, a sediului său".

A constatat că din cuprinsul înscrisurilor anexate dosarului reiese că riscul asigurat s-a produs pe raza Judecătoriei Sânnicolau Mare, în localitatea Sânnicolau Mare.

Instanța constată că cererea de față este una în materie de asigurări, din moment ce se întemeiază pe asigurarea RCA încheiată între persoana prejudiciată și pârâtă, iar faptul că reclamanta are calitatea de cesionar a unui drept de creanță nu poate avea ca efect inaplicabilitatea prevederilor de mai sus, din moment ce cererea de față rămâne una în materie de asigurări.

Totodată, conform art. 1568 alin. (1) lit. a), " (1) Cesiunea de creanță transferă cesionarului: a) toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată; b) drepturile de garanție și toate celelalte accesorii ale creanței cedate. (2) Cu toate acestea, cedentul nu poate să predea cesionarului, fără acordul constituitorului, posesia bunului luat în gaj. În cazul în care constituitorul se opune, bunul gajat rămâne în custodia cedentului."

Prin urmare, a reținut instanța că, asemenea cedentului, cesionarul are dreptul de a adresa cererea de chemare în judecată oricăreia dintre instanțele competente alternativ conform art. 115 C. proc. civ.

Prin urmare, a apreciat că devin incidente prevederile art. 116 C. proc. civ. conform cărora "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente", iar prin învestirea Judecătoriei Sânnicolau Mare de către reclamantă această instanță a devenit competentă să soluționeze cauza.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, constată și reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, condiție îndeplinită în cauză.

Înalta Curte reține că prin art. 107 alin. (1) C. proc. civ. se stabilește regula generală de competență sub aspect teritorial, care se aplică în cazul în care legea nu prevede expres o competență alternativă. Această regulă statuează că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Cererea de chemare în judecată de față are ca obiect acțiunea reclamantei, service auto, împotriva asigurătorului persoanei vinovate de producerea accidentului auto, prin care se solicită obligarea pârâtului la plata diferenței de despăgubire în cadrul dosarului de daună nr. x.

Fiind dedus judecății un litigiu grefat pe raporturi de asigurare, competența teritorială este de ordine privată și alternativă, fiind incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) și cele ale art. 115 alin. (1), raportat la art. 116 C. proc. civ., fiind lipsit de relevanță din perspectiva competenței instanței faptul că reclamanta acționează în instanță în baza unui contract de cesiune de creanță.

Aceasta întrucât dispozițiile art. 1568 alin. (1) lit. a) C. civ. prevăd că cesiunea de creanță transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată, instanța supremă reținând, pentru a da eficiență conceptului de plenitudine a drepturilor astfel transmise prin cesiune, și dreptul la acțiune, care este firesc însoțit de dreptul de a beneficia de regulile de competență teritorială alternativă prevăzute de normele de procedură pentru litigii izvorâte din asigurare, drept de care s-ar fi bucurat și cedentul și pentru a cărui excludere în cazul cesionarului nu există rațiune.

În contextul dat, instanța supremă apreciază că, în conformitate cu art. 116 C. proc. civ., reclamanta cesionar are, precum cedentul, alegerea între instanțe prevăzute de normele de procedură ca fiind deopotrivă competente, după cum urmează:

Art. 115 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, "în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află: pct. (1) domiciliul sau sediul asiguratului; pct. (2) bunurile asigurate; pct. (3) locul unde s-a produs riscul asigurat".

Prin urmare, în materie de asigurare, poate fi introdusă acțiunea pentru plata despăgubirilor ori după dreptul comun - la instanța de la domiciliul pârâtului, ori la una din instanțele expres indicate de textul art. 115 C. proc. civ.

Întrucât obiectul acțiunii privește plata diferenței de despăgubire stabilite în cadrul dosarului de daună nr. x, rezultă că reclamanta, în temeiul art. 116 C. proc. civ., a uzat de dreptul de a se adresa instanței competente în circumscripția căreia s-a produs riscul asigurat, învestind în mod legal Judecătoria Sânnicolau Mare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2021.