ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2667/2023

HOTĂRÂRE

12.12.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2667/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată și reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la 11.01.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., cu participarea obligatorie a intervenientului forțat C., obligarea pârâtei la plata sumei de 3.709,89 RON, reprezentând diferență despăgubire cuvenită conform dosarului de daună x.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și judecarea cererii conform procedurii speciale privind cererile de valoare redusă.

În drept, reclamanta a invocat Legea nr. 132/2017, Norma ASF nr. 20/2017, art. 1568 și urm., art. 1578 alin. (1) lit. b), art. 2224 alin. (2) și art. 1593 și urm. C. civ.

La 14.02.2023, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Timișoara în soluționarea prezentei cauze și a solicitat declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Prin sentința civilă nr. 9370 din 21.03.2023, Judecătoria Timișoara și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, pe rolul acestei din urmă instanțe dosarul fiind înregistrat sub același număr, la 26.07.2023.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, reclamanta este cesionara unui drept de creanță, pe care l-a dobândit de la persoana prejudiciată, și dorește obligarea terțului cedat la plata creanței, fără ca raporturile dintre cesionar și terțul cedat să mai fie guvernate de dispozițiile speciale de competență din materia asigurării de răspundere civilă. Din momentul cesiunii dreptului de creanță, a reținut instanța că cesionarul a dobândit o creanță simplă împotriva unui terț cedat, cu privire la plata unei sume de bani, fiind fără importanță originea creanței.

Cum sediul pârâtei se află în București, a stabilit că, în raport de dispozițiile art. 107 C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze prezenta acțiune este Judecătoria Sectorului 3 București.

În fața Judecătoriei Sectorului 3 București, reclamanta a solicitat, înainte de primul termen de judecată, admiterea excepției necompetenței teritoriale și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, instanța pe care a ales să o sesizeze în virtutea dispozițiilor art. 115 și art. 116 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 8076/2023 din 25 septembrie 2023, pronunțată de Judecătoria Sector 3 București, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara. Totodată, s-a constatat ivit un conflict negativ de competență, drept pentru care s-a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză și s-a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, și anume Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, față de obiectul cererii de valoare redusă, respectiv o cerere de despăgubire în materie de asigurare, dispozițiile art. 115 C. proc. civ. reglementează o competență alternativă în raport de prevederile art. 107 alin. (1) din același cod, regula în materie de competență.

Totodată, a reținut că alegerea între instanțele competente este prerogativa reclamantului, astfel cum prevede art. 116 C. proc. civ.

Cu privire la natura excepției necompetenței teritoriale în această situație, instanța a apreciat că, odată aleasă competența de către reclamantă dintre mai multe instanțe deopotrivă competente, prin exercitarea prerogativei prevăzute de art. 116 C. proc. civ., competența teritorială este una exclusivă, pe care părțile nu o pot înlătura, în sensul art. 129 alin. (2) pct. 3 din același cod.

În atare condiții, excepția necompetenței teritoriale invocată de reclamantă în fața Judecătoriei Sectorului 3 București a fost reținută ca întemeiată, în condițiile în care reclamanta solicită declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței inițial învestite și alese de aceasta.

Având în vedere că locul producerii riscului asigurat și domiciliul terțului prejudiciat este mun. Timișoara, jud. Timiș, s-a constatat că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Judecătoria Timișoara, potrivit H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, condiție îndeplinită în cauză.

Înalta Curte reține că prin art. 107 alin. (1) C. proc. civ. se stabilește regula generală de competență sub aspect teritorial, care se aplică în cazul în care legea nu prevede expres o competență alternativă. Această regulă statuează că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Cererea de chemare în judecată de față are ca obiect acțiunea reclamantei, service auto, împotriva asigurătorului persoanei vinovate de producerea accidentului auto, prin care se solicită obligarea pârâtului la plata diferenței de despăgubire în cadrul dosarului de daună nr. x.

Fiind dedus judecății un litigiu grefat pe raporturi de asigurare, competența teritorială este de ordine privată și alternativă, fiind incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) și cele ale art. 115 alin. (1), raportat la art. 116 C. proc. civ., fiind lipsit de relevanță din perspectiva competenței instanței faptul că reclamanta acționează în instanță în baza unui contract de cesiune de creanță.

Aceasta întrucât dispozițiile art. 1568 alin. (1) lit. a) C. civ. prevăd că cesiunea de creanță transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată, instanța supremă reținând, pentru a da eficiență conceptului de plenitudine a drepturilor astfel transmise prin cesiune, și dreptul la acțiune, care este firesc însoțit de dreptul de a beneficia de regulile de competență teritorială alternativă prevăzute de normele de procedură pentru litigii izvorâte din asigurare, drept de care s-ar fi bucurat și cedentul și pentru a cărui excludere în cazul cesionarului nu există rațiune.

În contextul dat, instanța supremă apreciază că, în conformitate cu art. 116 C. proc. civ., reclamanta cesionar are, precum cedentul, alegerea între instanțele prevăzute de normele de procedură ca fiind deopotrivă competente, după cum urmează:

Art. 115 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, "în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află: pct. (1) domiciliul sau sediul asiguratului; pct. (2) bunurile asigurate; pct. (3) locul unde s-a produs riscul asigurat".

Prin urmare, în materie de asigurare, poate fi introdusă acțiunea pentru plata despăgubirilor ori după dreptul comun - la instanța de la domiciliul pârâtului, ori la una din instanțele expres indicate de textul art. 115 C. proc. civ.

Întrucât obiectul acțiunii privește plata diferenței de despăgubire stabilite în cadrul dosarului de daună nr. x, rezultă că reclamanta, în temeiul art. 116 C. proc. civ., a uzat de dreptul de a se adresa instanței competente în circumscripția căreia s-a produs riscul asigurat, învestind în mod legal Judecătoria Timișoara.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.