ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1802/2023

HOTĂRÂRE

26.09.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1802/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației la 16.02.2022 sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), cu citarea în cauză a intervenientului forțat B., a solicitat instanței ca prin hotărâre să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 15.836 euro (contravaloare în RON la cursul din data efectuării plății), reprezentând despăgubiri pentru daune materiale precum și la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 33 din Legea nr. 132/2017, Capitolul VI din Norma ASF nr. 20/2017, art. 194 și art. 453 C. proc. civ.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sighetu Marmației, respectiv excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 496 din 10 martie 2023, Judecătoria Sighetu Marmației a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât, prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de trimitere, raportându-se și la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauze similare, a reținut că litigiul pendinte are ca obiect o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 1357 C. civ., temei de drept în raport de care nu sunt incidente dispozițiile legale invocate de reclamant, art. 115 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

A reținut că, întrucât în ipoteza cazurilor reglementate de art. 33 alin. (1) și (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie nu există o asigurare obligatorie de răspundere civilă sau o altă asigurare, lipsind un asigurat, bunuri asigurate și un risc asigurat, nu este aplicabilă competența teritorială alternativă prevăzută de art. 115 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

A conchis că, de vreme ce pârâtul are sediul în municipiul București, în temeiul art. 107 alin. (1) C. proc. civ., față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 132 alin. (1) și (3) din același cod, se impune admiterea excepției necompetenței teritoriale relative a Judecătoriei Sighetu Marmației și declinarea competenței de soluționare a cauzei Judecătoriei Sectorului 2 București, instanță în a cărei circumscripție își are sediul pârâtul.

Învestită prin declinarea competenței, Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 6977/2023 din 31 mai 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată de reclamant prin notele depuse la dosar, a declinat la rândul ei competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmației, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța de conflict, reținând că litigiul are ca obiect o acțiune în răspundere civilă delictuală, a apreciat că sunt incidente dispozițiile legale ce reglementează competența teritorială alternativă, Judecătoria Sighetu Marmației fiind una dintre instanțele deopotrivă competente din punct de vedere teritorial în soluționarea cauzei, față de dispozițiile art. 113 pct. 9 C. proc. civ., de vreme ce urmarea faptei ilicite a constat atât în vătămarea reclamantului, cât și în avarierea unui bun mobil aflat în patrimoniul intervenientului, condus de reclamant, persoanele prejudiciate având domiciliul legal în localitatea Berbești, județul Maramureș, aflată în circumscripția acestei instanțe.

A concluzionat că, astfel cum s-a arătat în mod constant în doctrină și jurisprudentă, prin alegerea făcută de reclamant, în conformitate cu dispozițiile art. 116 C. proc. civ., Judecătoria Sighetu Marmației a devenit exclusiv competentă în soluționarea litigiului cu care a fost învestită, de la momentul învestirii orice altă instanță posibil competentă alternativ pierzând această prerogativă, opțiunea reclamantului de a introduce cererea la una dintre instanțele alternativ competente neputând fi contestată nici de pârât și nici de instanță.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 07.07.2023, sub numărul x/2022.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmației competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, instanța supremă constată că cele două instanțe, Judecătoria Sighetu Marmației și Judecătoria Sectorului 2 București, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Înalta Curte constată că Judecătoria Sighetu Marmației și Judecătoria Sectorului 2, secția civilă și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale celor două judecătorii cu privire la normele de procedură în temeiul cărora se stabilește instanța competentă a soluționa pricina.

Astfel, Judecătoria Sighetu Marmației a făcut aplicarea prevederilor art. 107 C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Sectorului 2 București a dat eficientă normei de competență edictate de art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Analizând conflictul de competență ivit, Înalta Curte constată că pretențiile reclamantului sunt întemeiate pe dispoozițiile care reglementează răspunderea civilă delictuală a autorului faptei ilicite, demersul judiciar fiind întemeiat pe dispozițiile art. 1357 C. civ. și ale Legii nr. 132/2017 coroborate cu art. 25 din Norma ASF nr. 20/2017, urmărindu-se obținerea unei despăgubiri pe care pârâtul ar fi ținut să o plătească în raport de fapta săvârșită în timpul conducerii unui autovehicul ce nu beneficia de asigurare obligatorie de răspundere civilă.

Cererea de despăgubiri este îndreptată împotriva pârâtului Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), care are ca atribuții acordarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate în situația lipsei poliței auto de asigurare obligatorie, persoana vinovată de producerea accidentului, B., având calitatea de intervenient forțat.

Atribuțiile Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (B.A.A.R.) sunt stabilite prin Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule si tramvaie.

Potrivit art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, B.A.A.R. despăgubește persoanele prejudiciate, în calitate de garant al obligației de despăgubire și, după plata despăgubirii, se subrogă în drepturile acestora dobândind un drept de regres împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului, în privința despăgubirii plătite, a cheltuielilor legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și pentru dobânda legală aferentă cheltuielilor efectuate.

Date fiind aceste elemente care configurează calificarea juridică a cererii de chemare în judecată, instanța supremă constată că, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Conform art. 113 alin. (1) C. proc. civ., "În afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: (…) 9. instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.".

Art. 116 C. proc. civ. prevede că "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.".

Astfel, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale mai sus citate, rezultă că reclamantul avea alegerea între instanța de drept comun, adică cea de la domiciliul sau sediul pârâtului, instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta ilicită sau instanța s-a produs prejudiciul.

În cauză, reclamantul, uzând de dreptul recunoscut de art. 116 C. proc. civ., a ales să introducă acțiunea la Judecătoria Sighetu Marmației, instanța locului producerii prejudiciului și nu la cea de la sediul pârâtei, stabilind astfel definitiv competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței sesizate.

Prin urmare, astfel învestită, Judecătoria Sighetu Marmației - instanță competentă a judeca pricina, alături de celelalte instanțe menționate în textele de lege evocate mai sus - nu mai putea să își decline competența de soluționare a cauzei în favoarea altei instanțe deopotrivă competente, pe care reclamantul nu a înțeles să o sesizeze deoarece, de la momentul învestirii sale, orice altă instanță posibil competentă alternativ a pierdut această prerogativă ca efect al opțiunii reclamantului căruia legea îi conferă dreptul exclusiv de alegere între mai multe instanțe stabilite a fi deopotrivă competente teritorial.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală, în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmației