ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1588/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1588/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 24 septembrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 20.03.2024, sub numărul x/2023, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 103.875,60 RON cu titlu de debit principal, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1014-1025 din C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 1269 din 1 martie 2024, Judecătoria Brăila a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat cauza către Judecătoria Sectorului 1 București.
În motivarea acestei hotărâri, instanța a evocat dispozițiile art. 129 alin. (3), art. 1016, art. 1015, art. 107 și art. 112 din Codul de procedură și a apreciat că se impune declinarea cauzei prin raportare la sediul societății pârâte, care se află în circumscripția Judecătoriei sectorului 1 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, la data de 20 martie 2024, care, prin sentința civilă nr. 4973/2024 din data de 19.06.2024, a admis excepția necompetenței teritoriale absolute; a declinat competența de soluționare a prezentei cereri precum și a cererii înregistrate cu nr. x/2023 conexate la prezenta către Judecătoria Brăila; a constat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționarea acestui conflict.
Pentru a pronunța această soluție, instanța, analizând înscrisurile depuse la dosar prin raportare la dispozițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., a reținut că Judecătoria Brăila s-a desesizat de la judecarea prezentei cauze cu încălcarea prevederilor art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.. În opinia instanței de trimitere, doar pârâtul, prin întâmpinare, poate să se prevaleze de aceste dispoziții, nu și instanța.
Argumentând că dispozițiile care reglementează declinarea cauzelor de către instanțele de judecată vizează ordinea publică și permit, implicit, analizarea din oficiu de către judecător a respectării lor, avându-se în vedere și necesitatea respectării dreptului de acces la instanța pe care a ales-o creditorul precum și cel al debitorului în virtutea art. 6 C.E.D.O., a doua instanță sesizată a invocat la rândul său excepția necompetenței teritoriale absolute.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 5 iulie 2024.
Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Brăila competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect obligarea pârâților, pe calea ordonanței de plată, la plata sumei de 103.875,60 RON cu titlu de debit principal, cu cheltuieli de judecată.
Prin urmare, competența de soluționare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1014 din C. proc. civ., cu privire la procedura ordonanței de plată.
Potrivit dispozițiilor art. 1016 din C. proc. civ., dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.
Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale, este instituită de art. 107 din C. proc. civ., potrivit căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Totodată, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.
Astfel, potrivit textelor legale evocate, în cazul necompetenței teritoriale relative, ca și în pricina de față, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline din oficiu competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Or, în cauză, excepția de necompetență teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Judecătoria Brăila, fără a fi invocată de către pârât printr-o eventuală întâmpinare.
Reține Înalta Curte că, prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acțiunii coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către pârâți în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., Judecătoria Brăila, inițial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.
Prin urmare, se constată că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată de către Judecătoria Brăila cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.
În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Brăila, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2024.