ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1151/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 11143/99/2012, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a Județului Iași a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția Control și Verificare, Utilizare Fonduri Comunitare și a solicitat anularea Deciziei nr. 76 din 10 mai 2012 emisă de către pârât, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare emisă de pârât nr. CA -20444 din 16 martie 2012 aferentă contractului de finanțare nr. 17 din 10 noiembrie 2008; exonerarea reclamantei de la plata corecției financiare nelegal stabilite prin nota de constatare nr. CA-20444 din 16 martie 2012 și restituirea sumelor nelegal reținute.

2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin Sentința civilă nr. 3060/2013 CA din 3 septembrie 2013, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de Unitatea Administrativ-Teritorială a Județului Iași în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale a Turismului -Direcția de Control și Verificare, Utilizare Fonduri Comunitare, în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că decizia contestată nr. 76 din 10 mai 2012 este emisă de către pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția Control și Verificare, Utilizare Fonduri Comunitare.

Potrivit art. 10 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea UE, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ ale curții de apel. Având în vedere că reclamantul a ales competenta în Iași, în conformitate cu disp. art. 159 C. proc. civ., se va declina competența de soluționare a acțiunii formulate de Unitatea Administrativ-Teritorială a Județului Iași în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale a Turismului -Direcția de Control și Verificare, Utilizare Fonduri Comunitare în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin Sentința civilă nr. 1/2014 din 6 ianuarie 2014, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași invocată din oficiu de instanță, a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului Iași- secția a II civilă și de contencios administrativ, a constatat intervenit conflict negativ de competență și, în baza art. 21 C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță în drept să hotărască asupra conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că obiectul litigiului de fată este anularea unei decizii de impunere a unei creanțe rezultate din presupuse nereguli comise de reclamanta în utilizarea unor fonduri europene contribuții în cuantum de 307.982 lei, fiind irelevant rangului autorității emitente a deciziei contestate, creanța respectivă fiind asimilată unei creanțe fiscale. Așadar, întrucât O.U.G.

nr. 66/2011 nu prevedea la data sesizării instanței de fond o competență specială, făcând expres trimitere la dispozițiile Legii generale nr. 554/2004, iar prezenta acțiune în justiție privește un act administrativ fiscal, și cum din interpretarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că în cazul litigiilor privind taxe, impozite și contribuții, competența se stabilește prin raportare exclusiv la criteriul valoric, iar nu la nivelul instituției emitente a actului fiscal atacat, având în vedere că valoarea obiectului cererii se situează sub pragul de 500.000 lei prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și jurisprudența constantă în această materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea apreciază ca întemeiată excepția necompetenței sale materiale.

Curtea a mai reținut că prezentul proces a început la data de 19 noiembrie 2012 sub imperiul vechiului cod de procedură civilă, iar ulterior sesizării Tribunalului Iași legiuitorul a înțeles să modifice dispozițiile ce reglementează competența în cadrul litigiilor privind fonduri europene, în prezent, începând cu data de 15 februarie 2013 astfel de litigii fiind de competența în primă instanță a curților de apel conform art. 10 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004. 4. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecății are ca obiect anularea Deciziei nr. 76/2012 emisă de autoritatea pârâtă, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA -20444/2012 și exonerarea reclamantei de plata sumei de 307.982 lei, reprezentând corecția financiară stabilită în sarcina sa. Actele contestate au fost emise în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii și ale O.G.

nr. 92/2003 privind Codul Fiscal. Potrivit dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanță. De altfel, din întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanțe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat și sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.

Însuși actul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare, constituie titlu de creanță și înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală. Creanțele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor. În perspectiva acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esență, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanțe fiscale.

În acest context, în temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze acțiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale lato sensu, acțiunea reclamantei este de competența instanței de contencios administrativ, determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

În interpretarea și aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut, cu caracter unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: 1. criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; 2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei, fără a avea relevanță rangul autorității publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ. În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unui act ce vizează o creanță bugetară al cărei cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 lei, respectiv suma de 307.982 lei, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine, în speță, Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.

Curtea de apel Iași a apreciat cu justețe - în opinia Înaltei Curți - că procesele în curs de judecată în materia contenciosului administrativ având ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea U.E. nu cad sub incidența Legii nr. 2/2013, care se aplică exclusiv actelor normative care fac obiectul modificărilor sale. Referitor la modificările art. 10 din Legea nr. 554/2004 intervenite prin Legea nr. 76/2012, Înalta Curte are în vedere faptul că acestea au intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, ulterior sesizării Tribunalului Iași cu soluționarea prezentei cauze, respectiv la data de 19 noiembrie 2012. În ceea ce privește competența teritorială, Înalta Curte reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și împrejurarea că reclamanta a optat pentru instanța de la sediul său.

În consecință, având în vedere considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și 5 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a Județului Iași în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția de Control și Verificare, Utilizare Fonduri Comunitare în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2014. Procesat de GGC - GV