ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1655/2014

Decizia nr. 1655/2014

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3.927 CA din 22 octombrie 2013, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și, în consecință, a declinat în favoarea Curții de Apel Iași competența de soluționare a acțiunii formulată de Unitatea Administrativ-Teritorială a jud. Iași, în contradictoriu cu M.D.R.A.P. - Direcția de Control și Verificare, Utilizare Fonduri Comunitare.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că actele atacate în cauză sunt emise de o autoritate publică centrală și, ca atare, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel, în speță Curții de Apel Iași.

Prin Sentința nr. 34 din 3 februarie 2014, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași, invocată din oficiu de instanță, a declinat competența de soluționare a contestației formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a Județului Iași, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.A.P. (succesor al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului) în favoarea Tribunalului Iași, secția a II civilă și de contencios administrativ, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că obiectul litigiului de față este anularea unei decizii de impunere a unei creanțe rezultate din presupuse nereguli comise de reclamantă în utilizarea unor fonduri europene, contribuții în cuantum de 29.778,37 RON, fiind irelevant rangul autorității emitente a deciziei contestate, creanța respectivă fiind asimilată unei creanțe fiscale, în raport de prevederile art. 2 lit. j) din O.U.G. nr. 66/2011.

Având în vedere că O.U.G. nr. 66/2011 nu prevedea la data sesizării instanței de fond (25 noiembrie 2012) o competență specială, făcând expres trimitere la dispozițiile Legii generale nr. 554/2004, faptul că prezenta acțiune în justiție privește un act administrativ fiscal, precum și faptul că din interpretarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că în cazul litigiilor privind taxe, impozite și contribuții, competența se stabilește prin raportare exclusiv la criteriul valoric, iar nu la nivelul instituției emitente a actului fiscal atacat, având în vedere și faptul că valoarea obiectului cererii se situează sub pragul de 500.000 RON prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și jurisprudența constantă în această materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea a apreciat ca întemeiată excepția necompetenței sale materiale.

Curtea a mai reținut că prezentul proces a început la data de 25 noiembrie 2012, sub imperiul vechiului C. proc. civ., iar ulterior sesizării Tribunalului Iași legiuitorul a înțeles să modifice dispozițiile ce reglementează competența în cadrul litigiilor privind fonduri europene, în prezent, începând cu data de 15 februarie 2013, astfel de litigii fiind de competența în primă instanță a curților de apel conform art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, Curtea a apreciat că, deși în prezent astfel de litigii intră în competența în primă instanță a curților de apel, ca urmare a modificărilor legislative menționate, Tribunalul Iași a fost în mod corect sesizat cu prezenta acțiune, la data de 25 noiembrie 2012, rămânând competent să soluționeze cauza conform art. 725 C. proc. civ. și art. 25 din Noul C. proc. civ., chiar dacă ulterior au intrat în vigoare norme diferite privind competența de soluționare a unor astfel de litigii.

În privința competenței teritoriale, în condițiile în care sediul reclamantei este situat în județul Iași, iar aceasta a optat pentru instanța de la sediul său, potrivit art. 10 alin. (3) teza 1 Curtea a reținut că este competent și din punct de vedere teritorial Tribunalul Iași.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a Județului Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.A.P. - Direcția de Control și Verificare, Utilizare Fonduri Comunitare, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 75 din 10 mai 2012, respectiv a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 16 martie 2012, emise de instituția pârâtă, cu exonerarea reclamantei de plata corecției financiare nelegal stabilită prin nota de constatare și respectiv restituirea sumelor nelegal reținute în contul corecției, în baza actelor contestate.

În speță, obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de contestarea unor acte emise în cadrul procedurii reglementate de O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, act care face trimitere la competența instanțelor de contencios administrativ, reglementată de Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) pct. c din O.U.G. nr. 66/2011, fondurile europene reprezintă sume provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene și/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Fonduri publice naționale aferente fondurilor europene, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d), reprezintă sume provenite din bugetul general consolidat, utilizate pentru asigurarea cofinanțării, plata prefinanțării, înlocuirea fondurilor europene în situația indisponibilității sistării temporare a plății acestor fonduri, completarea fondurilor europene în vederea finalizării proiectelor, precum și alte categorii de cheltuieli legal reglementate în acest scop.

Potrivit art. 51 pct. 1 din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Înalta Curte are în vedere faptul că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de analizarea legalității actelor emise de pârâtă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale și că, potrivit art. 51 pct. 1 din acest act normativ, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. face trimitere, în privința competenței de soluționare a acțiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor administrativ fiscale prealabile, la dispozițiile "legii", respectiv, în lipsa altor precizări, la dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competenței instanțelor de contencios administrativ.

Drept urmare, procedura de control, constatare, contestare și recuperare a sumei ce face obiectul prezentului litigiu, care are un caracter specific și reprezintă, din punct de vedere al naturii sale juridice, o obligație bugetară, ce poate fi asimilată noțiunii de contribuție din legislația fiscală, urmează regimul de drept comun prevăzut în C. proc. fisc.

În raport de această caracterizare a creanței respective, de valoarea care face obiectul recuperării, de natura publică a fondurilor, sunt aplicabile sub aspectul competenței materiale, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Așa cum s-a arătat anterior, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Prin urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanțe fiscale asimilate, competența materială a instanței se stabilește prin aplicarea criteriului valoric stabilit prin textul legal anterior citat.

Actele contestate de reclamantă se referă la o creanță bugetară care nu depășește suma de 500.000 RON (respectiv 29.778,37 RON), iar potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare în primă instanță a litigiului se stabilește, prin raportare exclusiv la criteriul valoric, în raport de cuantumul sumei la care se referă actele contestate (inferior valorii de 500.000 RON), în favoarea tribunalelor administrativ fiscale.

În speță, nu se aplică dispozițiile art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale, care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 19 noiembrie 2012 (data depunerii la oficiul poștal), anterior datei de 15 februarie 2013, dată la care a fost modificată Legea nr. 554/2004 prin introducerea acestui alineat.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile legale menționate anterior, Înalta Curte va trimite cauza la Tribunalul Iași, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a Județului Iași și pe pârâtul M.D.R.A.P. - Direcția de Control și Verificare, Utilizare Fonduri Comunitare, în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2014.

Procesat de GGC - N