ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2549/2003

Asupra conflictului negativ de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la

Curtea de Apel Timișoara sub nr.6333 din 22 octombrie 2003, reclamantul M.I.,

domiciliat în Arad, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul de Interne,

solicitând anularea hotărârii nr. 43 din 26 septembrie 2002 a Comisiei de

Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul acestui minister, precum și a hotărârii

nr. 386 din 29 iulie 2002 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul

Direcției Audit Intern a aceluiași minister, prin care a fost respinsă

contestația pe care a formulat-o împotriva deciziei de imputare nr.

12/0/130.343, din 27 iunie 2002 emisă de pârât în sarcina reclamantului pentru

suma de 1.272.600 lei reprezentând cota parte dintr-un prejudiciu total de

4.735.700 lei. Totodată, reclamantul a solicitat anularea deciziei de imputare

sus-menționată, prin care a fost stabilită în sarcina sa răspunderea materială

pentru un prejudiciu reprezentând curse efectuate în interes personal cu

autoturismul de serviciu al unității operative la care acesta activează .

Prin sentința civilă nr. 373 din 3

decembrie 2002, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea

Tribunalului municipiului București, apreciind că litigiul dintre părți este un

litigiu de muncă, respectiv un conflict de drepturi, în reglementarea art. 5

din Legea nr. 168/1999, iar competența de soluționare revine tribunalului în a

cărui rază teritorială se află sediul unității emitente a deciziei de imputare,

conform art. 72 al aceleiași legi. În aprecierea instanței, împrejurarea că

O.G. nr. 121/1998, a instituit căi de atac administrative împotriva deciziilor

de imputare emise în sarcina militarilor, obligatoriu de parcurs, nu prezintă

relevanță în ceea ce privește instanța competentă să soluționeze acțiunea.

La rândul său, Tribunalul

municipiului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă,

prin sentința civilă nr. 989 din 7 martie 2003, a declinat competența în

favoarea Curții de Apel Timișoara.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

reținut următoarele:

- contestatorul a epuizat căile de

atac împotriva deciziei de imputare, așa cum acestea sunt prevăzute de O.G. nr.

121/1998, iar potrivit art. 43 din aceeași ordonanță s-a adresat instanței

judecătorești competente să soluționeze acțiunea pe care a formulat-o împotriva

hotărârii Comisei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului de

Interne;

- hotărârea Comisiei de Jurisdicție

a Imputațiilor este un act administrativ cu caracter jurisdicțional, emis de un

organ al autorității administrației centrale, iar competența de soluționare a

acțiunii îndreptate împotriva acestei hotărâri, revine curții de apel în a

cărui circumscripție își are domiciliul reclamantul.

Constatând că s-a ivit un conflict

negativ de competență, în sensul prevederilor art. 20, pct. 2 C. proc. civ.,

Curtea urmează să stabilească instanța competentă să soluționeze cauza, în

raport cu obiectul real al acțiunii formulate de reclamant și cu dispozițiile

legale incidente cauzei.

Răspunderea materială a militarilor

este reglementată de O.G. nr. 121/1998, iar art. 30 din această ordonanță

instituie pentru persoana care contestă decizia de imputare prin care a fost

obligată la repararea prejudiciului, parcurgerea unor căi de atac

administrative care, în prima fază, sunt soluționate de comandantul, respectiv

șeful care a emis decizia de imputare sau de o Comisie de Soluționare a

Contestației, numită de acesta, iar în cea de-a două fază, de către Comisia de

Jurisdicție a Imputațiilor a cărei hotărâre este definitivă.

Potrivit reglementării art. 43 din

ordonanța sus-menționată, în situația în care, după epuizarea căilor de atac

administrative, persoana obligată la repararea prejudiciului consideră că a

fost lezată într-un drept al său legitim, se poate adresa instanței

judecătorești competente, potrivit legii.

Prin urmare, însăși reglementarea

specifică răspunderii materiale a militarilor conferă hotărârii comisiei de

jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului de Interne caracterul de act

administrativ-jurisdicțional de autoritate, emis de un organ al administrației

publice centrale.

Competența de soluționare a cererii

prin care se solicită anularea unui asemenea act, revine potrivit Legii nr.

29/1990, instanței de contencios administrativ.

Conform art. 3 alin. (1) C. proc.

civ., competența de soluționare a cererilor în materie de contencios

administrativ, privind actele autorităților publice centrale, aparține curții

de apel.

Cât privește competența teritorială

de soluționare a acțiunii în contencios administrativ, aceasta aparține,

conform reglementării art. 6 din Legea nr. 29/1990, curții de apel în a cărei

circumscripție își are domiciliul reclamantul, care, în cazul de față, este

Curtea de Apel Timișoara.

Pentru considerentele arătate,

Curtea va stabili competența de soluționare a acțiunii formulată de M.I., în

favoarea Curții de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei privind pe contestatorul M.I. și intimatul Ministerul de Interne, în

favoarea Curții de Apel Timișoara.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 iunie 2003.