ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2394/2003

S-a luat în examinare, în camera de consiliu, conflictul de competență ivit între Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul București privitor la soluționarea plângerii contestatorului S.M.N.împotriva Hotărârii nr.41 din 26 septembrie 2002 a Comsiei de Jurisdicție a Imputațiilor de pe lângă Ministerul de Interne. În lipsa părților a căror citare nu s-a dispus conform art.22 (5) C.proc. civ. CURTEA, Asupra conflictului de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.M.N.a chemat în judecată Ministerul de Interne solicitând desființarea hotărârii nr.41/26.09.2002 a Comisiei de Jurisdicție a imputațiilor de pe lângă Ministerul de Interne, ca și a hotărârii nr.384/29.07.2002 a Comisiei de soluționare a contestațiilor a M.I.

și respectiv a deciziei nr.12/0/130343/27.06.2002 emisă de M.I. prin care i s-a imputat suma de 969.600 lei reprezentând contra-valoarea unor curse efectuate cu autovehicolele I.P.J. Arad în perioada concediului de odihnă (20.07.2000 – 2.08.2000) fără a putea prezenta documente legale care să certifice prezența la serviciu și executarea unor acțiuni ordonate. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.372/3.XII.2002 a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București. Instanța a reținut că independent de instituirea prin O.G. nr.121/1998 a unor jurisdicții administrative în cazul deciziilor de imputare, art.43 din ordonanță prevedea și posibilitatea sesizării instanței judecătorești competente după epuizarea lor.

Cum litigiul dedus judecății era un litigiu de muncă, respectviv un conflict de drepturi, conf. art.5 din Legea nr.168/1999 competența de soluționare a plângerii revenea potrivit art.72 din lege tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul unității emitente a deciziei de imputare, în speță Tribunalul București. La rândul său, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, prin sentința civilă nr.988/7.03.2003 și-a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Curții de Apel Timișoara și constatând existența conflictului negativ de competență a sesizat Curtea Supremă de Justiție pentru emiterea regulatorului de competență.

În motivarea soluției instanța a reținut că întrucât hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor de pe lângă Ministerul de Interne este un act administrativ cu caracter jurisdicțional emis de un organ al autorității administrative centrale (Ministerul de Interne) competența de soluționare a contestației aparține Curții de Apel Timișoara pe raza teritorială a căreia își avea domiciliul contestatorul. A mai precizat că petentul a sesizat instanța cu plângere împotriva hotărârii Comisiei de jurisdicție a imputațiilor de pe lângă Ministerul de Interne și nu cu o contestație la decizia de imputare emisă de M.I. cum greșit a reținut Curtea de Apel Timișoara. Din exainarea conflictului de competență ivit se rețin cele ce urmează.

Potrivit art.43 din O.G. nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, dacă după epuizarea căilor administrative de atac persoanele obligate la repararea prejudiciului în condițiile prezentei ordonanțe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanției judecătorești, competente potrivit legii. În speță, S.M.N.a parcurs procedura administrativă jurisdicțională prev. de art.30 și urm. din O.G. nr.121/1998 și a sesizat instanța în condițiile art.43 din ordonanță cu plângere împotriva hotărârii Comisiei de jurisdicție a imputațiilor de pe lângă Ministerul de Interne. Astfel fiind, obiectul litigiului îl constituie plângerea împotriva unui act administrativ, cu caracter jurisdicțional și prin urmare nu intră sub incidența art.72 din Legea nr.168/1999.

Dimpotrivă, față de modul de redactare al art.43 din O.G. nr.121/1998 rezultă că hotărârea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor de pe lângă Ministerul de Interne poate fi atacată pe calea contenciosului administrativ și din această perspectivă competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Timișoara pe raza teritorială a căreia își are sediul reclamantul. Față de cele ce preced, în conformitate cu dispozițiile art.220 alin.3 din C.proc.civ., urmează a stabili în favoarea Curții de Apel Timișoara competența de soluționare a pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a plângerii contestatorului S.M.N.împotriva Hotărârii nr.41 din 26 septembrie 2002 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor de pe lângă Ministerul de Interne, în favoarea Curții de Apel Timișoara. Pronunțata în ședință publică, astăzi 4 iunie 2003.