ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2950/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Giurgiu sub nr. 1648/2002, astfel cum a fost precizată, reclamantul A.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul de Interne, a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 37/S/54981 din 27 noiembrie 2001 emisă de pârât, față și de cele stabilite prin hotărârea nr. 14 din 29 martie 2002 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor de pe lângă Ministerul de Interne, cu privire la suma de 6.303.810 lei. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia-sus menționată i-a fost imputată suma de 6.303.810 lei reprezentând cantitatea de carburant dată la scădere, fiind considerată eronat pierderi din perisabilități în baza Instrucțiunilor Ministerului de Interne nr. 1078 din 9 ianuarie 2000, suma în litigiu nereflectând realitatea.

Prin sentința civilă nr. 51 din 10 septembrie 2002, Tribunalul Giurgiu a admis excepția de necompetență materială invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ. Pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, dosarul a fost înregistrat sub nr. 1976/2002, iar prin sentința civilă nr. 219 din 19 februarie 2003 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de A.I., în contradictoriu cu Ministerul de Interne. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în mod corect și temeinic, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a respins plângerile reclamantului și a menținut decizia contestată, neputându-se delimita între perisabilități și pierderi, datorită culpei sau altor cauze care au determinat imputarea sumelor în cauză.

Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs A.I., care a susținut, în esență, că realitatea prejudiciului produs este în cuantum de numai 3.976.700 lei, reprezentând cantitatea de 247 litri benzină Co 95 și că numai această cantitate este, de fapt, imputabilă, conform art. 6 lit. a) din Instrucțiunile Ministerului de Interne nr. 830 din 20 ianuarie 1999, privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse. Recursul este nefondat. Se reține că decizia de imputare nr. 37/S/54981 din 27 noiembrie 2001, a cărei anulare a fost solicitată în instanță de către A.I., a fost contestată de acesta pe calea administrativ-jurisdicțională prevăzută de O.G. nr. 121/1998, fiind menținută integral prin hotărârea nr. 14 din 29 martie 2002 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor de pe lângă Ministerul de Interne.

Întrucât actul administrativ jurisdicțional respectiv nu a fost atacat de reclamant în contencios administrativ, hotărârea nr. 14/2002 a rămas definitivă. De asemenea, lipsa documentelor prevăzute de art. 19 din Instrucțiunile Ministerului de Interne nr. 1078 din 9 februarie 2000, privind scăderea pierderilor determinate de perisabilități, precum și a celor din rebuturi, la bunurile materiale în unitățile Ministerului de Interne, precum și înregistrările defectuoase în evidența unității, au determinat nerespectarea prevederilor art. 5 și art .6 lit. d) din respectivele instrucțiuni, iar pierderile au fost considerate ca atare și imputate recurentului-reclamant. Decizia instituției pârâte este corectă, deoarece nu s-a putut face delimitarea între perisabilități și pierderi datorită culpei reclamantului, culpă datorată tocmai lipsei dovezilor și documentelor care să justifice pierderile, precum și înregistrărilor defectuoase în evidența unității.

Reclamantul A.I. a solicitat la instanța de fond doar proba cu înscrisuri, fără să solicite și efectuarea unei expertize contabile. Înscrisurile încuviințate ca probe au fost concludente pentru instanță în a-și forma convingerea că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate, iar sentința pronunțată de aceasta este legală și temeinică. Față de cele ce preced, recursul declarat în cauză este nefondat, urmând să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.I. împotriva sentinței civile nr. 219 din 19 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2003.