ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2950/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Giurgiu sub nr. 1648/2002, astfel cum a fost precizată, reclamantul

A.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul de Interne, a solicitat anularea

deciziei de imputare nr. 37/S/54981 din 27 noiembrie 2001 emisă de pârât, față

și de cele stabilite prin hotărârea nr. 14 din 29 martie 2002 a Comisiei de

Jurisdicție a Imputațiilor de pe lângă Ministerul de Interne, cu privire la

suma de 6.303.810 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin

decizia-sus menționată i-a fost imputată suma de 6.303.810 lei reprezentând

cantitatea de carburant dată la scădere, fiind considerată eronat pierderi din

perisabilități în baza Instrucțiunilor Ministerului de Interne nr. 1078 din 9

ianuarie 2000, suma în litigiu nereflectând realitatea.

Prin sentința civilă nr. 51 din 10

septembrie 2002, Tribunalul Giurgiu a admis excepția de necompetență materială

invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel București, conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Pe rolul Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ, dosarul a fost înregistrat sub nr.

1976/2002, iar prin sentința civilă nr. 219 din 19 februarie 2003 a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de A.I., în contradictoriu cu Ministerul de

Interne.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că în mod corect și temeinic, Comisia de Jurisdicție

a Imputațiilor a respins plângerile reclamantului și a menținut decizia

contestată, neputându-se delimita între perisabilități și pierderi, datorită

culpei sau altor cauze care au determinat imputarea sumelor în cauză.

Împotriva sentinței civile

sus-menționate a declarat recurs A.I., care a susținut, în esență, că

realitatea prejudiciului produs este în cuantum de numai 3.976.700 lei,

reprezentând cantitatea de 247 litri benzină Co 95 și că numai această

cantitate este, de fapt, imputabilă, conform art. 6 lit. a) din Instrucțiunile

Ministerului de Interne nr. 830 din 20 ianuarie 1999, privind răspunderea

materială a militarilor pentru pagubele produse.

Recursul este nefondat.

Se reține că decizia de imputare nr.

37/S/54981 din 27 noiembrie 2001, a cărei anulare a fost solicitată în instanță

de către A.I., a fost contestată de acesta pe calea

administrativ-jurisdicțională prevăzută de O.G. nr. 121/1998, fiind menținută

integral prin hotărârea nr. 14 din 29 martie 2002 a Comisiei de Jurisdicție a

Imputațiilor de pe lângă Ministerul de Interne.

Întrucât actul administrativ

jurisdicțional respectiv nu a fost atacat de reclamant în contencios

administrativ, hotărârea nr. 14/2002 a rămas definitivă.

De asemenea, lipsa documentelor

prevăzute de art. 19 din Instrucțiunile Ministerului de Interne nr. 1078 din 9

februarie 2000, privind scăderea pierderilor determinate de perisabilități,

precum și a celor din rebuturi, la bunurile materiale în unitățile Ministerului

de Interne, precum și înregistrările defectuoase în evidența unității, au

determinat nerespectarea prevederilor art. 5 și art .6 lit. d) din respectivele

instrucțiuni, iar pierderile au fost considerate ca atare și imputate

recurentului-reclamant.

Decizia instituției pârâte este corectă, deoarece nu s-a

putut face delimitarea între perisabilități și pierderi datorită culpei

reclamantului, culpă datorată tocmai lipsei dovezilor și documentelor care să

justifice pierderile, precum și înregistrărilor defectuoase în evidența

unității.

Reclamantul A.I. a solicitat la

instanța de fond doar proba cu înscrisuri, fără să solicite și efectuarea unei

expertize contabile.

Înscrisurile încuviințate ca probe

au fost concludente pentru instanță în a-și forma convingerea că susținerile

reclamantului sunt neîntemeiate, iar sentința pronunțată de aceasta este legală

și temeinică.

Față de cele ce preced, recursul

declarat în cauză este nefondat, urmând să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.I.

împotriva sentinței civile nr. 219 din 19 februarie 2003 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 octombrie 2003.