ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4831/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 13454 din 19 septembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Constanța, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B.C. și a fost obligat pârâtul Ministerul de Interne să plătească reclamantului suma de 94.731.543 lei, reprezentând impozit reținut nelegal actualizat cu coeficientul de inflație până la 31.07.2001, precum și suma de 5.277.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Ministerul de Interne.

În considerentele sentinței, instanța a reținut că reclamantul a fost trecut în rezervă la data de 1 martie 2003 și potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 la trecerea în rezervă cu drept la pensie, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil și contrar acestor prevederi legale reclamantului i s-a reținut nejustificat impozitul, suma acordată de instanță, stabilită prin expertiza contabilă efectuată, reprezintă diferența, actualizată, dintre ajutorul cuvenit neimpozabil și cel efectiv primit, impozabil. Cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice a fost respinsă cu motivarea că între reclamant și chemata în garanție nu există un raport procesual, astfel aceasta din urmă nu poate fi obligată să plătească reclamantului suma pretinsă, așa cum a solicitat pârâtul.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul de Interne, cerând schimbarea ei și respingerea acțiunii reclamantului. Prin decizia civilă nr. 2272 din 11 decembrie 2001, Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins ca nefondat recursul pârâtului. În motivarea deciziei s-a reținut că drepturile acordate în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 s-au plătit din alte fonduri bugetare decât cele salariale și prin urmare nu pot fi asimilate cu veniturile salariale, așadar nu se impozitează. Împotriva acestor hotărâri, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, motivând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În motivarea recursului în anulare se arată că potrivit art. 4 lit.b) din O.G. nr. 73/1999 sunt supuse impozitării veniturile din salariu, cu care sunt asimilare, conform art 23 lit. b) din același act normativ, și drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele, sporurile și alte drepturi ale cadrelor militare, acordate conform legii. Scutirea de impozit pe venit este prevăzută de art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 pentru sumele reprezentând plăți compensatorii calculate pe baza soldelor lunare nete acordate cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere și restructurare, precum și pentru ajutoarele stabilite în raport de solda lunară netă acordată la trecerea în rezervă sau direct în retragerea cu drept de pensie.

Întrucât ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. 1) din Legea nr. 138/1999 au fost stabilite în raport de solda lunară brută și nu netă, conform art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999, acestea nu sunt scutite de impozit pe venit, deci trebuie supuse impozitării. Instanțele, prin interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale, au încălcat esențial legea, pronunțând hotărâri nelegale. Se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și pe fond respingerea acțiunii formulate de reclamantul B.C. Recursul în anulare urmează a se admite în sensul și pentru motivele ce se vor expune. Potrivit reglementării legale în vigoare la 11 iunie 2001, data sesizării instanței de fond, competența în judecarea conflictelor de muncă în primă instanță revenea tribunalului în temeiul art. 2 lit. b 1 ) C. proc.

civ., text introdus prin O.U.G. nr. 138/2000. În ce privește calificarea prezentului litigiu ca fiind conflict de muncă, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă prevede că litigiile dintre salariați și unitățile la care sunt angajați în legătură cu drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă sunt conflicte de muncă, au acest caracter și pretențiile salariale izvorâte din raporturile de muncă, cerute și datorate la încetarea contractului de muncă, situație existentă în prezentul litigiu. Față de natura cauzei, litigiul fiind un conflict de muncă, se impunea a fi judecat de tribunal, conform art. 2 lit. b 1 ) C. proc. civ., dispoziție legală încălcată, întrucât pricina a fost soluționată în primă instanță de Judecătoria Constanța, ceea ce atrage nulitatea hotărârii primei instanțe și a deciziei pronunțată în recurs, aspectul necompetenței materiale fiind pus din oficiu de instanță în discuția părților.

Drept urmare, se va admite recursul în anulare pe acest temei, se vor casa hotărârile pronunțate, cu trimiterea cauzei la Tribunalul Constanța pentru judecarea cauzei în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 2272 din 11 decembrie 2001 a Tribunalului Constanța, secția civilă și a sentinței civile nr. 13454/19 septembrie 2001 a Judecătoriei Constanța. Casează hotărârile atacate și trimite cauza Tribunalului Constanța pentru soluționarea pe fond a litigiului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2003.