ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4831/2003

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 13454 din 19 septembrie 2003, pronunțată de Judecătoria

Constanța, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B.C. și a fost obligat

pârâtul Ministerul de Interne să plătească reclamantului suma de 94.731.543

lei, reprezentând impozit reținut nelegal actualizat cu coeficientul de

inflație până la 31.07.2001, precum și suma de 5.277.500 lei reprezentând

cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea de chemare în

garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Ministerul de

Interne.

În considerentele sentinței,

instanța a reținut că reclamantul a fost trecut în rezervă la data de 1 martie

2003 și potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 la trecerea în

rezervă cu drept la pensie, cadrele militare beneficiază de un ajutor

neimpozabil și contrar acestor prevederi legale reclamantului i s-a reținut

nejustificat impozitul, suma acordată de instanță, stabilită prin expertiza

contabilă efectuată, reprezintă diferența, actualizată, dintre ajutorul cuvenit

neimpozabil și cel efectiv primit, impozabil.

Cererea de chemare în garanție a

Ministerului Finanțelor Publice a fost respinsă cu motivarea că între reclamant

și chemata în garanție nu există un raport procesual, astfel aceasta din urmă

nu poate fi obligată să plătească reclamantului suma pretinsă, așa cum a

solicitat pârâtul.

Împotriva sentinței a declarat

recurs pârâtul Ministerul de Interne, cerând schimbarea ei și respingerea

acțiunii reclamantului.

Prin decizia civilă nr. 2272 din 11

decembrie 2001, Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins ca nefondat

recursul pârâtului.

În motivarea deciziei s-a reținut că

drepturile acordate în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 s-au

plătit din alte fonduri bugetare decât cele salariale și prin urmare nu pot fi

asimilate cu veniturile salariale, așadar nu se impozitează.

Împotriva acestor hotărâri, în

temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, motivând că au

fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

În motivarea recursului în anulare

se arată că potrivit art. 4 lit.b) din O.G. nr. 73/1999 sunt supuse impozitării

veniturile din salariu, cu care sunt asimilare, conform art 23 lit. b) din

același act normativ, și drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele,

sporurile și alte drepturi ale cadrelor militare, acordate conform legii.

Scutirea de impozit pe venit este

prevăzută de art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 pentru sumele reprezentând

plăți compensatorii calculate pe baza soldelor lunare nete acordate cadrelor

militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere și restructurare,

precum și pentru ajutoarele stabilite în raport de solda lunară netă acordată

la trecerea în rezervă sau direct în retragerea cu drept de pensie.

Întrucât ajutoarele prevăzute de

art. 31 alin. 1) din Legea nr. 138/1999 au fost stabilite în raport de solda

lunară brută și nu netă, conform art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999, acestea

nu sunt scutite de impozit pe venit, deci trebuie supuse impozitării.

Instanțele, prin interpretarea și

aplicarea greșită a prevederilor legale, au încălcat esențial legea, pronunțând

hotărâri nelegale.

Se solicită admiterea recursului în

anulare, casarea hotărârilor criticate și pe fond respingerea acțiunii

formulate de reclamantul B.C.

Recursul în anulare urmează a se

admite în sensul și pentru motivele ce se vor expune.

Potrivit reglementării legale în vigoare

la 11 iunie 2001, data sesizării instanței de fond, competența în judecarea

conflictelor de muncă în primă instanță revenea tribunalului în temeiul art. 2

lit. b

1

) C. proc. civ., text introdus prin O.U.G. nr. 138/2000.

În ce privește calificarea prezentului

litigiu ca fiind conflict de muncă, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă prevede că litigiile dintre

salariați și unitățile la care sunt angajați în legătură cu drepturile

rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă sunt conflicte de muncă, au

acest caracter și pretențiile salariale izvorâte din raporturile de muncă,

cerute și datorate la încetarea contractului de muncă, situație existentă în

prezentul litigiu.

Față de natura cauzei, litigiul

fiind un conflict de muncă, se impunea a fi judecat de tribunal, conform art. 2

lit. b

1

) C. proc. civ., dispoziție legală încălcată, întrucât

pricina a fost soluționată în primă instanță de Judecătoria Constanța, ceea ce

atrage nulitatea hotărârii primei instanțe și a deciziei pronunțată în recurs,

aspectul necompetenței materiale fiind pus din oficiu de instanță în discuția

părților.

Drept urmare, se va admite recursul

în anulare pe acest temei, se vor casa hotărârile pronunțate, cu trimiterea

cauzei la Tribunalul Constanța pentru judecarea cauzei în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva

deciziei nr. 2272 din 11 decembrie 2001 a Tribunalului Constanța, secția civilă

și a sentinței civile nr. 13454/19 septembrie 2001 a Judecătoriei Constanța.

Casează hotărârile atacate și

trimite cauza Tribunalului Constanța pentru soluționarea pe fond a litigiului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2003.