ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5145/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 10888 din 13 iulie 2001, pronunțată de Judecătoria Constanța, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D.F. și a fost obligat pârâtul Ministerul Apărării Naționale la plata sumei de 35.155.879 lei, reprezentând impozit reținut nejustificat din ajutoarele acordate în temeiul Legii nr. 138/1999, actualizat cu indicele de inflație calculat până în luna mai 2001 inclusiv. Au fost respinse celelalte pretenții, ca nefondate, precum și cererea pârâtului de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice. A mai fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 7.000.000 lei cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței, instanța a reținut că reclamantul a fost trecut în rezervă la data de 26 iunie 2000 și potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 la încetarea activității a beneficiat de un ajutor egal cu solda brută, corespunzător vechimii de 20-25 ani, dar i s-a reținut nejustificat impozitul, suma acordată de instanță reprezentând diferența dintre ajutorul cuvenit, neimpozabil și cel efectiv primit, impozabil. S-a mai reținut că plățile compensatorii acordate în temeiul art. 7 din O.G. nr. 7/1998 au fost corect impozitate. Cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice a fost respinsă, cu motivarea că nu există nici un temei juridic, pentru obligarea acestuia la plata drepturilor bănești ce formează obiectul prezentei cauze.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamantul și pârâtul Ministerul Apărării Naționale. Prin decizia civilă nr. 2145 din 22 noiembrie 2001, Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis recursul reclamantului, a modificat în parte sentința, în sensul obligării pârâtului și la plata sumei de 35.527.290 lei, reprezentând diferența de impozit reactualizată în funcție de indicele de inflație, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate. S-a respins ca nefondat recursul pârâtului și acesta a fost obligat să plătească reclamantului suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a apreciat că plățile compensatorii acordate în baza art. 7 din O.G.

nr. 7/1998 se cuveneau reclamantului neimpozitate, suma stabilită în recurs reprezentând diferența de impozit, actualizată, iar criticile formulate de pârât au fost respinse ca neîntemeiate. Împotriva hotărârilor pronunțate, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținând că ele au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, ele fiind, totodată, și vădit netemeinice. În motivarea recursului în anulare se arată că potrivit art. 4 lit. b) din O.G. nr. 73/1999 sunt supuse impozitării veniturile din salariu, cu care sunt asimilate, conform art. 23 lit. b) din același act normativ, și drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele, sporurile și alte drepturi ale cadrelor militare, acordate în temeiul legii.

Scutirea de impozit pe venit este prevăzută de art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 pentru sumele reprezentând plăți compensatorii calculate pe baza soldelor lunare nete acordate cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere și restructurare, precum și pentru ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă acordate acestora la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau pentru cele care nu îndeplinesc condițiile de pensie. Întrucât atât ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, cât și plățile compensatorii prevăzute de art. 7 din O.G. nr. 7/1998 au fost stabilite în raport de solda lunară brută și nu netă, conform art. 6 lit. f) din O.G.

nr. 73/1999, acestea nu sunt scutite de impozit pe venit, deci trebuie supuse impozitării. Instanțele, prin interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale, au încălcat esențial legea, pronunțând hotărâri nelegale și netemeinice. Se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor pronunțate și în fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Recursul în anulare este întemeiat. Intimatul-reclamant, cadru militar, a fost trecut în rezervă la 26 iunie 2000 și a beneficiat de măsurile de protecție socială a personalului militar potrivit art. 1 din O.G. nr. 7/1998, constând în ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, stabilite în raport de solda lunară brută, precum și o plată compensatorie egală cu două solde lunare brute, prevăzută de art. 7 din O.G.

nr. 7/1998. Dispozițiile legale evocate trebuie raportate la O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, act normativ intrat în vigoare la 1 ianuarie 2000 și care în art. 4 prevede că el se aplică veniturilor salariale realizate începând cu acea dată, cu excepția veniturilor menționate expres în art. 5 și art. 6, printre care nu se regăsesc ajutoarele și plățile compensatorii ce formează obiectul prezentei cauze. Prin urmare, față de împrejurarea că Legea nr. 138/1999 și O.G. nr. 7/1998 se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile bănești ce se cuvin acestuia în calitate de salariat, apare cu evidență că veniturile acordate militarilor cu titlu de ajutoare și plăți compensatorii sunt supuse impozitării în condițiile prevăzute de O.G.

nr. 73/1999 privind impozitul pe venit. De altfel, art. 86 alin. (1) din O.G. nr. 73/1999 cuprinde prevederea expresă conform căreia se abrogă orice dispoziție contrară menționatei ordonanțe, ceea ce confirmă, odată în plus, intenția legiuitorului de a impozita aceste categorii de ajutoare și plăți compensatorii. Așadar, recursul în anulare este întemeiat, urmează a se admite, a casa hotărârile atacate și în fond a respinge acțiunea introdusă de reclamant. În baza art. 404 alin. (1) C. proc. civ., se va admite cererea formulată de Ministerul Apărării Naționale și se va dispune restabilirea situației anterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge excepția de inadmisibilitate a recursului în anulare formulată de reclamantul D.F. Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 2145 din 22 noiembrie 2001 a Tribunalului Constanța, secția civilă. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 10888 din 13 iulie 2001 a Judecătoriei Constanța și, în fond, respinge acțiunea reclamantului D.F. Conform art. 404 1 C. proc. civ. dispune restabilirea situației anterioare, prin întoarcerea executării. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2003.