ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5145/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5145/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului în anulare de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 10888 din 13 iulie
2001, pronunțată de Judecătoria Constanța, s-a admis în parte acțiunea
formulată de reclamantul D.F. și a fost obligat pârâtul Ministerul Apărării
Naționale la plata sumei de 35.155.879 lei, reprezentând impozit reținut
nejustificat din ajutoarele acordate în temeiul Legii nr. 138/1999, actualizat
cu indicele de inflație calculat până în luna mai 2001 inclusiv. Au fost
respinse celelalte pretenții, ca nefondate, precum și cererea pârâtului de
chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice. A mai fost obligat
pârâtul să plătească reclamantului suma de 7.000.000 lei cheltuieli de
judecată.
În considerentele sentinței, instanța a reținut
că reclamantul a fost trecut în rezervă la data de 26 iunie 2000 și potrivit
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 la încetarea activității a beneficiat
de un ajutor egal cu solda brută, corespunzător vechimii de 20-25 ani, dar i
s-a reținut nejustificat impozitul, suma acordată de instanță reprezentând
diferența dintre ajutorul cuvenit, neimpozabil și cel efectiv primit,
impozabil.
S-a mai reținut că plățile compensatorii
acordate în temeiul art. 7 din O.G. nr. 7/1998 au fost corect impozitate.
Cererea de chemare în garanție a Ministerului
Finanțelor Publice a fost respinsă, cu motivarea că nu există nici un temei
juridic, pentru obligarea acestuia la plata drepturilor bănești ce formează
obiectul prezentei cauze.
Împotriva sentinței au declarat recurs
reclamantul și pârâtul Ministerul Apărării Naționale.
Prin decizia civilă nr. 2145 din 22 noiembrie
2001, Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis recursul reclamantului, a
modificat în parte sentința, în sensul obligării pârâtului și la plata sumei de
35.527.290 lei, reprezentând diferența de impozit reactualizată în funcție de
indicele de inflație, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate. S-a
respins ca nefondat recursul pârâtului și acesta a fost obligat să plătească
reclamantului suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a
apreciat că plățile compensatorii acordate în baza art. 7 din O.G. nr. 7/1998
se cuveneau reclamantului neimpozitate, suma stabilită în recurs reprezentând
diferența de impozit, actualizată, iar criticile formulate de pârât au fost
respinse ca neîntemeiate.
Împotriva hotărârilor pronunțate, Procurorul
General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs
în anulare în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținând că ele au fost
pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare
greșită a cauzei pe fond, ele fiind, totodată, și vădit netemeinice.
În motivarea recursului în anulare se arată că
potrivit art. 4 lit. b) din O.G. nr. 73/1999 sunt supuse impozitării veniturile
din salariu, cu care sunt asimilate, conform art. 23 lit. b) din același act
normativ, și drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele, sporurile și
alte drepturi ale cadrelor militare, acordate în temeiul legii.
Scutirea de impozit pe venit este prevăzută de
art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 pentru sumele reprezentând plăți
compensatorii calculate pe baza soldelor lunare nete acordate cadrelor militare
trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere și restructurare, precum și
pentru ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă acordate acestora la
trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau pentru cele
care nu îndeplinesc condițiile de pensie.
Întrucât atât ajutoarele prevăzute de art. 31
alin. (1) din Legea nr. 138/1999, cât și plățile compensatorii prevăzute de
art. 7 din O.G. nr. 7/1998 au fost stabilite în raport de solda lunară brută și
nu netă, conform art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999, acestea nu sunt scutite
de impozit pe venit, deci trebuie supuse impozitării.
Instanțele, prin interpretarea și aplicarea
greșită a prevederilor legale, au încălcat esențial legea, pronunțând hotărâri
nelegale și netemeinice.
Se solicită admiterea recursului în anulare,
casarea hotărârilor pronunțate și în fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Recursul în anulare este întemeiat.
Intimatul-reclamant, cadru militar, a fost
trecut în rezervă la 26 iunie 2000 și a beneficiat de măsurile de protecție
socială a personalului militar potrivit art. 1 din O.G. nr. 7/1998, constând în
ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, stabilite în
raport de solda lunară brută, precum și o plată compensatorie egală cu două
solde lunare brute, prevăzută de art. 7 din O.G. nr. 7/1998.
Dispozițiile legale evocate trebuie raportate la
O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, act normativ intrat în vigoare la
1 ianuarie 2000 și care în art. 4 prevede că el se aplică veniturilor salariale
realizate începând cu acea dată, cu excepția veniturilor menționate expres în
art. 5 și art. 6, printre care nu se regăsesc ajutoarele și plățile
compensatorii ce formează obiectul prezentei cauze.
Prin urmare, față de împrejurarea că Legea nr.
138/1999 și O.G. nr. 7/1998 se referă la salarizarea personalului militar și la
drepturile bănești ce se cuvin acestuia în calitate de salariat, apare cu
evidență că veniturile acordate militarilor cu titlu de ajutoare și plăți
compensatorii sunt supuse impozitării în condițiile prevăzute de O.G. nr.
73/1999 privind impozitul pe venit.
De altfel, art. 86 alin. (1) din O.G. nr.
73/1999 cuprinde prevederea expresă conform căreia se abrogă orice dispoziție
contrară menționatei ordonanțe, ceea ce confirmă, odată în plus, intenția
legiuitorului de a impozita aceste categorii de ajutoare și plăți
compensatorii.
Așadar, recursul în anulare este întemeiat,
urmează a se admite, a casa hotărârile atacate și în fond a respinge acțiunea
introdusă de reclamant.
În baza art. 404 alin. (1) C. proc. civ., se va
admite cererea formulată de Ministerul Apărării Naționale și se va dispune
restabilirea situației anterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția de
inadmisibilitate a recursului în anulare formulată de reclamantul D.F.
Admite recursul în anulare declarat de
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție
împotriva deciziei nr. 2145 din 22 noiembrie 2001 a Tribunalului Constanța,
secția civilă.
Casează decizia atacată, precum și sentința
civilă nr. 10888 din 13 iulie 2001 a Judecătoriei Constanța și, în fond,
respinge acțiunea reclamantului D.F.
Conform art. 404
1
C. proc. civ.
dispune restabilirea situației anterioare, prin întoarcerea executării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2003.