ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5143/2003

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 562 din 4 octombrie

2001, Tribunalul Sibiu a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N. împotriva

pârâtului Ministerul Apărării Naționale, precum și cererea de chemare în

garanție formulată de pârât împotriva chematului în garanție Ministerul

Finanțelor Publice și, pe cale de consecință, a fost obligat pârâtul să

plătească reclamantului suma de 77.860.010 lei cu titlu de drepturi bănești neacordate

la pensionare, iar chematul în garanție să plătească pârâtului aceeași sumă ca

mai sus.

Prin aceeași sentință, s-a respins cererea

formulată de reclamantul I.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării

Naționale, precum și cererea acestui pârât împotriva chematului în garanție.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut

că reclamanții C.N. și I.I., care au făcut parte din personalul militar al

Ministerului Apărării Naționale, au fost trecuți în rezervă la 29 februarie

2000 și, respectiv la 3 aprilie 2000.

La pensionare, C.N. a beneficiat de ajutoarele

stabilite de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, respectiv 20 solde în

sumă totală brută de 200.620.000 lei.

Potrivit textului de lege mai sus menționat,

ajutoarele acordate sunt neimpozabile și se stabilesc în raport cu solda lunară

brută avută în luna schimbării poziției de activitate.

Tribunalul a mai reținut că pârâții, cu ocazia

plății, i-au calculat și reținut un impozit aferent în valoare de 77.860.010

lei și au achitat reclamantului diferența de 122.759.990 lei.

În ceea ce-l privește pe reclamantul I.I.,

instanța de fond a reținut că acesta a beneficiat de plăți compensatorii și

ajutoare achitate în valoare netă, după reținerea impozitului, conform

adeverinței depuse la dosar.

Tribunalul a apreciat că pretențiile

reclamantului I.I. sunt neîntemeiate, deoarece acesta a beneficiat de plăți

compensatorii în temeiul O.G. nr. 7/1998, care se stabilesc în raport cu solda

netă și sunt supuse impozitării, urmare a abrogării art. 7 și 8 din prezenta

ordonanță, prin art. 86 din O.G. nr. 73/1999.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel

Ministerul Apărării Naționale, reclamantul I.I. și chematul în garanție

Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Sibiu.

Curtea

de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 254 din 11 februarie 2002,

a admis recursul reclamantului I.I., a modificat sentința numai în ceea ce

privește cererea acestuia și cererea de chemare în garanție a Ministerului

Finanțelor Publice și, pe cale de consecință, a obligat pe pârâtul Ministerul

Apărării Naționale să plătească reclamantului I.I. suma de 47.859.782 lei cu

titlu de drepturi bănești neacordate.

De asemenea, a obligat chematul în garanție

Ministerul Finanțelor Publice să plătească pârâtului Ministerul Apărării

Naționale aceeași sumă și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Au fost respinse ca nefondate recursurile

formulate de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice.

Curtea de apel a reținut că reclamantul I.I. a

beneficiat de ajutoare în baza Legii nr. 138/1999, ca și reclamantul C.N.,

căruia instanța i-a admis acțiunea.

În aceste condiții, curtea de apel a admis

recursul reclamantului I.I. și a modificat sentința în sensul admiterii cererii

în ceea ce privește suma 47.859.782 lei reprezentând impozitul aferent

ajutorului acordat în baza Legii nr. 138/1999.

În schimb, instanța de apel nu a reținut

susținerile privind plățile compensatorii acordate în baza O.G. nr. 7/1998,

deoarece, la data trecerii sale în rezervă, scutirea de impozit acordată de sus

amintita ordonanță, era obligată expres prin art. 86 alin. (15) din O.G. nr.

73/1999, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2000.

Împotriva acestor hotărâri, la data de 17

octombrie 2002, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. a declarat recurs în

anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

motivând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În cauză, pârâtul-intimat Ministerul Apărării

Naționale a formulat, în temeiul art. 404

2

C. proc. civ., cerere de

restabilire a situației anterioare executării solicitând ca în situația

admiterii recursului în anulare, a casării celor două hotărâri și a respingerii

în fond a acțiunii, să se dispună întoarcerea executării prin restabilirea

situației anterioare.

Recursul în anulare este fondat pentru motivele

ce se vor arăta în continuare:

Din dosar rezultă că reclamanții au fost trecuți

în rezervă prin ordin al ministrului la data de 29 februarie 2000, C.N. și 3

aprilie 2000, I.I.

La data trecerii în rezervă, reclamanții au

beneficiat de un ajutor stabilit în raport cu solda lunară brută și cu vechimea

efectivă ca militar conform art. 31 din Legea nr. 138/1999, și de plăți

compensatorii în cuantum de două solde lunare brute pentru fiecare an rămas

până la vârsta de 55 ani potrivit prevederilor art. 7 din O.G. nr. 7/1998.

Reclamanții nu au contestat modul de calcul al respectivelor sume, ci faptul că

acestea au fost supuse impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1999 privind

impozitul pe venit și a O.G. nr. 1066/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice

de aplicare a O.G. nr. 73/1999, iar instanțele au apreciat că reclamanții nu

datorează vreo sumă de bani cu titlu de impozit, cu privire la ajutoarele

acordate.

O atare soluție este, însă, greșită.

Astfel, deși este real că potrivit art. 31 din

Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului

militar, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de pensie,

cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu

solda lunară brută, acest text trebuie raportat la dispozițiile art. 5 din O.G.

nr. 73 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit și respectiv H.G. nr. 1066

din 24 decembrie 1999, care deși confirmă neimpozitarea veniturilor provenite

din ajutoare, precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare

categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.

Or, față de împrejurarea că însăși Legea nr.

138/1999 se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile

derivate ale acestuia din calitatea de salariat apare cu evidență că veniturile

acordate militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu titlu de

ajutoare în condițiile art. 31 din lege decurg din statutul lor de salariați și

prin urmare sunt supuse impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1999 privind

impozitul pe venit.

Că este așa o confirmă și Normele metodologice

pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit aprobate prin H.G.

nr. 1066 din 24 decembrie 1999, care, referindu-se la prevederile art. 5 din

ordonanță, individualizează categoriile de venituri ce nu sunt impozabile.

Din enumerarea făcută de text rezultă că

ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinație

specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă soțiilor celor care satisfac

serviciul militar obligatoriu; ajutorul social acordat potrivit legii; ajutorul

de urgență acordat de guvern și de primari în situații de necesitate; ajutorul

de înmormântare și altele.

Textul menționat nu face nici o referire la

ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport cu

solda lunară brută și prin urmare, aceste ajutoare fiind de natură salarială și

având ca bază de calcul solda brută, se impozitează ca orice venit brut.

De altfel, art. 86 din O.G. nr. 73/1999 cuprinde

expres dispoziția conform căreia se abrogă orice prevederi contrare menționatei

ordonanțe, ceea ce confirmă odată în plus intenția legiuitorului de a impozita

aceste categorii de ajutoare.

În ceea ce privește plățile compensatorii

acordate reclamanților potrivit art. 7 din O.G. nr. 7/1999 calculate tot în

raport de solda brută, art. 86 din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit

statuează expres abrogarea acestui text cu privire la neimpozitarea

respectivelor venituri și, prin urmare, reclamantul datorează impozite și

pentru aceste sume.

Pe de altă parte, este de evidențiat și faptul

că în art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit care

enumeră veniturile scutite de impozitul pe venit figurează doar plățile

compensatorii și ajutoarele calculate în baza soldei lunare nete. Or, în speță,

plățile compensatorii și ajutoarele acordate reclamantului s-au calculat în

raport de solda lunară brută și, prin urmare, atare venituri erau impozabile.

Față de cele ce preced, recursul în anulare se

privește ca fondat și, urmare a admiterii lui, vor fi casate hotărârile

pronunțate în cauză și se va respinge ca neîntemeiată acțiunea introdusă de

reclamanți.

Văzând și dispozițiile art. 404

2

alin. (1) C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 254 din 11 februarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.

Casează decizia atacată, precum și sentința nr.

562 din 4 octombrie 2001 a Tribunalului Sibiu, secția civilă, și în fond,

respinge acțiunea reclamanților I.I. și C.N.

Conform art. 404

1

C. proc. civ.

dispune restabilirea situației anterioare, prin întoarcerea executării.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2003.