ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 238/2004

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 28 noiembrie 2001, reclamantul S.I. a solicitat în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și U.M. 10813 Sibiu

obligarea acestora la plata diferenței dintre ajutoarele brute datorate în baza

art. 31 pct. 1 din Legea nr. 138/1999 și ajutoarele nete plătite, actualizate

potrivit indicelui de inflație de la data când erau datorate și până la data

achitării efective.

Reclamantul a precizat la 14 februarie

2001 că diferențele solicitate sunt în cuantum de 84.596.727 lei și a cerut

actualizarea lor în continuare până la achitarea integrală.

În motivarea cererii a arătat că a fost

trecut în rezervă cu drept de pensie prin decizia nr. 088899 din 22 septembrie

2000 emisă de Ministerul Apărării Naționale și că, în conformitate cu

dispozițiile art. 31 pct. 1 din Legea nr. 138/1999 ar fi avut dreptul la un

ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna mai

2000 egal cu 20 de solde brute neimpozabile.

A mai arătat reclamantul că aceste

drepturi nu au fost acordate în cuantumul brut, ci în sumă netă, după deducerea

impozitului, iar plata nu s-a făcut integral, ci eșalonat, așa încât se impune

obligarea pârâtelor la achitarea diferențelor neacordate în valoare actualizată

potrivit coeficientului de inflație până la plata efectivă.

În drept au fost invocate dispozițiile

art. 31 din Legea nr. 138/1999, precum și art. 70 și urm. din Legea nr.

167/1999.

Ministerul Apărării Naționale a formulat

cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice la data de 24

ianuarie 2002 solicitând ca în caz de admitere a acțiunii reclamantului,

chematul în garanție să fie obligat să plătească aceste sume.

Prin sentința civilă nr. 70 din 14

februarie 2001, Tribunalul Sibiu a admis acțiunea precizată de reclamantul

S.I., a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul

Apărării Naționale împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor

Publice și, în consecință, a obligat pârâtul să-i plătească suma de 84.496.727 lei

reprezentând valoarea actualizată a drepturilor bănești neacordate la data

pensionării până la data plății efective. A obligat chematul în garanție să

plătească pârâtului aceeași sumă, actualizată în continuare până la achitarea

efectivă.

A respins acțiunea față de U.M. 01813

Sibiu deoarece nu are personalitate juridică și ca urmare, nu are calitate

procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe au declarat

recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale în nume propriu și pentru U.M.

01813 Sibiu și Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.C.F.S. Sibiu.

Prin decizia civilă nr. 895 din 29

aprilie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia recursurile formulate au fost respinse

ca nefondate, reținându-se în esență că ajutoarele acordate la trecerea în

rezervă nu au un caracter salarial, ele nefiind primite ca un preț al muncii și

nu pot fi supuse impozitării.

Considerând că hotărârile judecătorești

menționate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, totodată fiind și vădit

netemeinice, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție a declarat recursul în anulare de față, în temeiul art. 330 pct. 2 C.

proc. civ., solicitând casarea sentinței civile nr. 70 din 14 februarie 2001 a

Tribunalului Sibiu și a deciziei civile nr. 895 din 29 aprilie 2002 a Curții de

Apel Alba Iulia.

S-a susținut în esență, că potrivit art.

6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999, acestea nu sunt scutite de impozitul pe venit.

Recursul în anulare este fondat și

urmează a fi admis în raport cu cele ce urmează:

Din actele și lucrările dosarului rezultă

că reclamantul S.I. a făcut parte din personalul militar din cadrul U.M. 0813

Sibiu până la data de 30 aprilie 2000, când a fost trecut în rezervă la cerere,

cu drept de pensie de serviciu, în temeiul art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea

nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, având dreptul să primească

ajutorul prevăzut de art. 7 din O.G. nr. 7/1998 și plățile compensatorii

prevăzute de acest text, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999.

Ajutoarele menționate au fost stabilite

în raport cu solda lunară brută, nu de cea netă, astfel că aceste plăți,

potrivit art. 6 lit. b) din O.G. nr. 73/1999 nu sunt scutite de impozitul pe

venit.

Potrivit art. 4 lit. b) din actul

normativ menționat sunt supuse impozitării venitului din salariu, cele

asimilate, precum și în conformitate cu art. 23 lit. b) drepturile de soldă

lunară, indemnizațiile, primele, sporurile și alte drepturi ale cadrelor

militare, stabilite în raport de solda lunară brută.

Or, scutirea de impozit, prevăzută de

art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 pentru sumele reprezentând plăți

compensatorii au fost prevăzute pentru situațiile în care acestea au fost

calculate pe baza soldelor lunare nete acordate cadrelor militare trecute în

rezervă.

Se constată că instanța de fond și-a

întemeiat soluția de admitere a acțiunii pe dispozițiile art. 5 lit. a) din

O.G. nr. 73/1999, potrivit căreia întradevăr nu sunt venituri impozabile

ajutoarele acordate din bugetul fondurilor speciale. Dar, ajutoarele acordate

în temeiul Legii nr. 138/1999, cum este cazul în speță, sunt diferite de cele

prevăzute de art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999, întrucât cele acordate

militarilor sunt asimilate salariului, fiind diferite de ajutoarele cu

destinație specială, ce reprezintă forme de sprijin acordate celor în nevoie,

cum sunt cele enumerate în Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 73/1999,

aprobate prin H.G. nr. 1066/1999.

Așadar, instanțele au făcut o greșită

aplicare a prevederilor legale menționate, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond, astfel încât se impune casarea hotărârilor atacate și

pe fond respingerea acțiunii reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 895 din 29 aprilie 2002 a Curții de

Apel Alba-Iulia, secția civilă, precum și a sentinței civile nr. 70 din 14 februarie

2002 a Tribunalului Sibiu.

Casează hotărârile atacate și în fond

respinge acțiunea reclamantului S.I., precum și cererea de chemare în garanție

a Ministerului Finanțelor Publice promovată de Ministerul Apărării Naționale.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. civ.

dispune restabilirea situației anterioare prin întoarcerea executării.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 ianuarie 2004.