ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6630/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul A.A.

a chemat în judecată UM 01606 Sibiu și Ministerul Apărării Naționale solicitând obligarea pârâților la plata diferenței dintre ajutoarele brute datorate în baza art. 31 din Legea nr. 138/1999 și ajutoarele nete plătite, actualizate cu indicele de inflație, cu motivarea că, fiind trecut în rezervă cu drept de pensie, avea dreptul la un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna februarie 2000. Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 584 din 4 noiembrie 2002, a admis acțiunea și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a obligat primul pârât să plătească reclamantului suma de 174.954.955 lei, reprezentând valoarea actualizată a drepturilor bănești neacordate la data pensionării pe perioada cuprinsă între martie 2000 și iulie 2002. A obligat chematul în garanție să plătească Ministerului Apărării Naționale suma menționată, actualizată.

S-a reținut că reclamantul a făcut parte din personalul militar al Ministerului Apărării Naționale fiind trecut în rezervă cu drept de pensionare conform deciziei din 14 martie 2002 iar la data pensionării a beneficiat de ajutoarele prevăzute de art. 31 pct. 1 și 2 din Legea nr. 138/1999, potrivit căruia, ajutoarele sunt neimpozabile și se stabilesc în raport de solda lunară brută. S-a mai apreciat că dispozițiile art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999, nu sunt aplicabile în speță deoarece acest text de lege se referă la drepturile constând în plăți compensatorii și ajutoare acordate cadrelor trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere și restructurare. Prin decizia civilă nr. 603 din 10 martie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor.

Împotriva acestor hotărâri și în temeiul prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Se susține în esență că, prin hotărârile atacate au fost încălcate prevederile art. 5, art. 6 și art. 86 din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, ca și cele ale H.G. nr. 1066/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea art. 5 din O.G. nr. 73/1999, potrivit cărora ajutoarele acordate militarilor trecuți în rezervă, sunt asimilate veniturilor salariale și ca atare, supuse impozitării Recursul în anulare este întemeiat.

Potrivit dispozițiilor art. 4 lit. b) și art. 23 lit. b) din O.U.G. nr. 73/1999, în vigoare de la 1 ianuarie 2000 și aplicabilă, conform art. 70, veniturilor realizate începând cu acea dată, sunt asimilate salariilor în vederea impunerii, drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele, premiile, sporurile și alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit legii. Cum drepturile bănești acordate cadrelor militare la trecerea în rezervă sunt de natură salarială, ele urmează a se impozita conform legii. În acest context, dispozițiile privind neimpozitarea sumelor acordate conform art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999, au devenit inaplicabile de la 1 ianuarie 2000 data intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 73/1999. Pe de altă parte, scutirea de impozit pe venit era prevăzută de art. 6 lit. f) din O.U.G. nr. 73/1999, pentru sumele reprezentând plăți compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete acordate cadrelor militare, trecute în rezervă, precum și ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate la trecerea în rezervă sau direct la retragerea cu drept de pensie. În speță, reclamantul a fost trecut în rezervă la 20.02.2000, conform art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, acordându-i-se conform art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999 un ajutor de trecere în rezervă calculat în funcție de solda lunară brută. Așa fiind, în baza dispozițiilor art. 330 3 combinat cu art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc.

civ., recursul în anulare urmează a fi admis, a se casa ambele hotărâri și, pe fond, a se repinge acțiunea, dispunând, urmare cererii formulate în acest sens și restabilirea situației anterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: În majoritate, Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 603 din 10 martie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia și sentinței civile nr. 584 din 4 noiembrie 2002 a Tribunalului Sibiu, pe care le casează și respinge atât acțiunea reclamantului cât și cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale. Dispune restabilirea situației anterioare, în sensul obligării reclamantului de a restitui sumele încasate în temeiul hotărârilor desființate. Cu opinia separată a domnului judecător, în sensul respingerii ca nefondat a recursului în anulare. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2004.

OPINIE SEPARATĂ

Considerăm că recursul în anulare este neîntemeiat, hotărârile pronunțate în cauză fiind legale și temeinice sub toate aspectele. Nu numai că nu există o “încălcare esențială a legii” în sensul prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., care să fi condus la o soluționare greșită a cauzei pe fond, ci, dimpotrivă, instanțele au stabilit în mod corect dispozițiile legale aplicabile și au rezolvat principalele probleme de drept ale litigiului. Astfel, admițând acțiunea și cererea de chemare în garanție, instanțele au stabilit în mod justificat, sub un prim aspect, că temeiul juridic al plății îl constituie doar art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, nu și art. 7 din O.U.G. nr. 7/1998, în condițiile în care pe parcursul procesului, în primă instanță, nu s-a contestat încadrarea drepturilor cuvenite reclamantului, așa cum au fost stabilite prin ordinul ministerial și după cum rezultă din baza de calcul emisă de M.A.N.

Dimpotrivă, prin întâmpinare, pârâtul M.A.N. a arătat că la data trecerii în rezervă, reclamantul a beneficiat de un ajutor calculat pe baza soldei brute din ultima lună de activitate, în temeiul art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999. Contrar celor susținute prin recursul în anulare, instanțele au apreciat în mod corect că ajutoarele acordate reclamantului nu trebuiau impozitate deoarece textul menționat prevede expres că ajutoarele sunt neimpozitate și se calculează în funcție de solda lunară brută avută în luna schimbării poziției de activitate. Este relevantă împrejurarea că O.U.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, care reprezintă sediul materiei, nu a abrogat normele speciale prevăzute de art. 31 din Legea nr. 138/1999, așa cum a procedat în cazul plăților compensatorii, acordate cadrelor militare în temeiul O.U.G.

nr. 7/1998 și O.U.G. nr. 100/1999. În aceste condiții, Legea nr. 138/1999 are caracterul unei norme speciale, derogatorii, care are prioritate față de norma generală, astfel că pentru abrogarea ei sunt necesare dispoziții exprese. De asemenea, instanțele au considerat în mod întemeiat că prin sintagma cuprinsă în art. 86 teza ultimă din O.U.G. nr. 73/1999 referitoare la abrogarea oricăror alte dispoziții contrare nu pot fi avute în vedere prevederile art. 31 din Legea nr. 138/1999. Mai mult, acest capitol nu este contrar reglementării cuprinse în art. 5 lit. a) din O.U.G. nr. 73/1999, care stabilește în mod expres că ajutoarele acordate de la bugetul de stat nu sunt venituri impozabile. De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia ajutoarele au caracter salarial întrucât ele nu au fost primite ca preț al muncii iar faptul că nu au fost enumerate în Normele metodologice de aplicare a O.U.G.

nr. 73/1999 privitoare la art. 5 nu constituie un motiv de excludere a lor din categoria veniturilor neimpozabile, enumerarea fiind exemplificativă iar nu exhaustivă. Toate aceste împrejurări au fost bine stabilite de către instanțe, criticile formulate prin recursul în anulare fiind nefondate, ceea ce considerăm că trebuia să conducă la respingerea acestuia.