ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7217/2004

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

În conformitate cu art. 27 lit. j)

din Legea nr. 92/1992 republicată și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în

vigoare la data când hotărârile judecătorești au devenit irevocabile și ale

art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003 Procurorul General a

declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile 499 din 26 septembrie

2002 a Tribunalului Sibiu și a deciziei civile 604 din 10 martie 2003 a Curții

de Apel Alba Iulia întrucât acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială

a legii.

Prin acțiune, O.C.M. a chemat în

judecată Ministerul Apărării Naționale și UM 01606– Sibiu solicitând instanței

obligarea pârâților la plata sumei de 104.638.593, reprezentând impozit

actualizat, reținut pentru ajutoarele primite la trecerea în rezervă, cu

actualizarea în continuare a sumei conform indicelui de inflație, până la plata

integrală.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că fiind trecut în rezervă cu drept de pensie, prin decizia 087834 emisă

de Ministerul Apărării Naționale, avea dreptul de a beneficia potrivit art. 31

alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999 de un ajutor neimpozabil stabilit în

raport cu solda lunară brută avută în luna martie 2000, egal cu 20 solde brute

neimpozabile, în timp ce aceste drepturi i-au fost acordate în sumă netă, după

deducerea impozitului, iar plata s-a făcut eșalonat Ministerul Apărării

Naționale a formulat o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor

Publice, solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenții, acesta să fie

obligat să-i plătească suma pretinsă de reclamant.

Tribunalul Sibiu, prin sentința

civilă nr. 499 din 26 septembrie 2002 a admis acțiunea reclamantului și cererea

de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a obligat

Ministerul Apărării Naționale la plata sumei de 10.463.593 lei, reprezentând

valoarea actualizată a drepturilor bănești neacordate reclamantului la

pensionare, cu actualizarea în continuare până la data plății efective.

Chematul în garanție a fost obligat să plătească pârâtului, Ministerul Apărării

Naționale, aceeași sumă actualizată în continuare, până la achitarea efectivă

și a respins acțiunea față de UM 01606 Sibiu.

Instanța a reținut în motivarea

soluției că reclamantul, la pensionare a beneficiat de ajutoarele prevăzute de

art. 1 din Legea nr. 138/1999, egale cu 20 solde, în valoare totală brută de

165.061.360 lei, neimpozabilă, stabilită în raport cu solda lunară brută, avută

în luna schimbării poziției de activitate: că, la efectuarea plății i s-a

calculat și reținut impozitul, aferent veniturilor salariale, în cuantum total

de 64.572.154 lei primind doar suma de 100.489.206 lei, rămasă după deducerea

impozitului, deși în speță nu erau aplicabile prevederile art. 6 lit. j) și

art. 22 și art. 23 din O.G. nr. 73/1999 și nici dispozițiile O.U.G. nr. 136/2000

și ale O.U.G. nr. 137/2000 deoarece art. 31 din Legea nr. 138/1999 nu a fost

abrogat în vreun fel.

Curtea de Apel Alba Iulia prin

decizia 604 din 10 martie 2003 a respins ca nefondate recursurile declarate de

Ministerul Apărării Naționale și D.G.F.P. Sibiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

recurs a reținut în esență că O.G. nr. 73/1999, privind impozitul pe venit,

care reprezintă sediul materiei, nu a abrogat normele speciale prevăzute de

art. 31 din Legea nr. 138/1999, cum că ajutoarele de care a beneficiat

reclamantul nu are caracter salarial, în faptul că nu au fost enumerate în

Normele Metodologice de aplicarea O.G. nr. 73/1999, nu constituie motiv de

excludere a lor din categoria veniturilor neimpozabile. Totodată s-a apreciat

că, din coroborarea prevederilor art. 23 din O.G. nr. 73/1999 cu acelea ale

Normelor Metodologice de interpretare, ar rezulta că art. 3 lit. c), dat în

aplicare art. 23 lit. b) face referire la drepturile cadrelor militare în

activitate și acelor angajați pe baza de contract, ceea ce nu este valabil în

speță.

Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat în temeiul art. 330 pct. 2 C.

proc. civ., recurs în anulare (în vigoare la data sesizării) împotriva

hotărârilor judecătorești mai sus menționate, deoarece acestea au fost

pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

În motivarea recursului în anulare

se arată că, în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 reclamantul a

beneficiat de un ajutor în cuantum de 20 de solde lunare.

Deși textul legal mai sus amintit se

referă la un ajutor neimpozabil la data la care s-a născut dreptul acestuia de

a-l primi, 20 martie 2000, era în vigoare O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe

venit, care prin art. 86 teza finală, a abrogat toate dispozițiile contrare,

deci și prevederea privind neimpozitarea cuprinsă în art. 31 alin. (1) din

Legea nr. 138/1999.

Față de obiectul de reglementare a

celor două acte normative, în materia impozitării veniturilor, O.G. nr. 73/1999

reprezintă norma specială, astfel că, orice altă dispoziție anterioară

contrară, trebuie considerată abrogată.

În speță, instanțele nefăcând

aplicarea art. 86 din O.G. nr. 73/1999 a soluționat cauza în temeiul unor

prevederi, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, care nu mai erau în

vigoare.

Recursul în anulare este întemeiat

pentru cele ce se vor arăta.

O.C.M. a fost trecut la cerere în

rezervă în temeiul art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 cu drept de

pensie de serviciu. La trecerea sa în rezervă, urmată de pensionare,

reclamantul a beneficiat de un ajutor în cuantum de 20 de solde lunare brute,

acordate în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999. Aceste ajutoare

acordate cadrelor militare trecute în rezervă, fiind asimilate de legiuitor

veniturilor din salarii se impozitează, potrivit O.G. nr. 73/1999.

Regula generală stabilită de O.G.

nr. 73/1999 este aceea că veniturile se impozitează, scutirea de impozitare

având un caracter de excepție, iar prevederile legale sunt de strictă

interpretare.

În accepțiunea Normelor metodologice

de aplicare a O.G. nr. 73/1999 privitoare la art. 5 din ordonanță, ajutoarele

și plățile compensatorii se impozitează. Ca urmare, sumele plătite reclamantului

în temeiul art. 31 din Legea nr. 138/1999 nefăcând parte din categoria

veniturilor scutite de impozitare, potrivit art. 5 lit. a) din ordonanță, se

impozitează.

În mod greșit instanța de fond a

reținut că dispozițiunile art. 6 lit. j) din O.G. nr. 73/1999 nu sunt incidente

cauzei.

Potrivit textului de referință, sunt

scutite de impozit pe venit sumele, reprezentând ajutoarele și plățile

compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate cadrelor

militare în rezervă.

Per a contrario

, drepturile calculate pe baza

soldei lunare brută, sunt supuse impozitării.

Solda netă se stabilește prin

însumarea deducerilor personale de bază și suplimentare, precum și a

reținerilor legale în contul contribuției asigurărilor sociale de sănătate și

pensie suplimentară din solda brută, în structura prevăzută de art. 3 din Legea

nr. 138/1999, asupra sumei rămase aplicându-se baremul de impozitare stabilit

prin art. 8 din O.G. nr. 73/1999. Aceasta este și rațiunea pentru care au fost

scutite de impozit plățile compensatorii și ajutoarele stabilite în raport de

solda lunară netă, tocmai pentru că baza de calcul a acestor venituri fusese

deja impozitată.

Cum în cauză ajutoarele prevăzute de

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 au fost stabilite în raport de solda

lunară brută și nu netă, conform prevederilor art. 6 lit. j) din O.G. nr.

73/1999 acestea nu sunt scutite de impozit pe venit.

Ajutoarele prevăzute de Legea nr.

138/1999 nu se identifică cu cele prevăzute de art. 5 lit. a) din O.G. nr.

73/1999 deoarece ele nu sunt ajutoare cu destinație specială, ce reprezintă

forme de sprijin acordate celor aflați în nevoie, ci ele sunt asimilate

veniturilor salariale supuse impozitării.

Ca urmare, ajutoarele acordate

reclamantului O.C.M. în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 fiind

asimilate veniturilor salariale sunt supuse impozitării, astfel că în mod

greșit instanțele, prin hotărârile pronunțate au admis pe fond acțiunea și au

dispus obligarea Ministerul Apărării Naționale la plata sumei de 104.638.593 lei

reprezentând valoarea actualizată a drepturilor bănești neacordate

reclamantului precum și obligarea Ministerului Finanțelor Publice, în calitate

de chemat în garanție să plătească Ministerului Apărării Naționale aceeași sumă

actualizată până la achitarea efectivă a acesteia, respingând acțiunea față de

UM 01606 Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 604 din 10 martie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Casează această decizie, precum și

sentința civilă nr. 499 din 26 septembrie 2002 a Tribunalului Sibiu și pe fond

respinge acțiune și cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2004.