ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7217/2004

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În conformitate cu art. 27 lit. j) din Legea nr. 92/1992 republicată și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile judecătorești au devenit irevocabile și ale art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003 Procurorul General a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile 499 din 26 septembrie 2002 a Tribunalului Sibiu și a deciziei civile 604 din 10 martie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia întrucât acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii. Prin acțiune, O.C.M. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale și UM 01606– Sibiu solicitând instanței obligarea pârâților la plata sumei de 104.638.593, reprezentând impozit actualizat, reținut pentru ajutoarele primite la trecerea în rezervă, cu actualizarea în continuare a sumei conform indicelui de inflație, până la plata integrală.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că fiind trecut în rezervă cu drept de pensie, prin decizia 087834 emisă de Ministerul Apărării Naționale, avea dreptul de a beneficia potrivit art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999 de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna martie 2000, egal cu 20 solde brute neimpozabile, în timp ce aceste drepturi i-au fost acordate în sumă netă, după deducerea impozitului, iar plata s-a făcut eșalonat Ministerul Apărării Naționale a formulat o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenții, acesta să fie obligat să-i plătească suma pretinsă de reclamant.

Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 499 din 26 septembrie 2002 a admis acțiunea reclamantului și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a obligat Ministerul Apărării Naționale la plata sumei de 10.463.593 lei, reprezentând valoarea actualizată a drepturilor bănești neacordate reclamantului la pensionare, cu actualizarea în continuare până la data plății efective. Chematul în garanție a fost obligat să plătească pârâtului, Ministerul Apărării Naționale, aceeași sumă actualizată în continuare, până la achitarea efectivă și a respins acțiunea față de UM 01606 Sibiu.

Instanța a reținut în motivarea soluției că reclamantul, la pensionare a beneficiat de ajutoarele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 138/1999, egale cu 20 solde, în valoare totală brută de 165.061.360 lei, neimpozabilă, stabilită în raport cu solda lunară brută, avută în luna schimbării poziției de activitate: că, la efectuarea plății i s-a calculat și reținut impozitul, aferent veniturilor salariale, în cuantum total de 64.572.154 lei primind doar suma de 100.489.206 lei, rămasă după deducerea impozitului, deși în speță nu erau aplicabile prevederile art. 6 lit. j) și art. 22 și art. 23 din O.G. nr. 73/1999 și nici dispozițiile O.U.G. nr. 136/2000 și ale O.U.G. nr. 137/2000 deoarece art. 31 din Legea nr. 138/1999 nu a fost abrogat în vreun fel.

Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia 604 din 10 martie 2003 a respins ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Apărării Naționale și D.G.F.P. Sibiu. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut în esență că O.G. nr. 73/1999, privind impozitul pe venit, care reprezintă sediul materiei, nu a abrogat normele speciale prevăzute de art. 31 din Legea nr. 138/1999, cum că ajutoarele de care a beneficiat reclamantul nu are caracter salarial, în faptul că nu au fost enumerate în Normele Metodologice de aplicarea O.G. nr. 73/1999, nu constituie motiv de excludere a lor din categoria veniturilor neimpozabile. Totodată s-a apreciat că, din coroborarea prevederilor art. 23 din O.G. nr. 73/1999 cu acelea ale Normelor Metodologice de interpretare, ar rezulta că art. 3 lit. c), dat în aplicare art. 23 lit. b) face referire la drepturile cadrelor militare în activitate și acelor angajați pe baza de contract, ceea ce nu este valabil în speță.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anulare (în vigoare la data sesizării) împotriva hotărârilor judecătorești mai sus menționate, deoarece acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În motivarea recursului în anulare se arată că, în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 reclamantul a beneficiat de un ajutor în cuantum de 20 de solde lunare. Deși textul legal mai sus amintit se referă la un ajutor neimpozabil la data la care s-a născut dreptul acestuia de a-l primi, 20 martie 2000, era în vigoare O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, care prin art. 86 teza finală, a abrogat toate dispozițiile contrare, deci și prevederea privind neimpozitarea cuprinsă în art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999.

Față de obiectul de reglementare a celor două acte normative, în materia impozitării veniturilor, O.G. nr. 73/1999 reprezintă norma specială, astfel că, orice altă dispoziție anterioară contrară, trebuie considerată abrogată. În speță, instanțele nefăcând aplicarea art. 86 din O.G. nr. 73/1999 a soluționat cauza în temeiul unor prevederi, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, care nu mai erau în vigoare. Recursul în anulare este întemeiat pentru cele ce se vor arăta. O.C.M. a fost trecut la cerere în rezervă în temeiul art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 cu drept de pensie de serviciu. La trecerea sa în rezervă, urmată de pensionare, reclamantul a beneficiat de un ajutor în cuantum de 20 de solde lunare brute, acordate în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999.

Aceste ajutoare acordate cadrelor militare trecute în rezervă, fiind asimilate de legiuitor veniturilor din salarii se impozitează, potrivit O.G. nr. 73/1999. Regula generală stabilită de O.G. nr. 73/1999 este aceea că veniturile se impozitează, scutirea de impozitare având un caracter de excepție, iar prevederile legale sunt de strictă interpretare. În accepțiunea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 73/1999 privitoare la art. 5 din ordonanță, ajutoarele și plățile compensatorii se impozitează. Ca urmare, sumele plătite reclamantului în temeiul art. 31 din Legea nr. 138/1999 nefăcând parte din categoria veniturilor scutite de impozitare, potrivit art. 5 lit. a) din ordonanță, se impozitează.

În mod greșit instanța de fond a reținut că dispozițiunile art. 6 lit. j) din O.G. nr. 73/1999 nu sunt incidente cauzei. Potrivit textului de referință, sunt scutite de impozit pe venit sumele, reprezentând ajutoarele și plățile compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate cadrelor militare în rezervă. Per a contrario , drepturile calculate pe baza soldei lunare brută, sunt supuse impozitării. Solda netă se stabilește prin însumarea deducerilor personale de bază și suplimentare, precum și a reținerilor legale în contul contribuției asigurărilor sociale de sănătate și pensie suplimentară din solda brută, în structura prevăzută de art. 3 din Legea nr. 138/1999, asupra sumei rămase aplicându-se baremul de impozitare stabilit prin art. 8 din O.G.

nr. 73/1999. Aceasta este și rațiunea pentru care au fost scutite de impozit plățile compensatorii și ajutoarele stabilite în raport de solda lunară netă, tocmai pentru că baza de calcul a acestor venituri fusese deja impozitată. Cum în cauză ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 au fost stabilite în raport de solda lunară brută și nu netă, conform prevederilor art. 6 lit. j) din O.G. nr. 73/1999 acestea nu sunt scutite de impozit pe venit. Ajutoarele prevăzute de Legea nr. 138/1999 nu se identifică cu cele prevăzute de art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999 deoarece ele nu sunt ajutoare cu destinație specială, ce reprezintă forme de sprijin acordate celor aflați în nevoie, ci ele sunt asimilate veniturilor salariale supuse impozitării.

Ca urmare, ajutoarele acordate reclamantului O.C.M. în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 fiind asimilate veniturilor salariale sunt supuse impozitării, astfel că în mod greșit instanțele, prin hotărârile pronunțate au admis pe fond acțiunea și au dispus obligarea Ministerul Apărării Naționale la plata sumei de 104.638.593 lei reprezentând valoarea actualizată a drepturilor bănești neacordate reclamantului precum și obligarea Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de chemat în garanție să plătească Ministerului Apărării Naționale aceeași sumă actualizată până la achitarea efectivă a acesteia, respingând acțiunea față de UM 01606 Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 604 din 10 martie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia. Casează această decizie, precum și sentința civilă nr. 499 din 26 septembrie 2002 a Tribunalului Sibiu și pe fond respinge acțiune și cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2004.