ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2764/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 21 iunie 2002 Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr. 1003/R din 21 iunie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, solicitând casarea acesteia și menținerea sentinței civile nr. 1858 din 5 martie 2001 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în litigiul privind pe reclamanta N.F. în contradictoriu cu Ministerul de Interne și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice. Rezultă din dosar că la data de 16 martie 2000 reclamanta N.F. a chemat în judecată Ministerul de Interne solicitând obligarea acestuia să-i plătească drepturile salariale în cuantum de 140.400.000 lei reprezentând suma de 38.000.000 lei contravaloarea impozitului pe venit reținut conform O.G.

nr. 73/1999 și suma de 102.400.000 lei, respectiv 16 solde neachitate conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999. Pârâtul Ministerul de Interne a formulat la data de 10 aprilie 2000 o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia să-i plătească reclamantei cele 16 solde brute, neimpozabile deoarece în temeiul art. 69 din Legea nr. 138/1999 drepturile bănești reglementate de această lege se acordă în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor. Reclamanta a depus la data de 11 decembrie 2000 o cerere modificatoare și totodată de precizare a acțiunii în sensul că solicită obligarea pârâtului numai la plata sumei de 82.875.608 lei deoarece de la începerea procesului i s-a achitat suma de 89.627.734 lei din care s-a reținut impozit în sumă de 32.333.090 lei.

De asemenea a cerut reactualizarea sumei în funcție de indicele de inflație pentru plata scursă de la plata fiecărei tranșe și până la pronunțarea hotărârii. Judecătoria sectorului 5 București, competentă să soluționeze litigiul, prin sentința civilă nr. 1858 din 5 martie 2001 a admis acțiunea reclamantei N.F. și a obligat Ministerul de Interne să-i plătească suma de 124.374.665 lei reprezentând impozit perceput la ajutoarele și plățile compensatorii acordate în baza Legii nr. 138/1999 și contravaloarea a două solde brute, cuvenite în temeiul art. 31 alin. (2) din aceeași lege, actualizate în funcție de rata inflației. A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârât împotriva Ministerului de Finanțe ce a fost obligat să plătească pârâtului suma de 107.102.121 lei reprezentând impozit virat la bugetul de stat, actualizat în raport de rata inflației.

Totodată a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În pronunțarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că reclamanta N.F., locotenent colonel în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București a fost trecută în rezervă la data de 31 decembrie 1999, la vârsta de 47 de ani. Întrucât reclamanta avea o vechime de peste 27 de ani în cadrele armatei, beneficia în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 de 15 solde lunare calculate în raport de solda lunară brută din ultima lună de activitate și în baza art. 31 alin. (2) din aceeași lege de 16 solde lunare, având în vedere că s-a pensionat cu 8 ani înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare de 55 de ani.

S-a stabilit că pârâtul i-a plătit reclamantei cele 15 solde cuvenite în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 și doar 14 solde din cele 16 la care avea dreptul potrivit art. 31 alin. (2) din aceeași lege, dar prin aplicarea greșită a O.G. nr. 73/1999 i-a reținut impozit la aceste sume. Instanța de fond a considerat că dreptul reclamantei la plata ajutoarelor și compensațiilor prevăzute de Legea nr. 138/1999 s-a născut la data trecerii în rezervă – 31 decembrie 1999 – astfel încât nu trebuiau impozitate întrucât O.G.

nr. 73/1999 privind impozitul pe venit a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2000. Admițând cererea principală și obligând pârâtul la plata către reclamantă a impozitului perceput la ajutoarele și plățile compensatorii cuvenite în baza Legii nr. 138/1999 și cum pârâtul a virat impozitul la bugetul de stat, instanța de fond a admis în parte și cererea de chemare în garanție formulată de pârât, obligând Ministerul de Finanțe să plătească acestuia suma reprezentând impozitul, actualizat în funcție de rata inflației. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâtul Ministerul de Interne cât și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice. Judecând recursurile, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin decizia nr. 1003/R din 21 iunie 2001 a admis recursurile declarate împotriva sentinței judecătoriei pe care a modificat-o în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei N.F.

Drept urmare, a obligat Ministerul de Interne să plătească reclamantei suma de 12.803.962 lei reprezentând contravaloarea a două solde pe an din care se va scade impozitul calculat conform O.G. nr. 73/1999 iar suma rămasă urmând să fie actualizată în raport de indicele de inflație. Totodată a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că dosarul de pensionare al reclamantei a fost înregistrat la data de 17 ianuarie 2000 și pe baza lui s-a emis decizia de pensionare nr. 122881 din 27 ianuarie 2000, în care se menționează că data trecerii în rezervă este 31 decembrie 1999. Începând cu data de 1 ianuarie 2000 a intrat în vigoare O.G.

nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, care prin art. 86 abrogă expres o serie de acte normative ce prevăd scutiri sau reduceri de impozit, precum și orice alte dispoziții contrare, deci și art. 31 din Legea nr. 138/1999. Potrivit art. 22 și art. 23 din O.G. nr. 73/1999 soldele cuvenite intimatei-reclamante sunt considerate venituri salariale supuse impozitării, iar plătitorul de salarii are obligația conform art. 25 din aceeași ordonanță, de a calcula și a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării plății. Că, în cauză, plata ajutoarelor către intimata-reclamantă s-a făcut după data de 1 ianuarie 2000, astfel că recurentul Ministerul de Interne avea obligația legală de a calcula și a reține impozitul pentru aceste sume.

În acest sens fiind și dispozițiile art. 70 din O.G. nr. 73/1999. Mai mult, prin decizia nr. 1/2000 a Comisiei Centrale Fiscale a impozitelor directe aprobată prin Ordinul nr. 629/2000 al Ministerului Finanțelor Publice s-a definit sintagma “venituri realizate anterior datei de 1 ianuarie 2000” la care se referă art. 78 din O.G. nr. 73/1999 în sensul că acestea sunt sumele evidențiate ca obligatorii de plată, individualizate și reflectate în evidența contabilă a plătitorului de venit pe anul 1999. Sub acest aspect, ajutoarele de care beneficiază intimata-reclamantă nu pot fi considerate venituri realizate anterior datei de 1 ianuarie 2000 din moment ce nu au fost cuprinse în evidența contabilă pentru anul 1999 și nici nu puteau fi cuprinse, câtă vreme dosarul de pensionare și decizia intimatei au fost înregistrate după data de 1 ianuarie 2000, iar data trecerii în rezervă coincide cu data încheierii exercițiului financiar al ministerului.

Așadar, reținând că ajutoarele cuvenite intimatei-reclamante în baza art. 31 din Legea nr. 138/1999 nu erau supuse impozitării, s-a considerat că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit și drept urmare hotărârea pronunțată a fost modificată. Împotriva deciziei pronunțate de tribunal a declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție solicitând casarea acesteia și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță, cu motivarea că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 73/1999 ci dispozițiile Legii nr. 138/1999. Prin decizia nr. 2067 din 21 mai 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a fost admis recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1003/R din 21 iunie 2001 a Tribunalului București pe care a casat-o.

Totodată a fost casată și sentința civilă nr. 1858 din 5 martie 2001 a Judecătoriei sectorului 5 București și în fond acțiunea reclamantei N.F. a fost respinsă. S-a considerat că, deși reclamanta a fost trecută în rezervă începând cu data de 31 decembrie 1999, ajutoarele cuvenite conform art. 31 din Legea nr. 138/1999 se constituie în venituri realizate după data intrării în vigoare a O.G. nr. 73/1999 ale cărei dispoziții sunt incidente cauzei. La data de 5 iunie 2003, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a solicitat revizuirea deciziei nr. 2067 din 21 mai 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, în recursul în anulare declarat împotriva deciziei nr. 1003/R din 21 iunie 2001 a Tribunalului București cu motivarea că prin recursul în anulare a fost criticată doar decizia pronunțată de tribunal a cărei casare s-a cerut iar Curtea s-a pronunțat și asupra sentinței instanței de fond, respingând acțiunea.

Soluționând cererea de revizuire, prin decizia nr. 2800 din 25 iunie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, aceasta a fost admisă, a fost desființată decizia nr. 2067 din 21 mai 2003 a aceleiași instanțe și s-a fixat termen pentru judecarea recursului în anulare. S-a apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., întrucât recursul în anulare viza doar decizia pronunțată de tribunal în recurs iar Curtea s-a pronunțat și asupra sentinței instanței de fond pe care a casat-o și a respins acțiunea reclamantei N.F. Rejudecând recursul în anulare declarat împotriva deciziei nr. 1003/R din 21 iunie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, se rețin următoarele: Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și-a întemeiat recursul în anulare pe dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 138/2000 și nr. 59/2001. În esență, se susține că decizia pronunțată de tribunal, ca instanță de recurs, are la bază încălcarea esențială a legii ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Astfel, se apreciază că drepturile cadrelor militare la care se referă art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999 se nasc “la data trecerii în rezervă sau direct în retragere” iar obligația de plată este scadentă pe aceeași dată. Ca atare, intimata-reclamantă ce a fost trecută în rezervă la data de 31 decembrie 1999, beneficiază de drepturile prevăzute de art. 31 din Legea nr. 138/1999, fără a i se aplica impozitul pe venit la care se referă O.G.

nr. 73/1999 ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2000. Dacă s-ar aplica impozitul prevăzut de O.G. nr. 73/1999 s-ar încălca art. 15 alin. (2) din Constituția României ce acreditează principiul neretroactivității legii. Data înregistrării dosarului de pensionare și data emiterii deciziei de pensionare nu prezintă relevanță sub aspectul legii aplicabile în materia impozitării veniturilor realizate în temeiul art. 31 din Legea nr. 138/1999. De asemenea, s-a apreciat că prin aplicarea O.G. nr. 73/1999 unor drepturi născute anterior intrării sale în vigoare, s-ar încălca și principiul general al fiscalității respectiv acela al nediscriminării. Sub acest aspect și decizia nr. 1/2000 a Comisiei centrale fiscale a impozitelor directe contravine în parte principiului enunțat.

Ca urmare s-a solicitat casarea deciziei pronunțate de tribunal și menținerea sentinței judecătoriei ca fiind legală și temeinică. Recursul în anulare este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Intimata-reclamantă N.F., locotenent-colonel în cadrul Ministerului de Interne a fost trecută direct în retragere la data de 31 decembrie 1999 prin Ordin al Ministrului de Interne, fiind clasat medical “inapt pentru serviciul militar cu scoatere din evidență” și încadrată în gradul II de invaliditate, cu drept la pensie. Dosarul de pensionare al intimatei s-a înregistrat la data de 17 ianuarie 2000 și pe baza lui s-a emis decizia nr. 122881 din 27 ianuarie 2000. La data trecerii direct în retragere intimata avea 47 ani și o vechime în cadrul armatei de peste 27 ani.

Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 “La trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept la pensie, cadrele militare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar și ca salariat civil în cadrul ministerelor și instituțiilor centrale prevăzute la art. 1, beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna schimbării poziției de activitate”. De asemenea, art. 31 alin. (2) din aceeași lege prevede dreptul cadrelor militare în activitate trecute în rezervă, înainte de împlinirea vârstei de pensionare, de a beneficia, pentru fiecare an rămas până la limita de vârstă, de un ajutor egal cu două solde lunare brute neimpozabile.

În cauză, intimata s-a pensionat cu 8 ani înainte de vârsta legală de 55 de ani, deci i se cuveneau 16 solde brute, din care i s-au plătit doar 14 solde. Având în vedere că intimata-reclamantă a fost trecută în rezervă la data de 31 decembrie 1999, dreptul la ajutoarele prevăzute de Legea nr. 138/1999 s-a născut la 31 decembrie 1999 și are caracterul unor venituri de natură salarială, neimpozabile, realizate în cursul anului 1999. În aceste condiții, când legea nu prevede un termen de plată a sumelor cuvenite, obligația de plată se consideră scadentă pe data nașterii dreptului și i se aplică legea în vigoare la această dată, respectiv Legea nr. 138/1999. Împrejurarea că aceste drepturi bănești nu au fost individualizate ca obligații de plată aferente anului 1999 în evidența contabilă a ministerului nu este de natură să restrângă drepturile cuvenite intimatei-reclamante.

O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit nu poate fi aplicată drepturilor salariale născute, realizate de intimata-reclamantă în cursul anului 1999 deoarece art. 70 prevede că “Prezenta ordonanță intră în vigoare la 1 ianuarie 2000 și se aplică veniturilor realizate începând cu această dată” iar art. 78 arată că “Impunerea veniturilor realizate anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se face în conformitate cu legislația în vigoare la acea dată”. Aceste dispoziții legale sunt în concordanță cu respectarea principiului neretroactivității legii și are în vedere să nu aducă atingere unor drepturi câștigate de cadrele militare.

Din această perspectivă, data plății drepturilor cuvenite intimatei-reclamante nu are nici o valoare juridică în ce privește determinarea legii aplicabile deoarece criteriul este dat de art. 31 din Legea nr. 138/1999, respectiv data trecerii în rezervă când se naște și realizează dreptul, iar obligația de plată devine scadentă. Drept urmare, prin încălcarea esențială a legii tribunalul a admis recursurile pârâtului Ministrul de Interne și a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, considerând greșit că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 73/1999 în loc de art. 31 din Legea nr. 138/1999. Față de cele ce preced și în temeiul art. 330 3 C. proc. civ. și art. 314 C. proc.

civ., Curtea va admite recursul în anulare, va casa decizia tribunalului, va respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul de Interne și Ministerul Finanțelor Publice și va menține ca legală și temeinică sentința judecătoriei. Potrivit art. 274 C. proc. civ. va obliga intimatul-pârât și intimatul-chemat în garanție la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată intimatei-reclamante reprezentând onorariul de avocat pentru faza recursului în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare, declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1003/R din 21 iunie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ. Casează decizia atacată și respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul de Interne și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 1858 din 5 martie 2001 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, pe care o menține. Obligă intimații de Ministerul de Interne și Ministerul Finanțelor Publice să plătească intimatei-reclamante N.F. suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2004.