ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2527/2003

S-a

luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1803

din 7 septembrie 2001 a Curții de Apel Cluj – secția civilă.

La

apelul nominal se prezintă intimatul Ministerul Apărării Naționale prin

consilier juridic G.P.și intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor

Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice – Cluj prin consilier juridic

V.C.S., lipsind intimatul-contestator B.G..

Procedura

completă.

Reprezentanta Ministerului Public

pune concluzii de admitere a recursului în anulare și a cererii de restabilire

a situației anterioare executării formulată de Ministerul Apărării Naționale.

Consilier

juridic G.P.și consilier juridic V.C.S., având pe rând cuvântul, solicită

admiterea recursului în anulare.

C

U R T E A

Asupra

recursului în anulare de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 30 martie 2001 reclamantul B.G. a chemat în judecată pe pârâtul

Ministerul Apărării Naționale pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie

obligat la plata sumei de 75.009.190 lei reprezentând impozit reținut

nejustificat pentru ajutorul primit la trecerea în rezervă, a dobânzii legale

și a cheltuielilor de judecată.

În

motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost trecut în rezervă prin

Ordinul Ministerului Apărării Naționale nr.196 din 28 februarie 2000 și că din

suma totală de 187.522.980  lei la care avea dreptul potrivit art.31 alin.1 din

Legea nr.138/1999, i s-a plătit doar suma de 112.513.790 lei, diferența

fiindu-i reținută cu titlu de impozit pe venit în temeiul O.G.nr.73/1999.

Reclamantul a solicitat să se constate că, în speță, nu se impunea impozitarea

ajutoarelor stabilite în baza dispozițiilor art.31 alin.1 și 2 din Legea

nr.138/1999.

Prin

întâmpinare, Ministerul Apărării Naționale a susținut că litigiul trebuie

soluționat în baza Legii Contenciosului administrativ și că ajutorul acordat

reclamantului a fost calculat corect și impozitat conform prevederilror

legislației în vigoare la data plății, respectiv O.G.nr.73/1999 privind

impozitul pe venit și H.G.României nr.1066/1999 referitoare la aprobarea

normelor metodologice pentru aplicarea O.G.nr.73/1999.

Pârâtul

Ministerul Apărării Naționale a chemat în garanție Ministerul Finanțelor

Publice, în calitate de beneficiar al impozitului, pentru ca în eventualitatea

în care va cădea în pretenții și obligat la plata către reclamant a sumei

reținute și virate de către U.M. 91278 Cluj-Napoca cu titlu de impozit pe

venit, chematul în garanție să fie obligat la restituirea aceleiași sume către

pârât.

Învestită

cu soluționarea cauzei, Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentința civilă nr.4475

din 17 mai 2001 a admis acțiunea formulată de reclamantul B.G. și a obligat pe

pârâtul Ministerul Apărării Naționale la plata sumei de 75.009.190 lei

reprezentând impozit reținut nelegal, la plata dobânzii legale constituind rata

scontului practicată de Banca Națională a României, diminuată cu 20%, începând

cu data introducerii acțiunii – 20 martie 2001 -, și până la plata integrală a

sumei.

Prin aceeași sentință s-a admis și cererea de chemare în

garanție a Ministerului Finanțelor Publice și solicitarea reclamantului de

obligare a pârâtului la cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această sentință judecătoria a reținut că în mod nelegal a fost

impozitat ajutorul de trecere în rezervă întrucât dispozițiile art.31 din Legea

nr.138/1999 referitoare la neimpozitarea plăților compensatorii nu au fost

abrogate.

Recursul

promovat împotriva acestei sentințe de pârâtul Ministerul Apărării Naționale a

fost respins ca nefondat prin decizia nr.1803 din 7 septembrie 2001 a Curții de

Apel Cluj – Secția Civilă. Prin aceeași decizie a fost admis recursul declarat

de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței Judecătoriei Cluj-Napoca,

care a fost modificată în parte în sensul respingerii cererii de chemare în

garanție formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

La

data de 29 august 2002 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat, în temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ., astfel

cum a fost modificat prin O.U.G. nr.138 din 2 octombrie 2000 și nr.59 din 27

aprilie 2001, recurs în anulare împotriva celor două hotărâri date în cauză

susținând că ele au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și că, totodată, sunt vădit

netemeinice.

În

motivarea recursului  în anulare s-a arătat că la data trecerii în rezervă a

reclamantului, pentru limită de vârstă, prevederile art.7 din O.G. nr.7/1998,

precum și cele ale art.31 din Legea nr.138/1999 erau abrogate de art.86 din

O.G. nr.73/1999, astfel că pârâtul în mod corect a aplicat  baremul de

impozitare stabilit conform dispozițiilor art.8 din O.G. nr.73/1999 plăților

pentru ajutoarele acordate reclamantului.

După

promovarea recursului în anulare, prin cererea din 12 februarie 2003, pârâtul

Ministerul Apărării Naționale a solicitat, în temeiul art.404

2

C.proc.civ.,

restabilirea situației anterioare executării astfel ca în măsura în care se va

decide admiterea recursului în anulare și desființarea hotărârilor

judecătorești atacate, reclamantul să fie obligat a restitui sumele de bani

încasate în temeiul acestor hotărâri.

Recursul

în anulare este fondat.

Din

actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul B.G., ofițer activ în

Ministerul Apărării Naționale, a fost trecut în rezervă prin Ordinul

ministrului apărării naționale nr.196 din 28 februarie 2000 și că la data

trecerii în rezervă reclamantul a beneficiat de un ajutor stabilit în raport de

solda lunară brută cu o vechime efectivă de militar de 40 ani, 5 luni și 28 de

zile, conform art.31 din Legea nr.138/1999 (fila 30 dosar de fond).

Reclamantul

B.G. nu a contestat modul de calcul a sumelor încasate, ci faptul că acestea au

fost supuse impozitării în condițiile O.G.nr.73/1999 privind impozitul pe venit

și a O.G.nr.1066/1999 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.G

nr.73/1999, iar instanțele au apreciat că reclamantul nu datorează vreo sumă de

bani cu titlu de impozit.

O

atare soluție este, însă, greșită.

Astfel,

deși este real că potrivit art.31 din Legea nr.139/1999 privind salarizarea și

alte drepturi ale personalului militar, la trecerea în rezervă sau direct în

retragere, cu drept de pensie, cadrele militare beneficiază de un ajutor

neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută, acest text trebuie

raportat la dispozițiile art.5 din O.G. nr.73/27 august 1999 privind impozitul

pe venit și respectiv H.G. nr.1066/24 decembrie 1999, care deși confirmă

neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare, precizează totodată ce

venituri fac parte dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele de natură

salarială.

Or,

față de împrejurarea că însăși Legea nr.138/1999 se referă la salarizarea

personalului militar și la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de

salariat apare cu evidență că veniturile acordate militarilor la trcerea în

rezervă sau direct în retragere cu titlu de ajutoare în condițiile art.31 din

lege  decurs din Statutul lor de salariați și prin urmare sunt supuse

impozitării în condițiile O.G. nr.73/1999 privind impozitul pe venit.

Că

este așa o confirmă și Normele metodologice pentru aplicarea O.G. nr.73/1999

privind impozitul pe venit aprobate prin H.G. nr.1066/24 decembrie 1999, care,

referindu-se la prevederile art.5 din Ordonanță, individualizează categoriile

de venituri ce nu sunt impozabile.

Din

enumerarea făcută de text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv

forme de sprijin cu destinație specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă

soțiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu; ajutorul social

acordat potrivit legii; ajutorul de urgență acordat de guvern și de primari în

situații de necesitate; ajutorul de înmormântare și altele.

Textul

menționat nu face nici o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă

acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară brută și prin urmare

aceste ajutoare fiind de natură salarială și având ca bază de calcul solda

brută, se impozitează ca orice alt venit brut.

De

altfel, art.86 din O.G. nr.73/1999 curpinde expres dispoziția conform căreia se

abrogă orice prevederi contrare menționatei ordonanțe, ceea ce confirmă odată

în plus intenția legiuitorului de a impozita aceste categorii de ajutoare.

Față

de cele ce preced, recursul în anulare se privește ca fondat și urmare a

admiterii lui, vor fi casate hotărârile pronunțate în cauză și vor fi respinse

atât acțiunea reclamantului B.G., cât și cererea de chemare în garanție a

Ministerului Finanțelor Publice.

Văzând

și dispozițiile art.404

2

alin.1 C.proc.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei nr.1803  din 7 septembrie 2001 a Curții de Apel

Cluj – Secția civilă.

Casează decizia recurată

precum și sentința civilă nr.4475 din 17 mai 2001 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Respinge ca nefondată

acțiunea formulată de reclamantul B.G. împotriva Ministerului Apărării

Naționale și prin consecință și cererea de chemare în garanție a Ministerului

Finanțelor Publice.

Conform art.404

2

C.proc.civ.

dispune restabilirea situației anterioare în sensul obligării reclamantului de

a restitui sumele încasate în temeiul hotărârilor desființate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi  11 iunie 2003.