ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1330/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.4081 din 11 aprilie 2001 a Judecătoriei Tîrgu Jiu, precum și împotriva deciziei nr.1633 din 21 iunie 2001 a Tribunalului Gorj – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat: intimatul pârât Ministerul Apărării Naționale, reprezentat de consilierul juridic P.G., intimatul chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de consilier juridic A.L., lipsind intimatul reclamant Ș.C.. Procedura completă. Printr-o petiție depusă la dosar, intimatul reclamant Ș.C. solicită amânarea judecării cauzei pentru lipsă de apărare.

Consilier juridic P.G., pentru intimatul pârât Ministerul Apărării Naționale, precum și reprezentanta intimatului chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice se opun amânării judecății – cu motivarea că în cauză s-a mai acordat un termen de judecată – la cererea intimatului reclamant și pentru același motiv. Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare a judecății formulată de intimatul reclamant întrucât aceasta nu se încadrează în prevederile art.156 din C.proc.civ. Deliberând asupra cererii de amânare a judecății în discuție, instanța o respinge cu motivarea că aceasta nu se încadrează în dispozițiile art.156 din C.proc.civ. Constată că pricina este în stare de judecată și dă cuvântul părților prezente cu privire la recursul în anulare.

Reprezentanta Ministerului Public susține recursul în anulare, solicitând casarea hotărârilor criticate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului Ș.C. Consilier juridic P.G., pentru intimatul pârât Ministerul Apărării Naționale, solicită admiterea recursului în anulare astfel cum a fost formulat. Cere a se dispune și întoarcerea executării. Reprezentanta intimatului chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice solicită de asemenea admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor și, pe fond, respingerea acțiunii. C U R T E A Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 1 februarie 2001 reclamantul Ș.C. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumelor nelegal reținute cu titlu de impozit pentru cele 15 solde lunare brute ce i-au fost acordate reclamantului, în temeiul art.31 alin.2 din Legea nr.138/1999.

La 18 martie 2001 Ș.C. și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 36.199.365 lei, reprezentând actualizarea sumei de 28.874.892 lei ce a pretins că i s-a reținut ilegal cu titlu de impozit. Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice cu motivarea că sumele reținute ca impozit din cele acordate reclamantului au fost vărsate la bugetul de stat. Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Târgu-Jiu a admis acțiunea reclamantului Ș.C., astfel cum a fost precizată, și a obligat pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale la plata sumei de 36.194.365 lei reprezentând impozit nelegal reținut. Tribunalul Gorj – Secția civilă prin decizia nr.1633 din 21 iunie 2001 a admis recursul declarat de pârât și a modificat în parte sentința judecătoriei în sensul că a admis și cererea de chemare în garanție și a obligat Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P.

– Gorj să-i plătească pârâtului suma de 36.194.365 lei reprezentând impozit nelegal reținut. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. La data de 21 iunie 2002 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat în temeiul art.330 pct.2 cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.138 din 2 octombrie 2000 și nr.59 din 27 aprilie 2001, recurs în anulare împotriva celor două hotărâri date în cauză susținând că ele au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În motivarea recursului în anulare s-a arătat că la data trecerii în rezervă a reclamantului, pentru limită de vârstă, prevederile art.7 din O.G.

nr.7/1998 precum și cele ale art.31 din Legea nr.138/1999 erau abrogate de art.86 din O.G. nr.73/1999 astfel că pârâtul în mod corect a aplicat baremul de impozitare stabilit conform dispozițiilor art.8 din O.G. nr.73/1999 plăților compensatorii și ajutoarelor acordate reclamantului. După promovarea recursului în anulare, prin cererea din 2 septembrie 2002, pârâtul Ministerul Apărării Naționale a solicitat, în temeiul art.404 2 C.proc. civ., restabilirea situației anterioare executării astfel că în măsura în care se va decide admiterea recursului în anulare și desființarea hotărârilor judecătorești atacate, reclamantul să fie obligat a restitui sumele de bani încasate în temeiul acestor hotărâri.

Recursul în anulare este fondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul Ș.C., ofițer activ în Ministerul Apărării Naționale a fost trecut în rezervă începând cu data 1 martie 2000, prin Ordinul nr.183 din 25 februarie 2000. La data trecerii în rezervă reclamantul a beneficiat de un ajutor stabilit în raport de solda lunară brută și cu o vechime efectivă de militar de 26 ani, 6 luni și 26 zile, conform art.31 din Legea nr.138/1999 (fila 30 dosar de fond). Reclamantul nu a beneficiat de plăți compensatorii întrucât a fost trecut în rezervă la limită de vârstă în grad. Ș.C. nu a contestat modul de calcul a sumelor încasate, ci faptul că acestea au fost supuse impozitării în condițiile O.G.nr.73/1999 privind impozitul pe venit și a O.G.nr.1066/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G.

nr.73/1999, iar instanțele au apreciat că reclamantul nu datorează vreo sumă de bani cu titlu de impozit. O atare soluție este, însă, greșită. Astfel, deși este real că potrivit art.31 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de pensie, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută, acest text trebuie raportat la dispozițiile art.5 din O.G. nr.73/27 august 1999 privind impozitul pe venit și respectiv H.G. nr.1066/24 decembrie 1999, care deși confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare, precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.

Or, față de împrejurarea că însăși Legea nr.138/1999 se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de salariat apare cu evidență că veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu titlu de ajutoare în condițiile art.31 din lege decurg din statutul lor de salariați și prin urmare sunt supuse impozitării în condițiile O.G. nr.73/1999 privind impozitul pe venit. Că este așa o confirmă și Normele metodologice pentru aplicarea O.G. nr.73/1999 privind impozitul pe venit aprobate prin H.G. nr.1066/24 decembrie 1999, care, referindu-se la prevederile art.5 din ordonanță, individualizează categoriile de venituri ce nu sunt impozitate.

Din enumerarea făcută de text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinație specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă soțiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu; ajutorul social acordat potrivit legii; ajutorul de urgență acordat de Guvern și de primari în situații de necesitate; ajutorul de înmormântare și altele. Textul menționat nu face nici-o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară brută și prin urmare aceste ajutoare fiind de natură salarială și având ca bază de calcul solda brută, se impozitează ca orice venit brut. De altfel, art.86 din O.G. nr.73/1999 cuprinde expres dispoziția conform căreia se abrogă orice prevederi contrare menționatei ordonanțe, ceea ce confirmă odată în plus intenția legiuitorului de a impozita aceste categorii de ajutoare.

Față de cele ce preced, recursul în anulare se privește ca fondat și urmare a admiterii lui, vor fi casate hotărârile pronunțate în cauză și vor fi respinse atât acțiunea reclamantului Ș.C., cât și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice. Văzând și dispozițiile art.404 2 alin.1 C.proc.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1633 din 21 iunie 2001 a Tribunalului Gorj – secția civilă. Casează decizia recurată. Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr.4081 din 11 aprilie 2001 a Judecătoriei Târgu Jiu, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge, ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul Ș.C., precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice. Conform art.404 2 din C.proc.civ., dispune restabilirea situației anterioare în sensul obligării reclamantului la restituirea sumelor încasate în temeiul hotărârilor desființate.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2003.