ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2070/2003

S-a luat în examinare recursul în

anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.570 din 20 noiembrie 2001 a

Tribunalului Alba – Secția civilă precum și a deciziei nr.576 din 18 martie

2002 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: consilier juridic P.G.reprezentând pe

intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale – UM 01794 Alba Iulia,

intimatul-reclamant P.F.I.și consilier juridic V.C.S.reprezentând pe

intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. Alba.

Procedura

completă.

Intimatul-reclamant

P.F.I., căruia i se înmânează copie de pe recursul în anulare și de pe cererea

de restabilire a situației anterioare executării formulată de Ministerul

Apărării Naționale, arată că nu înțelege să solicite amânarea judecării cauzei

pentru a lua cunoștință de acestea și dorește să se judece la termenul de

astăzi.

Reprezentanta

Ministerului Public, în temeiul art.314 C.proc.civ., solicită admiterea

recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și pe fond respingerea

acțiunii reclamantului.

Consilier

juridic P.G.solicită admiterea recursului în anulare așa cum a fost formulat și

întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare, în temeiul

art.404

2

C.proc.civ.

Consilier

juridic V.C.S.solicită admiterea recursului în anulare.

Intimatul-reclamant

P.F.I.solicită respingerea recursului în anulare ca nefondat.

CURTEA,

Asupra

recursului în anulare de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la Tribunalul

Alba la 21 septembrie 2002, reclamantul P.F.I. domiciliul în com. Nicolae

Bălcescu, sat Pleșoiu, jud.Vâlcea a              chemat în judecată civilă

Ministerul Apărării Naționale cu sediul în București str.Livezii nr.4, pentru a

fi obligată la plata sumei de 77.507.100 lei actualizată potrivit

coeficientului de inflație la data plății, reprezentînd diferența între

ajutorul brut datorat conform art.31 alin.1 din Legea nr.138/1999 stabilite în

raport de ultima soldă brută și ajutorul net efectiv plătit la trecerea în

rezervă în temeiul art.85 din Legea nr.80/1985 și O.G. nr.7/1998.

În

motivarea pretențiilor reclamantul a susținut în esență, că deși urmare a

trecerii sale în rezervă cu drept de pensie de serviciu potrivit deciziei

nr.08943 din 1 iulie 2000 a Ministerului Apărării Naționale – Secția Pensii

Militare, era îndreptățit potrivit art.31 pct.1 din Legea nr.138/1999 la plata

integrală și neimpozabilă a unui ajutor calculat în raport de ultima soldă

lunară brută, s-a acordat în mod efectiv numai suma netă rezultată după

deducerea impozitului pe salariu.

Invocând

O.G.nr.73/1999 prin care au fost explicit abrogate dispozițiile legale privind

neaplicarea impozitului pentru ajutoarele salariale acordate în condițiile

art.31 din Legea nr.138/1999, pârâții au cerut prin întâmpinare să se

respingă acțiunea ca nefondată.

Soluționând

cauza în primă instanță prin sentința civilă nr.570 din 20.XI.2001  Tribunalul

Alba  constituit  în  complet  pentru  soluționarea litigiilor de muncă, a

admis acțiunea cât și cererea de chemare în garanție formulată împotriva

Ministerului Finanțelor Publice și a obligat pe pârâți să plătească

reclamantului suma de 77.507.100 lei reprezentând diferența între ajutorul net

acordat efectiv, la valoarea actualizată prin aplicarea indicelui de inflație,

aplicabil până la plata efectivă a carenței.

Hotărârea

primei instanțe a fost modificată ca urmare a admiterii recursurilor declarate

de pârâți, în partea privind cuantumul sumei stabilite la 17.973.600 lei în loc

de 77.507.100 lei  conform deciziei nr.576 din 18 martie 2002 a Curții de Apel

Alba Iulia – Secția Civilă.

Prin

hotărârile menționate s-a considerat prin interpretarea legii aplicabile că

ajutoarele prevăzute de art.31 din Legea nr.138/1999 nu constituie venituri

impozabile și nu ar putea fi impozitate conform O.G. nr.73/1999, așa încât

reținerea impozitului la sumele acordate cu acest titlu ar fi nelegală.

Împotriva

hotărârilor pronunțate în cauză Procurorul general de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție, a declarat în termenul legal, recursul în anulare de față,

întemeiat pe dispozițiile art.330 pct.2 C. proc.civ.

Invocându-se

încălcarea esențială a legii cu consecința văditei netemeinicii a hotărârilor

pronunțate s-a susținut că instanțele au nesocotit  dispozițiile art.6 lit.f

din O.G. nr.73/1999 aplicabile  în cauză, potrivit cărora ajutoarele salariale

acordate la trecerea în rezervă potrivit Legii nr.138/1999 nu sunt exceptate de

la impozitare.

Recursul

este fondat.

Potrivit

deciziei de pensionare și a dovezilor cauzei, reclamantul  P.F.I.în calitatea

sa de cadru militar activ la UM 01794 Alba Iulia a fost trecut în  rezervă cu

drept de pensie de serviciu la data de 30 iunie 2000.

Cu

această ocazie s-a acordat reclamantului în temeiul Legii nr.138/1999 și O.G.

nr.73/1999 un ajutor echivalent cu două solde lunare brute pentru fiecare an

rămas întreg până la 55 de ani în raport de ultima soldă, după deducerea și

virarea impozitului pe salariu la bugetul de stat.

Reținerea și virarea impozitului la buget se dovedește corectă

fiind întemeiată pe dispozițiile legale în vigoare la data stabilirii și

acordării drepturilor cuvenite, întrucât:

Potrivit art.31 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și

alte drepturi ale personalilui militar, la trecerea în rezervă sau direct în

retragere cu drept de pensie, cadrele militare erau îndreptățite la plata unui

ajutor neimpozabil stabilit în funcție de solda lunară brută.

Încadrându-se în categoria drepturilor salariale din care

izvorăsc, la care se referă și al căror regim îl poartă în temeiul legii,

salariile acordate global odată cu încetarea raporturilor de muncă în

condițiile concrete reglementate, nu au fost asimilate drepturilor bănești

nesupuse impozitării prin  O.G.nr.73/1999 care au în vedere în mod explicit

ajutoarele acordate ca forme de sprijin cu destinație socială, de urgență, de

necesitate, ocazională, altele decât cele de natura salarială.

Cum

și prin dispozițiile art.86 din O.G. nr.73/1999 s-a prevăzut expres că

prevederile contrare ordonanței sunt abrogate, orice altă interpretare în

aplicarea legii este exclusă.

Așa

fiind recursul în anulare se va admite și ca urmare conform art.312

C.proc.civ.se va dispune casarea hotărârilor formulate în cauză și respingerea

acțiunuii, precum și a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor

Publice.

Totodată

văzând dispozițiile art.404

2

C.proc.civ.se va dispune  la cererea

pârâtului Ministerul Apărării Naționale repunerea în situația anterioară.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare

declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei nr.576 din 18 martie 2002 a Curții de Apel Alba

Iulia – Secția Civilă.

Casează decizia atacată precum și sentința civilă nr.570 din 20

noiembrie 2001 a Tribunalului Alba – Secția civilă și în fond, respinge

acțiunea reclamantului P.F.I.și cererea de chemare în garanție.

Conform

art.404

1

C.proc.civ. dispune restabilirea situației anterioare,

obligând pe reclamant la restituirea sumelor încasate.

Irevocabilă.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi  21 mai   2003.