ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2593/2003

S-a luat în

examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.116 D din 13

mai 2002 a Tribunalului       Satu Mare și deciziei civile nr.966 R din 11

septembrie 2002 a Tribunalului Satu Mare.

La apelul

nominal s-a prezentat intimatul Ministerul Justiției, prin consilier juridic

M.A., lipsind intimații-reclamanți Ț.R., N.I., A.A.G., B.C., B.A., S.S.,

B.C.A., G.L., Ș.D., M.M., S.M., M.E., Ș.M., T.M., P.C., T.M., I.A.D., R. G.,

K.C., P.F., L.M., P.R., Ș.F., A.I.G., C.M., I.M., intimatul-pârât Tribunalul

Satu Mare și intimata-chemată în garanție Casa de Asigurări de Sănătate a

Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.

Procedura

completă.

Nefiind

chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului în

anulare cu care a fost investită.

Reprezentantul

Ministerului Public susține recursul în anulare și solicită admiterea acestuia,

casarea hotărârilor pronunțate și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

conform art.314 din C.proc.civ..

Consilier

juridic M.A. solicită, la rându-i admiterea recursului în anulare, astfel cum a

fost formulat, casarea deciziei civile 966 R din 11 septembrie 2002 a Curții de

Apel Oradea și sentinței civile nr.116 D din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu

Mare și pe fond respingerea acțiunii, în temeiul art.314 din C.proc.civ..

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 26.02.2002 sub nr.986 pe rolul Tribunalului Satu-Mare,

reclamanții: Ț.R., N.I., A.A.G., B.C., B.A., Ș.S., B.C.A., G.L., S.D., M.M.,

S.M., M.E., Ș.M., T.M., P.C., T.M., I.A.M.D., R.G., K.C., P.F., L.M., P.R.,

Ș.F., A.I.G., C.M., I.M. au chemat în judecată pe pârâții: Tribunalul Satu-Mare

în calitate de ordonator secundar de credite și Ministerul Justiției în

calitate de ordonator principal de credite, solicitând instanței ca prin

hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați să le restituie sumele

încasate prin reținerea nelegală a procentului de 7% din salariu cu titlu de

contribuție pentru asigurări de sănătate pe perioada: 1.01.2000 – 1.03.2001, cu

aplicarea coeficientului de inflație, la data executării hotărârii.

În motivarea

acțiunii reclamanții arată în esență că prin Legea nr.92/1992 și O.G.

nr.409/1998 s-a instituit gratuitatea asistenței medicale pentru magistrați și

personalul auxiliar de specialitate, precum și pentru familiile acestora.

Se mai arată că

aceste prevederi legale au caracter special și ele derogă de la prevederile

Legii nr.145/1999 privind asistența medicală, lege care are un caracter

general.

Tribunalul

Satu-Mare, prin sentința civilă nr.116/D/13.05.2002 a admis acțiunea și a

obligat pe pârâți să restituie reclamanților sumele reținute cu titlu de contribuție

de asigurări sociale de sănătate, în procent de 7% raportat la salariu lunar,

precum și reactualizarea acestor sume de bani prin aplicarea coeficientului de

inflație la data executării hotărârii; a respins cererea de chemare în garanție

formulată de Tribunalul Satu-Mare.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că pentru perioada 1.01.2000–1.03.2001 prin

Legea nr.92/1992 și O.G. nr.409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurărilor

medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, dispoziții

legale care se coroborează și cu prevederile Legii nr.145/1999.

S-a mai reținut

că, abia la 29.03.2001 prin Legea nr.118, aceste prevederi au fost modificate,

dar acest act normativ este ulterior datei de 1.03.2001.

Referitor la cererea

de chemare în garanție a reținut că este neîntemeiată „deoarece contractul de

asigurare încheiat prevede prestațiile care urmau să fie asigurate și nicidecum

plata contribuției de sănătate”.

Curtea de Apel,

prin decizia civilă nr.961/R/11.09.2002, a admis recursurile declarate de

Ministerul Justiției și Tribunalul Satu-Mare împotriva sentinței civile

nr.116/13.05.2002 pronunțată de Tribunalul Satu-Mare, pe care a schimbat-o în

parte în sensul că a admis cererea de chemare în garanție și a obligat Casa de

Asigurări de Sănătate, a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și

Autorității Judecătorești să achite pârâților sumele la care aceștia au fost

obligați către reclamanți.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de recurs a reținut că pentru perioada în litigiu încasarea

sumelor s-a făcut automat pe ștatul de plată neexistând contract individual de

asigurare și ca atare Casa de Asigurări a încasat o sumă de bani necuvenită.

În conformitate

cu prevederile art.27 lit.f din Legea nr.92/1992 și art.330 pct.2 C.proc.civ.,

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr.116/13.05.2002 a

Tribunalului     Satu-Mare și a deciziei civile nr.966/R/11.09.2002 a Curții de

Apel Oradea, considerând că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea

esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În acest sens,

se arată că în conformitate cu art.99 din Legea nr.92/1992 magistrații

beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar

condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr.409/1998

precum și Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că

acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr.145/1997.

Se susține în

recursul în anulare că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor

normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și

personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită

doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de

asigurări de sănătate.

Se invocă că

Legea nr.145/1997 prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii

români cu domiciliu în țară, pentru cetățenii străini și apatrizi care au

reședința în România, precum și obligația acestora de a plăti contribuția

lunară. Că cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod

expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează

magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se

concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a

prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca

aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări

sociale de sănătate.

Ca atare, se

apreciază că prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat

greșit actele în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să

plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Recursul în

anulare este fondat.

Este de reținut

în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât și în

normativele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi

legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.

Astfel, este de

necontestat că în conformitate cu prevederile art.99 și art.141 din legea

nr.92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul

auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală,

medicamente și proteze.

Condițiile de

acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează

în aliniatul al doilea, art.99.

În acest sens,

Guvernul a emis la data de 20.07.1998 Hotărârea nr.409 care, în art.1, arată

fără echivoc, că aceste gratuități se beneficiază în condițiile legii

asigurările sociale de sănătate nr.145/1997 – intrată în vigoare la 2.01.1998 –

același lucru este prevăzut și în Normele comune nr.318/F.B. – 64 – 87/C din

26.05.1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și

Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G.

nr.409/1998.

În consecință,

trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că

beneficiul gratuităților prevăzut de art.99 și art.141 din Legea nr.92/1992 se

face în condițiile Legii nr.145/1997 care prevede în art.4 obligativitatea

asigurării pentru toți cetățenii cu domiciliu în țară iar în alineatul al

doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară

pentru asigurările sociale de sănătate”.

În articolele 6

și 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de

asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Prin urmare,

din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în

mod explicit care este voința sa – anume ca beneficiul gratuităților pentru

magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile

Legii nr.145/1997”.

Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art.99 și 141 din Legea nr.92/1992

să aibe calitate de asigurați, fără plata contribuției sau să fie scutiți de

ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile legii 145/1997” și ar fi

menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art.6 sau art.55

din această lege.

Legiuitorul nu

a dorit acest lucru pentru că în categoria excepțiilor au fost cuprinse

persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită

perioadă.

Ca atare,

instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că

sintagma „în condițiile legii nr.145/1997” a fost necesară pentru a atesta

existența și raportul între legea specială nr.92/1992 și Legea generală

nr.145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte

menționate încălcând esențial legea ceea ce a determinat o soluționare greșită

a cauzei pe fond.

Distinct de

cele invederate, urmează a mai reține că anterior soluționării irevocabile a

cauzei, prin Legea nr.118/30.03.2001 pentru aprobarea O.U.G. nr.179/11.11.1999

privind modificarea și completarea Legii nr.92/1992, alin.1 al art.99 a căpătat

următorul cuprins „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soția

și copii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de

asistență medicală, medicamente, proteze în condițiile respectării

dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de

sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost

constatată în sensul că gratuitățile să se acorde cu condiția plății

contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate.

Astfel fiind,

față de considerentele mai înainte arătate, și văzând și dispozițiile art.314

C.proc.civ. urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate

și, pe fond, a respinge acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr.966 R din 11 septembrie 2002 a

Curții de Apel Oradea pe care o casează precum și sentința civilă nr.116 D/13

mai 2002 a Tribunalului Satu Mare și pe fond respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.