ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2481/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1620 din 23 iulie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția Civilă și a sentinței civile nr.519 din 31 mai 2002 a Tribunalului Maramureș. La apelul nominal s-a prezentat intimatul-pârât Ministerul Justiției prin consilier juridic A.M.. Au lipsit intimații–reclamanți H.T., S.M., B.L., C.I., M.G., L.I., A.I., B.A., P.F., S.E., D.E., S.M., U.M., B.M., P.F., C.D., C.C., P.I., Ș.M., C.L., S.D., S.D., P.C.D., Ț.A.și T.T., intimatul-pârât Tribunalul Maramureș și intimata-chemata în garanție Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.

Procedura completă. Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamanților. Consilier juridic M.A.solicită admiterea recursului în anulare, astfel cum a fost formulat. C U R T E A Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 aprilie 2002 sub nr.2784 pe rolul Tribunalului Maramureș, reclamanții H.T., S.M., B.L., C.I., M.G., L.I., A.I., B.A., P.F., S.E., D.E., S.M., U.M., B.M., P.F., C.D., C.C., P.I., Ș.M., C.L., S.D., S.D., P.C.D., Ț.A.și T.T.

au chemat în judecată Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite și Tribunalul Maramureș în calitate de ordonator secundar de credite, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pe pârâți să restituie sumele încasate prin reținerea nelegală a procentului de 7% din salariu cu titlu de primă pentru asigurări de sanătate pe perioada 1 ianuarie 2000 - 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație, la data executării hotărârii. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat, în esență, că prin Legea nr.92/1992 și H.G.nr.409/1998 s-a instituit gratuitatea asistenței medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, precum și pentru familiile acestora.

Se mai arată că aceste prevederi legale au un caracter special și ele derogă de la prevederile Legii 145/1999 privind asistența medicală, lege care are un caracter general și că abia prin legea nr.118 din 20 martie 2001 prin care s-a aprobat OUG nr.179/1999 au fost modificate prevederile art.99 din legea nr.92/1992 în sensul de a include magistrații și personalul auxiliar de specialitate în categoria persoanelor obligate la plata asigurărilor de sănătate. Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii deoarece reclamanții au dreptul la asistență medicală gratuită dacă fac dovada reținerii în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate a primelor de asigurare.

Printr-o completare la întâmpinare, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției în raport de faptul că sumele ce reprezintă contribuția la asigurările sociale de sănătate, în cuantum de 7% din drepturile salariale, nu au fost reținute de acesta ci de Tribunalul Maramureș întrucât cu acesta au reclamanții raporturi de muncă. S-a mai susținut că, de altfel, nici Tribunalul Maramureș nu are calitate procesuală pasivă, acesta nefiind decât un intermediar între reclamanți și Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, sumele reținute fiind virate lunar acestei instituții, conform contractului de asigurare.

Ministerul Justiției a formulat și o cerere de chemare în garanție a Casei de Asigurări O.P.S.N.A.J. București solicitând instanței ca, în ipoteza în care va fi admisă acțiunea principală, să se admită și cererea de chemare în garanție și să fie obligată chemata în garanție la restituirea sumelor reținute de la reclamanți și virate lunar cu titlu de contribuție pentru asigurările sociale. Tribunalul Maramureș, prin sentința civilă nr.519 din 31 mai 2002 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și a Tribunalului Maramureș. A admis acțiunea reclamanților și a obligat pe pârâți să restituie reclamanților sumele reținute nelegal din salarii, în procent de 7%, reprezentând contribuție la asigurările sociale de sănătate pentru perioada 1.01.2000 – 1.03.2001, la valoarea actualizată, în funcție de rata inflației la momentul plății.

În temeiul art.165 C.proc.civ., a disjuns cererea de chemare în judecată a CASAOPSNAJ formulată de Ministerul Justiției pe care a trimis-o, spre competentă soluționare, secției comerciale. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că legea nr.145/1997 constituie legea generală în materia asigurărilor sociale de sănătate iar legea nr.92/1992 reprezintă norma specială și că, în cazul concursului de legi, norma specială se aplică ori de câte ori se află în prezența unui caz ce intră sub incidența sa, chiar și atunci când este mai veche decât norma generală și nu poate fi abrogată sau modificată decât expres de o normă generală.

S-a mai reținut că, în condițiile în care legea civilă nu retroactivează, în perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001, în materia asigurărilor sociale, reclamanților li se aplică prevederile art.99 din legea nr.92/1992 în sensul că aceștia nu datorează contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, iar începând cu 1 aprilie 2001 se aplică art.99 din legea nr.92/1992 astfel cum a fost modificat prin legea nr.118/2001. Referitor la cererea de chemare în garanție a reținut că raporturile juridice dintre pârât și chemata în garanție sunt de altă natură decât de dreptul muncii, completul specializat în soluționarea litigiilor de muncă nefiind competent material a soluționa această cerere.

Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr.1620 din 23 iulie 2002 a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției apreciind că gratuitatea asistenței medicale a categoriei de persoane din care fac parte reclamanții nu poate fi interpretată, până la modificarea art.99 din legea nr.92/1992 prin legea nr.118/2001, decât prin scutirea de plată a contribuției la fonsul de asigurare socială de sănătate, astfel că pretențiile reclamanților sunt justificate. În conformitate cu prevederile art.27 lit.f din Legea nr.92/1992 și art.330 pct.2 C.proc.civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr.1620 din 23 iulie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția Civilă și a sentinței civile nr.519 din 31 mai 2002 a Tribunalului Maramureș, considerând că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În acest sens, se arată că, în conformitate cu art.99 din Legea 92/1992 magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr.409/1998 precum și prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea 145/1997. Se susține în recursul în anulare că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se mai invocă faptul că în Legea 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apartizi care au reședința în România, că cei exceptați de la plata contribuției sunt nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate. Se concluzionează în recursul în anulare că, din tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate. Ca atare se apreciază că, prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În consecință, pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca nelegală. Recursul în anulare este fondat. Este de observat, în primul rând, că atât în considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită. Printr-o interpretare sistemică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate, se vor reține cele ce urmează. Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art.99 și art.141 din Legea nr.92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliat de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze însă condițiile de acordare a acestora se stabilesc prin hotărâre a guvernului, astfel cum stipulează alin.2 al art.99.

La data de 20 iulie 1998, Guvernul a emis Hotărârea nr.409 care, în art.1, prevede că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr.145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998), același lucru fiind prevăzut și în Normele comune nr.318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. 409/1998. În consecință, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată, fără echivoc, că beneficiul gratuităților prevăzut de art.99 și art.141 din Legea nr.92/1992 se face în condițiile Legii nr.145/1997 al cărei art.4 prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliu în țară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”.

În articolele 6 și 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată. Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa – anume ca beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii 145/1997”. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca persoanele prevăzute în art.99 și art.141 din Legea nr.92/1992 să aibe calitatea de asigurați, fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile legii 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile la care fac referire art.6 sau 55 din această lege.

Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă. Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile legii nr.145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între legea specială nr.92/1992 și legea generală nr.145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial legea ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. De altfel, distinct de cele mai înainte menționate, prin legea 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G.

nr.179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea legii 92/1992, aliniatul 1 al articolului 99 a căpătat următorul cuprins „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează, odată în plus, că voința legiuitorului a fost constantă în sensul ca gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate. Astfel fiind față de considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art.314 C.proc.civ.

urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și, pe fond, a respinge acțiunea reclamanților. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia civilă nr.1620 din 23 iulie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția Civilă și sentința civilă nr.519 din 31 mai 2002 a Tribunalului Maramureș și, în fond, respinge acțiunea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2003.