ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2481/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2481/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat

în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1620 din 23 iulie

2002 a Curții de Apel Cluj – Secția Civilă și a sentinței civile nr.519 din 31

mai 2002 a Tribunalului Maramureș.

La apelul

nominal s-a prezentat intimatul-pârât Ministerul Justiției prin consilier

juridic A.M.. Au lipsit intimații–reclamanți H.T., S.M., B.L., C.I., M.G.,

L.I., A.I., B.A., P.F., S.E., D.E., S.M., U.M., B.M., P.F., C.D., C.C., P.I.,

Ș.M., C.L., S.D., S.D., P.C.D., Ț.A.și T.T., intimatul-pârât Tribunalul

Maramureș și intimata-chemata în garanție Casa de Asigurări de Sănătate a

Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.

Procedura

completă.

Reprezentantul

Ministerului Public solicită admiterea recursului în anulare, casarea

hotărârilor atacate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamanților.

Consilier

juridic M.A.solicită admiterea recursului în anulare, astfel cum a fost

formulat.

C

U R T E A

Asupra

recursului în anulare de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 12 aprilie 2002 sub nr.2784 pe rolul

Tribunalului Maramureș, reclamanții H.T., S.M., B.L., C.I., M.G., L.I., A.I.,

B.A., P.F., S.E., D.E., S.M., U.M., B.M., P.F., C.D., C.C., P.I., Ș.M., C.L.,

S.D., S.D., P.C.D., Ț.A.și T.T. au chemat în judecată Ministerul Justiției în

calitate de ordonator principal de credite și Tribunalul Maramureș în calitate

de ordonator secundar de credite, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe

care o va pronunța, să oblige pe pârâți să restituie sumele încasate prin

reținerea nelegală a procentului de 7% din salariu cu titlu de primă pentru asigurări

de sanătate pe perioada 1 ianuarie 2000 - 1 martie 2001, cu aplicarea

coeficientului de inflație, la data executării hotărârii.

În

motivarea acțiunii reclamanții au arătat, în esență, că prin Legea nr.92/1992

și H.G.nr.409/1998 s-a instituit gratuitatea asistenței medicale pentru

magistrați și personalul auxiliar de specialitate, precum și pentru familiile

acestora.

Se mai

arată că aceste prevederi legale au un caracter special și ele derogă de la

prevederile Legii 145/1999 privind asistența medicală, lege care are un

caracter general și că abia prin legea nr.118 din 20 martie 2001 prin care s-a

aprobat OUG nr.179/1999 au fost modificate prevederile art.99 din legea

nr.92/1992 în sensul de a include magistrații și personalul auxiliar de

specialitate în categoria persoanelor obligate la plata asigurărilor de

sănătate.

Ministerul

Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii

deoarece reclamanții au dreptul la asistență medicală gratuită dacă fac dovada

reținerii în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate a primelor de

asigurare. Printr-o completare la întâmpinare, s-a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Justiției în raport de faptul că

sumele ce reprezintă contribuția la asigurările sociale de sănătate, în cuantum

de 7% din drepturile salariale, nu au fost reținute de acesta ci de Tribunalul

Maramureș întrucât cu acesta au reclamanții raporturi de muncă. S-a mai

susținut că, de altfel,  nici Tribunalul Maramureș nu are calitate procesuală

pasivă, acesta nefiind decât un intermediar între reclamanți și Casa de

Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și

Autorității Judecătorești, sumele reținute fiind virate lunar acestei

instituții, conform contractului de asigurare. Ministerul Justiției a formulat

și o cerere de chemare în garanție a Casei de Asigurări O.P.S.N.A.J. București

solicitând instanței ca, în ipoteza în care va fi admisă acțiunea principală,

să se admită și cererea de chemare în garanție și să fie obligată chemata în

garanție la restituirea sumelor reținute de la reclamanți și virate lunar cu

titlu de contribuție pentru asigurările sociale.

Tribunalul

Maramureș,  prin sentința civilă nr.519 din 31 mai 2002 a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și a Tribunalului

Maramureș. A admis acțiunea reclamanților și a obligat pe pârâți să restituie

reclamanților sumele reținute nelegal din salarii, în procent de 7%,

reprezentând contribuție la asigurările sociale de sănătate pentru perioada

1.01.2000 – 1.03.2001, la valoarea actualizată, în funcție de rata inflației la

momentul plății. În temeiul art.165 C.proc.civ., a disjuns cererea de chemare

în judecată a CASAOPSNAJ formulată de Ministerul Justiției pe care a trimis-o,

spre competentă soluționare, secției comerciale.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că legea

nr.145/1997 constituie legea generală în materia asigurărilor sociale de

sănătate iar legea nr.92/1992 reprezintă norma specială și că, în cazul

concursului de legi, norma specială se aplică ori de câte ori se află în

prezența unui caz ce intră sub incidența sa, chiar și atunci când este mai

veche decât norma generală și nu poate fi abrogată sau modificată decât expres

de o normă generală. S-a mai reținut că, în condițiile în care legea civilă nu

retroactivează, în perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001, în materia

asigurărilor sociale, reclamanților li se aplică prevederile art.99 din legea

nr.92/1992 în sensul că aceștia nu datorează contribuție la fondul de asigurări

sociale de sănătate, iar începând cu 1 aprilie 2001 se aplică art.99 din legea

nr.92/1992 astfel cum a fost modificat prin legea nr.118/2001.

Referitor

la cererea de chemare în garanție a reținut că raporturile juridice dintre

pârât și chemata în garanție sunt de altă natură decât de dreptul muncii,

completul specializat în soluționarea litigiilor de muncă nefiind competent

material a soluționa această cerere.

Curtea de

Apel Cluj  prin decizia civilă nr.1620 din 23 iulie 2002 a respins ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției apreciind că gratuitatea

asistenței medicale a categoriei de persoane din care fac parte reclamanții nu

poate fi interpretată, până la modificarea art.99 din legea nr.92/1992 prin

legea nr.118/2001, decât prin scutirea de plată a contribuției la fonsul de

asigurare socială de sănătate, astfel că pretențiile reclamanților sunt

justificate.

În

conformitate cu prevederile art.27 lit.f din Legea nr.92/1992 și art.330 pct.2

C.proc.civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr.1620 din 23 iulie

2002 a Curții de Apel Cluj – Secția Civilă și a sentinței civile nr.519 din 31

mai 2002 a Tribunalului Maramureș, considerând că hotărârile au fost pronunțate

cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond.

În acest

sens, se arată că, în conformitate cu art.99 din Legea 92/1992 magistrații

beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar

condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr.409/1998

precum și prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că

acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea 145/1997.

Se susține

în recursul în anulare că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor

normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și

personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită

doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de

asigurări de sănătate.

Se mai

invocă faptul că în Legea 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru

toți cetățenii români cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și

apartizi care au reședința în România, că cei exceptați de la plata

contribuției sunt nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege iar în

aceste categorii de persoane nu figurează  magistrații și personalul auxiliar

de specialitate.

Se

concluzionează în recursul în anulare că, din tăcerea legiuitorului, care nu a

prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca

aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări

sociale de sănătate.

Ca atare

se apreciază că, prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au

aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu

trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii

a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În

consecință, pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului în

anulare, casarea hotărârilor criticate și pe fond respingerea acțiunii

reclamanților ca nelegală.

Recursul

în anulare este fondat.

Este de

observat, în primul rând, că atât în considerentele hotărârilor criticate cât

și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași

prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.

Printr-o

interpretare sistemică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative

care vor fi analizate, se vor reține cele ce urmează.

Este de

necontestat că în conformitate cu prevederile art.99 și art.141 din Legea

nr.92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul

auxiliat de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală,

medicamente și proteze însă condițiile de acordare  a acestora se stabilesc

prin hotărâre a guvernului, astfel cum stipulează alin.2 al art.99.

La data de

20 iulie 1998, Guvernul a emis Hotărârea nr.409 care, în art.1, prevede că de

aceste gratuități se beneficiază în condițiile legii asigurărilor sociale de

sănătate nr.145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998), același lucru

fiind prevăzut și în Normele comune nr.318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999

emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. 409/1998.

În

consecință, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată, fără

echivoc, că beneficiul gratuităților prevăzut de art.99 și art.141 din Legea

nr.92/1992 se face în condițiile Legii nr.145/1997 al cărei art.4 prevede

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliu în țară

iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o

contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”.

În

articolele 6 și 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care

beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de

această plată.

Deci, din

interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod

explicit care este voința sa – anume ca beneficiul gratuităților pentru

magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile

Legii 145/1997”.

Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca persoanele prevăzute în art.99 și art.141 din Legea

nr.92/1992 să aibe calitatea de asigurați, fără plata contribuției sau să fie

scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile legii 145/1997” și ar fi

menționat-o expres, incluzându-i în categoriile la care fac referire art.6 sau

55 din această lege.

Legiuitorul

nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse

persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită

perioadă.

Ca atare,

instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că

sintagma „în condițiile legii nr.145/1997” a fost necesară pentru a atesta

existența și raportul între legea specială nr.92/1992 și legea generală

nr.145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte

menționate încălcând esențial legea ceea ce a determinat o soluționare greșită

a cauzei pe fond.

De altfel,

distinct de cele mai înainte menționate,  prin legea 118 din 30 martie 2001

pentru aprobarea O.U.G. nr.179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și

completarea legii 92/1992, aliniatul 1 al articolului 99 a căpătat următorul

cuprins „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția

și copii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de

asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării

dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de

sănătate”, ceea ce demonstrează, odată în plus, că voința legiuitorului a fost

constantă în sensul ca gratuitățile să se acorde cu condiția plății

contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate.

Astfel

fiind față de considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art.314

C.proc.civ. urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate

și, pe fond, a respinge acțiunea reclamanților.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție.

Casează

decizia civilă nr.1620 din 23 iulie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția Civilă

și sentința civilă nr.519 din 31 mai 2002 a Tribunalului Maramureș și, în fond,

respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 10 iunie 2003.