ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2687/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr.728 A din 8.06.2001 a Tribunalului Mramureș precum și deciziei nr.2277 din 23.10.2001 a Curții de Apel Cluj – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat: intimatul-reclamant A.V. personal și asistat de avocat G.M., intimații-pârâți D.V.și D.I.primul reprezentat și cea de a doua intimată asistată de avocat B.V., lipsind intimatul Consiliul local al comunei Bârsana – autoritatea tutelară și Consiliul local Botoșani – autoritatea tutelară. Procedura completă. Reprezentantul Ministerului Public a susținut recursul în anulare și a solicitat admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat.

Avocat G.M. a solicitat admiterea recursului în anulare și a depus concluzii scrise. Avocat B.V. a cerut respingerea recursului în anulare. CURTEA, Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : La data de 23 octombrie 2002 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat în conformitate cu prevederile art.27 lit.f din Legea nr.92/1992 și ale art.330 pct.2 C.proc.civ., recurs în anulare împotriva deciziei civile nr.728 din 8 iunie 2001 pronunțată de Tribunalul Maramureș și a deciziei civile nr.2277 din 23 octombrie 2001 a Curții de Apel Cluj. S-a susținut că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și că sunt și vădit netemeinice.

În motivarea recursului în anulare s-a arătat că prin acțiunea înregistrată la 7 februarie 2001 pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației reclamantul A.D.V. a chemat în judecată pârâții D.V.și D.I.solicitând instanței să dispună obligarea acestora de a-i înapoia minora A.D.D.C., născută la data de 28 august 1994, pe care o țin fără drept. Reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu numita A.D.D., fiica pârâților, iar din această căsătorie a rezultat minora D.C.. Pe data de 24 ianuarie 1999 căsătoria a încetat prin decesul soției iar minora a rămas în grija tatălui reclamant. S-a mai arătat că la data de 28 ianuarie 2001 a condus-o pe minoră la domiciliul pârâților (bunicii materni), stabilind ca fetița să-și petreacă vacanța școlară la aceștia, în comuna Oncești, județul Maramureș.

Reclamantul a susținut că deși ulterior a făcut repetate demersuri pentru ca minora să se reîntoarcă în domiciliul său, pârâții au refuzat, în mod nelegal, înapoierea copilului. Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii, arătând că minora nu a beneficiat de o îngrijire corespunzătoare din partea reclamantului, acesta neexercitându-și drepturile părintești în conformitate cu interesul copilului. Bunicii materni au o mare afecțiune față de minoră, amplificată și de drama morții, la o vârstă tânără, a fiicei lor, și îi oferă cele mai bune condiții de îngrijire, creștere și educare. Prin sentința civilă nr.396 din 1 martie 2001, Judecătoria Sighetu Marmației a admis acțiunea, obligându-i pe pârâți să înapoieze reclamantului minora.

Instanța a reținut în esență că reclamantul, subofițer în cadrul Ministerului de Interne, poate să ofere minorei condiții de creștere și dezvoltare corespunzătoare, astfel că pârâții trebuie să o înapoieze acestuia. Tribunalul Maramureș, prin decizia civilă nr.728 din 8 iunie 2001, a admis apelul formulat de pârâți și în fond a respins acțiunea reclamantului. S-a motivat în esență că reclamantul a dus minora la domiciliul pârâților nu în contextul vacanței școlare ci pentru că, fiind ocupat cu serviciul, nu se putea ocupa de ea iar bunicii materni îi oferă cele mai bune condiții, materiale și morale, de îngrijire și educare. Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr.2277 din 23 octombrie 2001, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant, menținând decizia pronunțată de tribunal.

În recursul în anulare se susține că hotărârile pronunțate în apel și recurs sunt greșite întrucât încalcă principiul potrivit căruia este în interesul copilului ca el să fie îngrijit de părintele său care, în speță, îi oferă cele mai bune condiții de creștere și educare. În aceste condiții, nu se poate susține că înapoierea minorei la tată ar fi contrară intereselor acesteia, chiar dacă există un puternic atașament între bunicii materni și nepoata lor. Au fost atașate dosarele cauzei iar părțile au depus înscrisuri în susținerea și respectiv combaterea recursului în anulare. Examinând întregul material probator administrat în cauză, Curtea reține că recursul în anulare este nefondat.

Este de remarcat, în primul rând că, în susținerea tezei promovată prin această cale extraordinară de atac, redactorul recursului în anulare se referă la un număr de trei probatorii ( o adresă de la locul de muncă al reclamantului, o adeverință emisă de Grădinița nr.19 Botoșani și depoziția martorei M.R.D.) trecând pur și simplu sub tăcere un număr mult mai mare de dovezi care atestă o situație de fapt contrară. Astfel, examinarea întregului material probator administrat în toate fazele procesuale relevă o situație de fapt mult mai complexă, nuanțată și în mare măsură contrară celei expuse în recursul în anulare. Temeiul de drept al acțiunii reclamantului îl constituie dispozițiile art. 103 din C.fam., potrivit cărora „părinții au dreptul să ceară înapoierea copilului de la orice persoană care îl ține fără drept”.

Alineatul 2 al textului precizează însă că „instanța judecătorească va respinge cererea dacă înapoierea este contrară intereselor copilului”. Această din urmă dispoziție legală este una din cele care, în mod constant în sistemul C.fam., consacră principiul fundamental potrivit căruia, la luarea oricărei măsuri privind minorul primează și este esențial criteriul interesului acestuia. Așadar, nu dorințele, interesele și ambițiile părților, nici măcar afecțiunea și atașamentul lor față de copil nu prevalează asupra criteriului de apreciere menționat. Desigur că, așa cum s-a menționat în mod constant în doctrină și practică, „interesul minorului” constituie o noțiune complexă, în care se împletesc aspectele de ordin material cu cele morale și afective, actuale și de perspectivă.

Din acest punct de vedere Curtea reține că, în mod cert, atât reclamantul cât și pârâții sunt persoane cu un comportament social corespunzător iar afecțiunea lor față de minoră este reală. Cu toate acestea, cel puțin actualmente, criteriul interesului copilului este în sensul ca fetița să rămână în grija bunicilor materni, așa cum în mod corect au stabilit instanțele de apel și de recurs. De altfel, după pronunțarea acestor din urmă decizii, Judecătoria Sighetu Marmației, prin sentința civilă nr.1362 din 22 mai 2002, rămasă irevocabilă, a respins ca nefondată cererea de ordonanță președințială a reclamantului vizând înapoierea minorei de la bunicii materni.

Toate aceste instanțe au reținut în mod corect, pe baza unui probatoriu complex, o situație de fapt ale cărei elemente esențiale sunt următoarele : 1. Reclamantul, subofițer în cadrul poliției de frontieră, lucrând în ture într-o altă localitate decât cea de domiciliu, a fost cel care a încredințat minora bunicilor materni, motivând că nu mai poate să aibă grijă de ea. Probele atestă că reclamantul i-a chemat de urgență pe pârâți în acest scop la Botoșani și nicidecum că el ar fi dus minora pentru a-și petrece vacanța la bunici. De altfel, nici în sentința de fond și nici în recursul în anulare nu se menționează despre ce vacanță școlară putea fi vorba la data de 28 ianuarie! 2. După o anumită perioadă de timp, reclamantul a dorit să ia minora înapoi, manifestându-se violent atât față de bunicii materni cât și – ceea ce este mult mai relevant – chiar față de fetiță.

Probatorii concordante și credibile evidențiază altercații, folosirea de spray-iuri lacrimogene, insulte și loviri. În cursul unui incident, fetița a fost bruscată de către tată, a căzut și i s-au produs contuzii care au necesitat 15-17 zile de îngrijiri medicale. Actele medico-legale, cele indicate de organele de poliție, depozițiile martorilor și mai ales raportul Direcției Județene pentru Protecția Copilului Maramureș sunt edificatoare în acest sens. 3. În prezent reclamantul s-a recăsătorit, nu are în proprietate un imobil ci locuiește cu chirie împreună cu actuala soție, în vârstă de 23 de ani, cu care are un copil de 11 luni. Apartamentul cu 4 camere, dobândit împreună cu prima soție (mama fetiței) a fost vândut de reclamant după moartea acesteia.

În prezent așadar, dacă s-ar admite punctul de vedere al recursului în anulare, minora ar fi crescută practic, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, reclamantul are un program extrem de încărcat, de tânăra lui soție care mai are un copil (al ei, iar nu al altei femei) mult mai mic. 4. Absolut toate probatoriile administrate conduc la concluzia că minora este îngrijită în condiții optime de către bunicii materni, afecțiunea lor deosebită fiind particularizată și de situația specială în care se găsesc, aceea de a îngriji copilul singurei lor fiice, moartă foarte tânără în împrejurări dramatice. Rezultă așadar fără putință de tăgadă că, cel puțin pentru moment, este în interesul minorei ca ea să fie lăsată în mediul familial, social și școlar în care s-a aflat în ultimii ani și unde climatul în care crește este propice pentru dezvoltarea ei.

Așa fiind, recursul în anulare va fi respins ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr.728/A din 8 iunie 2001 a Tribunalului Maramureș și a deciziei civile nr.2277 din 23 octombrie 2001 a Curții de Apel Cluj – secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2003.