ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2687/2003

S-a

luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr.728 A din

8.06.2001 a Tribunalului Mramureș precum și deciziei nr.2277 din 23.10.2001 a

Curții de Apel Cluj – Secția civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: intimatul-reclamant A.V. personal și asistat de

avocat G.M., intimații-pârâți D.V.și D.I.primul reprezentat și cea de a doua

intimată asistată de avocat B.V., lipsind intimatul Consiliul local al comunei

Bârsana – autoritatea tutelară și Consiliul local Botoșani – autoritatea tutelară.

Procedura

completă.

Reprezentantul

Ministerului Public a susținut recursul în anulare și a solicitat admiterea

acestuia, astfel cum a fost formulat.

Avocat

G.M. a solicitat admiterea recursului în anulare și a depus concluzii scrise.

Avocat

B.V. a cerut respingerea recursului în anulare.

CURTEA,

Asupra

recursului în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

La

data de 23 octombrie 2002 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat în conformitate cu prevederile art.27 lit.f din

Legea nr.92/1992 și ale art.330 pct.2 C.proc.civ., recurs în anulare împotriva

deciziei civile nr.728 din 8 iunie 2001 pronunțată de Tribunalul Maramureș și a

deciziei civile nr.2277 din 23 octombrie 2001 a Curții de Apel Cluj.

S-a

susținut că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a

legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și că sunt

și vădit netemeinice.

În

motivarea recursului în anulare s-a arătat că prin acțiunea înregistrată la 7

februarie 2001 pe rolul  Judecătoriei Sighetu Marmației reclamantul A.D.V. a

chemat în judecată pârâții D.V.și D.I.solicitând instanței să dispună obligarea

acestora de a-i înapoia minora A.D.D.C., născută la data de 28 august 1994, pe

care o țin fără drept.

Reclamantul

a arătat că a fost căsătorit cu numita A.D.D., fiica pârâților, iar din această

căsătorie a rezultat minora D.C..

Pe

data de 24 ianuarie 1999 căsătoria  a încetat prin decesul soției iar minora a

rămas în grija tatălui reclamant.

S-a

mai arătat  că la data de 28 ianuarie 2001 a condus-o pe minoră la domiciliul

pârâților (bunicii materni), stabilind ca fetița să-și petreacă vacanța școlară

la aceștia, în comuna Oncești, județul Maramureș.

Reclamantul

a susținut că deși ulterior a făcut repetate demersuri pentru ca minora să se

reîntoarcă în domiciliul său, pârâții au refuzat, în mod nelegal, înapoierea

copilului.

Prin

întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii, arătând că minora nu a

beneficiat de o îngrijire corespunzătoare din partea reclamantului, acesta

neexercitându-și drepturile părintești în conformitate cu interesul copilului.

Bunicii materni au o mare afecțiune față de minoră, amplificată și de drama

morții, la o vârstă tânără, a fiicei lor, și îi oferă cele mai bune condiții de

îngrijire, creștere și educare.

Prin sentința civilă nr.396 din 1 martie 2001, Judecătoria

Sighetu Marmației a admis acțiunea, obligându-i pe pârâți să înapoieze

reclamantului minora.

Instanța

a reținut în esență că reclamantul, subofițer în cadrul Ministerului de

Interne, poate  să ofere minorei condiții de creștere și dezvoltare

corespunzătoare, astfel că pârâții trebuie să o înapoieze acestuia.

Tribunalul

Maramureș, prin decizia civilă nr.728 din 8 iunie 2001, a  admis apelul

formulat de pârâți și în fond a respins acțiunea reclamantului.

S-a

motivat în esență că reclamantul a dus minora la domiciliul pârâților nu în

contextul vacanței școlare ci pentru că, fiind ocupat cu serviciul, nu se putea

ocupa de ea iar bunicii materni îi oferă cele mai bune condiții, materiale și

morale, de îngrijire și educare.

Curtea

de Apel Cluj, prin decizia civilă nr.2277 din 23 octombrie 2001, a respins ca

nefondat recursul declarat de  reclamant, menținând decizia pronunțată de

tribunal.

În

recursul în anulare se susține că hotărârile pronunțate în apel și recurs sunt

greșite întrucât încalcă principiul potrivit căruia este în interesul copilului

ca el să fie îngrijit de părintele său care, în speță, îi oferă cele mai bune

condiții de creștere și educare. În aceste condiții, nu se poate susține că

înapoierea minorei la tată ar fi contrară intereselor acesteia, chiar dacă

există un puternic atașament între bunicii materni și nepoata lor.

Au

fost atașate dosarele cauzei iar părțile au depus înscrisuri în susținerea și

respectiv combaterea recursului în  anulare.

Examinând

întregul material probator administrat în cauză, Curtea reține că recursul în

anulare este nefondat.

Este

de remarcat, în primul rând că, în susținerea tezei promovată prin această cale

extraordinară de atac, redactorul recursului în anulare se referă la un  număr

de trei probatorii ( o adresă de la locul de muncă al reclamantului, o

adeverință emisă de Grădinița nr.19 Botoșani și depoziția martorei M.R.D.)

trecând pur și simplu sub tăcere un număr mult mai mare de dovezi care atestă o

situație de fapt contrară. Astfel, examinarea   întregului    material

probator   administrat  în  toate  fazele procesuale relevă o situație de fapt

mult mai complexă, nuanțată și în mare măsură contrară celei expuse în recursul

în  anulare.

Temeiul

de drept al acțiunii reclamantului îl constituie dispozițiile art. 103 din

C.fam., potrivit cărora „părinții au dreptul să ceară înapoierea copilului de

la orice persoană care îl ține fără drept”. Alineatul 2 al textului precizează

însă că „instanța judecătorească va respinge cererea dacă înapoierea este

contrară intereselor copilului”.

Această

din urmă dispoziție legală este una din cele care, în mod constant în sistemul

C.fam., consacră principiul fundamental potrivit căruia, la luarea oricărei

măsuri privind minorul  primează și  este esențial criteriul interesului

acestuia. Așadar, nu dorințele, interesele și  ambițiile părților, nici măcar

afecțiunea și atașamentul lor față de copil nu prevalează asupra criteriului de

apreciere menționat. Desigur că, așa cum  s-a menționat în mod constant în

doctrină și practică, „interesul minorului” constituie o noțiune complexă, în

care se  împletesc aspectele de ordin material cu cele morale și afective,

actuale și de perspectivă.

Din

acest punct de vedere Curtea reține că, în mod cert, atât reclamantul cât și

pârâții sunt persoane cu un comportament social corespunzător iar afecțiunea

lor față de minoră este reală. Cu toate acestea, cel puțin actualmente,

criteriul interesului copilului este în sensul ca fetița să rămână în grija

bunicilor materni, așa cum în mod corect au stabilit instanțele de apel și de

recurs.

De

altfel, după pronunțarea acestor din urmă decizii, Judecătoria Sighetu

Marmației, prin sentința civilă  nr.1362 din 22 mai 2002, rămasă irevocabilă, a

respins ca nefondată cererea de ordonanță președințială a reclamantului vizând

înapoierea minorei de la bunicii materni.

Toate

aceste instanțe au reținut în mod corect, pe baza unui probatoriu complex, o

situație de fapt ale cărei elemente esențiale sunt următoarele :

1.

Reclamantul, subofițer în cadrul poliției de frontieră, lucrând în ture într-o

altă localitate decât cea de  domiciliu, a fost cel care a  încredințat minora

bunicilor materni, motivând că nu mai poate să aibă grijă de ea.

Probele

atestă că reclamantul i-a chemat de urgență pe pârâți în acest scop la Botoșani

și nicidecum că el ar fi dus minora pentru a-și petrece vacanța la

bunici.

De altfel, nici în sentința de fond și nici în recursul în anulare nu se

menționează despre ce vacanță școlară putea fi vorba la data de 28 ianuarie!

2.

După o anumită perioadă de timp, reclamantul a dorit să ia minora înapoi,

manifestându-se violent atât față de  bunicii materni cât și – ceea ce este

mult mai relevant – chiar față de fetiță. Probatorii concordante și credibile

evidențiază altercații, folosirea de spray-iuri lacrimogene, insulte și loviri.

În cursul unui incident, fetița a  fost bruscată de către tată, a căzut și i

s-au produs contuzii care au necesitat 15-17 zile de îngrijiri medicale. Actele

medico-legale, cele indicate de organele de poliție, depozițiile martorilor și

mai ales raportul Direcției Județene pentru Protecția Copilului Maramureș sunt

edificatoare în acest sens.

3.

În prezent reclamantul s-a recăsătorit, nu are în proprietate un imobil ci

locuiește cu chirie împreună cu actuala soție, în vârstă de 23 de ani, cu care

are un copil de 11 luni. Apartamentul cu 4 camere, dobândit împreună cu prima soție

(mama fetiței) a fost vândut de reclamant după moartea acesteia. În prezent

așadar, dacă s-ar admite punctul de vedere al recursului în anulare, minora ar

fi crescută practic, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, reclamantul are

un program extrem de încărcat, de tânăra lui soție care mai are un copil (al

ei, iar nu al altei femei) mult mai mic.

4.

Absolut toate probatoriile administrate conduc la concluzia că minora este

îngrijită în condiții optime de către bunicii materni, afecțiunea lor deosebită

fiind particularizată și de situația specială în care se găsesc, aceea de a

îngriji copilul singurei lor fiice, moartă foarte tânără în împrejurări

dramatice.

Rezultă

așadar fără putință de tăgadă că, cel puțin pentru moment, este în interesul

minorei ca ea să fie lăsată în mediul familial, social și școlar în care s-a

aflat în  ultimii ani și unde climatul în care crește este propice pentru

dezvoltarea ei.

Așa

fiind, recursul în anulare va fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr.728/A din 8 iunie 2001

a Tribunalului Maramureș și a deciziei civile nr.2277 din 23 octombrie 2001 a

Curții de Apel Cluj – secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2003.