ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 894/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.9425 din 14.06.2000 a Judecătoriei Brașov deciziei civile nr.806 A din 11.04.2001 a Tribunalului Brașov – Secția Civilă precum și decizia nr.1236 din 17.09.2001 a Curții de Apel Brașov – Secția Civilă. La apelul nominal s-au prezentat: intimatul-reclamant P.M.T.personal și intimații-pârâți L.M.G., L.M.M.prin avocat N.F., lipsind intimații-pârâți Municipiul Brașov prin Primar, S.C. „R.” Brașov și D.G.F.P. – Brașov. Procedura completă. Reprezentantul Ministerului Public a susținut recursul în anulare și a cerut admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat.

Avocat N.F. a solicitat admiterea recursului în anulare. Intimatul P.M.a cerut să se respingă recursul în anulare. C U R T E A Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 5 septembrie 2002 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, potrivit prevederilor art.27 lit.f din Legea nr.92/1992 rep. și ale art.330 pct.2 C.proc.civ., modificat prin O.U.G. nr.138/2000 și 59/2001, recurs în anulare împotriva sentinței civile nr.9425 din 14 iunie 2000 a Judecătoriei Brașov și a deciziei civile nr.1236 din 17 septembrie 2001 a Curții de Apel Brașov. S-a susținut că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii și sunt vădit netemeinice, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În motivarea recursului în anulare s-a arătat că prin acțiunea adresată Judecătoriei Brașov, reclamantul P.M.T.a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții L.M.G., L.M.M., S.C. „R.” S.R.L. Brașov, Municipiul Brașov prin Primar și Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.23177/21.X.1997, încheiat între pârâții L. M. în calitate de cumpărători și vânzătoarea S.C. „R.” S.R.L. Brașov, privind apartamentul nr.1 din imobilul situat în Brașov, str.Stejerișului nr.22 și restabilirea situației anterioare. Reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr.8442/1998 a Judecătoriei Brașov, rămasă irevocabilă, a redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului trecut ilegal în proprietatea statului iar cu ocazia punerii în posesie a aflat că apartamentul nr.1 a fost vândut părților L.M.cu încălcarea prevederilor Legii nr.112/1995.

Prin întâmpinare și cerere reconvențională, pârâții L.M.au solicitat respingerea acțiunii reclamantului, arătând că au dobândit bunul în mod valabil și cu bună credință, deoarece la data cumpărării nu exista vreun dosar de revendicare pe rolul instanțelor și nici măcar o notificare din partea reclamantului. În ipoteza subsidiară a admiterii acțiunii s-a solicitat ca reclamantul să fie obligat la plata contravalorii numeroaselor îmbunătățiri efectuate de pârâți la apartament și instituirea unui drept de retenție până la achitarea sumei. Au mai arătat că timp de 30 de ani anterior cumpărării au fost chiriași în apartamentul respectiv. Judecătoria Brașov, prin încheierea din 31 mai 2000, a dispus disjungerea cererii reconvenționale, iar prin sentința civilă nr.9425/14.06.2000 a admis acțiunea reclamantului astfel cum a fost formulată.

S-a motivat că actul juridic al vânzării-cumpărării este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat de către un neproprietar – Statul Român, în calitate de vânzător. Prin decizia civilă nr.806 din 11 aprilie 2001, Tribunalul Brașov a admis apelurile declarate de pârâții L.M.G., L.M.M., Municipiul Brașov prin Primar și S.C. „R.” S.R.L. Brașov, schimbând în totalitate sentința în sensul respingerii acțiunii reclamntului. Instanța de apel a motivat că pârâții L.M.au cumpărat apartamentul cu respectarea dispozițiilor art.9 din Legea nr.112/1995, la data încheierii contractului – 21 octombrie 1997 – neexistînd nici un litigiu privind imobilul respectiv și nici măcar vreo cerere în acest sens. Titlul statului a fost desființat ultrerior, prin sentința civilă nr.8442/1998 a Judecătoriei Brașov, iar părțile contractului de vânzare-cumpărare au fost de bună credință.

Recursul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia civilă nr.1236/17.09.2001 pronunțată de Curtea de Apel Brașov s-a dispus modificarea deciziei tribunalului în sensul respingerii apelurilor declarate de către pârâți împotriva sentinței judecătoriei. În motivarea deciziei s-a reținut că pârâții L.M.nu aveau dreptul să cumpere apartamentul în litigiu, nefiind titulari ai contractului de închiriere la data intrării în vigoare a Legii nr.112/1995.

Recursul în anulare conține trei teze fundamentale: - contractul de vânzare-cumpărare cu privire la apartament a fost încheiat în condiții legale, pârâții L.M.fiind subdobânditori de bună credință și cu titlu oneros, astfel încât titlul lor de proprietate nu poate fi desființat; - motivul de nulitate absolută referitor la lipsa, în ceea ce-i privește pe pârâții Logigan Manoilă, a calității de chiriași la data intrării în vigoare a Legii nr.112/1995, a fost invocat pentru prima dată de reclamant prin cererea de recurs, schimbându-se temeiul juridic al acțiunii, respectiv „causa debendi”. - lipsa calității de chiriași a pârâților L.M.la data intrării în vigoare a Legii nr.112/1995 nu a fost stabilită prin probatorii certe, referirea la contractul de închiriere nr.137 din 2 septembrie 1996 neexcluzînd ipoteza unui contract anterior, ale cărui efecte au fost prorogate.

Au fost atașate dosarele cauzei. Reclamantul P.M.T.a solicitat respingerea recursului în anulare, arătând că hotărârea pronunțată în fond și menținută de instanța de recurs este legală și temeinică. Pârâții L.M.au solicitat admiterea recursului în anulare și pe fond respingerea acțiunii reclamantului. Au depus la dosar înscrisuri emanând de la fostul I.C.R.A.L. Brașov și de la S.C. „R.” S.R.L. Brașov cu privire la contractele de închiriere asupra apartamentului în litigiu. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că recursul în anulare este întemeiat, hotărârile pronunțate în fond și în recurs fiind esențial nelegale și netemeinice și determinând o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Este de principiu că regulile de drept „quod nullum est nullum producit effectum” și „restituțio in integrum” nu operează împotriva subdobânditorului de bună-credință și cu titlu oneros. Cu alte cuvinte, chiar dacă s-a constatat irevocabil că titlul statului asupra imobilului a fost nul, actul de înstrăinare încheiat anterior își păstrează efectele dacă: - au fost respectate prevederile Legii nr.112/1995; - părțile, ori cel puțin cumpărătorul, a fost de bună-credință la încheierea actului. Or, sub acest aspect, Curtea constată că toate cerințele instituite prin actul normativ menționat au fost în mod cumulativ întrunite. Astfel, motivarea instanței de recurs în sensul că pârâții L.M.au devenit chiriași ai apartamentului în litigiu abia la 2 septembrie 1996 nu numai că schimbă temeiul juridic al acțiunii, dar este și în contradicție cu probatoriile administrate.

Din înscrisurile aflate la dosar și depuse și la Curtea Supremă de Justiție rezultă că încă din anul 1978 (contract nr.67/24.04.1978) pârâții dețineau spațiul locativ cu titlu de chiriași, astfel încât netemeinicia deciziei este vădită. Pe de altă parte, nici un element probatoriu al cauzei nu este în măsură să răstoarne prezumția de bună credință ce operează în favoarea pârâților. Nu există nici o dovadă în sensul că la data cumpărării apartamentului aceștia cunoșteau intenția reclamantului de a revendica bunul în natură. Dimpotrivă, din înscrisul aflat la fila 29 din dosarul Curții rezultă în mod neîndoielnic că la data de 4 iulie 1996 reclamantul a solicitat comisiei constituite pentru aplicarea Legii nr.112/1995 acordarea de despăgubiri pentru apartamentul respectiv.

Așa fiind, se constată că dintre toate hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, doar cea dată în apel, care a respins acțiunea reclamantului, este legală și temeinică. Cum recursul în anulare este întemeiat, Curtea il va admite și în baza dispozițiilor art.330 3 C.proc.civ.. raportat la art.304 pct.9 C.proc.civ.. va modifica decizia Curții de Apel Brașov în sensul respingerii recursului reclamantului împotriva deciziei nr.806 din 11 aprilie 2001 a Tribunalului Brașov, care va fi păstrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1236 din 17 septembrie 2001 a Curții de Apel Brașov – secția civilă. Modifică această decizie, în sensul că, respinge recursul declarat de reclamantul P.M.T.împotriva deciziei nr.806 din 11 aprilie 2001 a Tribunalului Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2003.