ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 894/2003

S-a

luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile

nr.9425 din 14.06.2000 a Judecătoriei Brașov deciziei civile nr.806 A din

11.04.2001 a Tribunalului Brașov – Secția Civilă precum și decizia nr.1236 din

17.09.2001 a Curții de Apel  Brașov – Secția  Civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: intimatul-reclamant P.M.T.personal și

intimații-pârâți  L.M.G., L.M.M.prin avocat N.F., lipsind intimații-pârâți

Municipiul Brașov prin Primar, S.C. „R.” Brașov și D.G.F.P. – Brașov.

Procedura

completă.

Reprezentantul

Ministerului Public a susținut recursul în anulare și a cerut admiterea

acestuia, astfel cum a fost formulat.

Avocat

N.F. a solicitat admiterea recursului în anulare.

Intimatul

P.M.a cerut să se respingă recursul în anulare.

C U R T E A

Asupra

recursului în anulare de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 5 septembrie 2002 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a  declarat, potrivit prevederilor art.27 lit.f din Legea

nr.92/1992  rep. și ale art.330 pct.2 C.proc.civ., modificat prin O.U.G.

nr.138/2000 și 59/2001, recurs în anulare împotriva sentinței civile nr.9425

din 14 iunie 2000 a Judecătoriei Brașov și a deciziei civile nr.1236 din 17

septembrie 2001 a Curții de Apel Brașov.

S-a

susținut că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii și

sunt vădit netemeinice, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe

fond.

În

motivarea recursului în anulare s-a arătat că prin acțiunea adresată

Judecătoriei Brașov, reclamantul P.M.T.a solicitat instanței ca în

contradictoriu cu pârâții L.M.G., L.M.M., S.C. „R.” S.R.L. Brașov, Municipiul

Brașov prin Primar și Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, să se

constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

nr.23177/21.X.1997, încheiat între pârâții L. M. în calitate de cumpărători și

vânzătoarea S.C. „R.” S.R.L. Brașov, privind apartamentul nr.1 din imobilul

situat în Brașov, str.Stejerișului nr.22 și restabilirea situației anterioare.

Reclamantul

a arătat că prin sentința civilă nr.8442/1998 a Judecătoriei Brașov, rămasă

irevocabilă, a redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului trecut

ilegal în proprietatea statului iar cu ocazia punerii în posesie a aflat că

apartamentul nr.1 a fost vândut părților L.M.cu încălcarea prevederilor Legii

nr.112/1995.

Prin

întâmpinare și cerere reconvențională, pârâții L.M.au solicitat respingerea

acțiunii reclamantului, arătând că au dobândit bunul în mod valabil și cu bună

credință, deoarece la data cumpărării nu exista vreun dosar de revendicare pe

rolul instanțelor și nici măcar o notificare din partea reclamantului. În

ipoteza subsidiară a admiterii acțiunii s-a solicitat ca reclamantul să fie

obligat la plata contravalorii numeroaselor îmbunătățiri efectuate de pârâți la

apartament și instituirea unui drept de retenție până la achitarea sumei. Au

mai arătat că timp de 30 de ani anterior cumpărării au fost chiriași în

apartamentul respectiv.

Judecătoria

Brașov, prin încheierea din 31 mai 2000, a dispus disjungerea cererii

reconvenționale, iar prin sentința civilă nr.9425/14.06.2000 a admis acțiunea

reclamantului astfel cum a fost formulată. S-a motivat că actul juridic al

vânzării-cumpărării este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat de către un

neproprietar – Statul Român,  în calitate de vânzător.

Prin

decizia civilă nr.806 din 11 aprilie 2001, Tribunalul Brașov a admis apelurile

declarate de pârâții L.M.G., L.M.M., Municipiul Brașov prin Primar și S.C. „R.”

S.R.L. Brașov, schimbând în totalitate sentința în sensul respingerii acțiunii

reclamntului.

Instanța

de apel a motivat că pârâții L.M.au cumpărat apartamentul cu respectarea

dispozițiilor art.9 din Legea nr.112/1995, la data încheierii contractului – 21

octombrie 1997 – neexistînd nici un litigiu privind imobilul respectiv și nici

măcar vreo  cerere în acest sens. Titlul statului a  fost desființat ultrerior,

prin sentința civilă nr.8442/1998 a Judecătoriei Brașov, iar părțile

contractului de vânzare-cumpărare au fost de bună credință.

Recursul

declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia

civilă nr.1236/17.09.2001 pronunțată de Curtea de Apel Brașov s-a dispus

modificarea deciziei tribunalului în sensul respingerii apelurilor declarate de

către pârâți împotriva sentinței judecătoriei.

În

motivarea deciziei s-a reținut  că pârâții L.M.nu aveau dreptul să cumpere

apartamentul în litigiu, nefiind titulari ai contractului de închiriere la data

intrării în vigoare a Legii nr.112/1995.

Recursul

în anulare conține trei teze fundamentale:

-

contractul de vânzare-cumpărare cu privire la apartament a fost încheiat în

condiții legale, pârâții L.M.fiind subdobânditori de bună credință și cu titlu

oneros, astfel încât titlul lor de proprietate nu poate fi desființat;

-

motivul de nulitate absolută referitor la lipsa, în ceea ce-i  privește pe

pârâții Logigan Manoilă, a calității de chiriași la data intrării în vigoare a

Legii  nr.112/1995,  a  fost  invocat  pentru  prima  dată  de  reclamant  prin

cererea

de recurs, schimbându-se temeiul juridic al acțiunii, respectiv „causa

debendi”.

-

lipsa calității de chiriași a pârâților L.M.la data intrării în vigoare a Legii

nr.112/1995 nu a fost stabilită prin probatorii certe, referirea la contractul

de închiriere nr.137 din 2 septembrie 1996 neexcluzînd ipoteza unui contract

anterior, ale cărui efecte au fost prorogate.

Au

fost atașate dosarele cauzei.

Reclamantul

P.M.T.a solicitat respingerea recursului în anulare, arătând că hotărârea

pronunțată în fond și menținută de instanța de recurs este legală și temeinică.

Pârâții

L.M.au solicitat admiterea recursului în anulare și pe fond respingerea

acțiunii reclamantului. Au depus la dosar înscrisuri emanând de la fostul

I.C.R.A.L. Brașov și de la S.C. „R.” S.R.L. Brașov cu privire la contractele de

închiriere asupra apartamentului în litigiu.

Examinând

actele și lucrările dosarului,  Curtea reține că recursul în anulare este

întemeiat, hotărârile pronunțate în fond și în recurs fiind esențial nelegale

și netemeinice și determinând o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Este

de principiu că regulile de drept „quod nullum est nullum producit effectum”

și „restituțio in integrum” nu operează împotriva subdobânditorului de

bună-credință și cu titlu oneros. Cu alte cuvinte, chiar dacă s-a constatat

irevocabil că titlul statului asupra imobilului a fost nul, actul de

înstrăinare încheiat anterior își păstrează efectele dacă:

-

au fost respectate prevederile Legii nr.112/1995;

- părțile, ori cel puțin cumpărătorul, a fost de bună-credință

la încheierea actului.

Or,

sub acest aspect, Curtea constată că toate cerințele instituite  prin actul

normativ menționat au fost în mod cumulativ întrunite.

Astfel,

motivarea instanței de recurs în sensul că pârâții L.M.au devenit chiriași ai

apartamentului în litigiu abia la 2 septembrie 1996 nu numai că schimbă temeiul

juridic al acțiunii, dar este și în contradicție cu probatoriile administrate.

Din înscrisurile aflate la dosar și depuse  și  la  Curtea  Supremă  de

Justiție  rezultă  că  încă  din anul 1978

(contract

nr.67/24.04.1978) pârâții dețineau spațiul locativ cu titlu de chiriași, astfel

încât netemeinicia deciziei este vădită.

Pe

de altă parte, nici un element probatoriu al cauzei nu este în măsură să

răstoarne  prezumția de bună credință ce operează în favoarea pârâților. Nu

există nici o dovadă în sensul că la data cumpărării apartamentului aceștia

cunoșteau intenția reclamantului de a revendica bunul în natură. Dimpotrivă,

din înscrisul aflat la fila 29 din dosarul Curții rezultă în mod neîndoielnic

că la data de 4 iulie 1996 reclamantul a solicitat comisiei constituite pentru

aplicarea Legii nr.112/1995 acordarea de despăgubiri pentru apartamentul

respectiv.

Așa

fiind, se constată că dintre toate hotărârile judecătorești pronunțate în

cauză, doar cea dată în apel, care a respins acțiunea reclamantului, este

legală și temeinică.

Cum

recursul în anulare este întemeiat, Curtea il va admite și în baza

dispozițiilor art.330

3

C.proc.civ.. raportat la art.304 pct.9

C.proc.civ.. va modifica decizia Curții de Apel Brașov în sensul respingerii

recursului reclamantului împotriva deciziei nr.806 din 11 aprilie 2001 a

Tribunalului Brașov, care va fi păstrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare

declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei nr.1236 din 17 septembrie 2001 a Curții de Apel

Brașov – secția civilă.

Modifică această decizie, în

sensul că, respinge recursul declarat de reclamantul P.M.T.împotriva deciziei

nr.806 din 11 aprilie 2001 a Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 martie 2003.