ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2071/2003

S-a luat

în examinare recursul declarat de reclamantele C.E.și C.M.împotriva deciziei

civile nr.43 Ap din 7 mai 2001 a Curții de Apel

Brașov

– Secția

civilă.

La apelul nominal s-au prezentat

recurentele-reclamante C.E.și C.M., personal și asistată de avocat P.E.și

intimatul-pârât T.V., personal și asistat de avocat I.A.care a reprezentat-o și

pe intimata-pârâtă T.V., lipsind intimații-pârâți S.C. “R.”

Brașov

,

Municipiul Brașov prin Primar, Consiliul local al Municipiului Bașov și S.C.

“C.”

S.A.

Brașov

.

Procedura

completă.

Nefiind

chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în susținerea și, respectiv

combaterea recursului urmând ca părțile să pună concluzii și cu privire la

lipsa încheierilor de amânare a pronunțării, în raport de împrejurarea că

dezbaterea apelului a avut loc la data de 30 aprilie 2001 (filele 40-41 dosar

apel) iar instanța Curții de Apel Brașov – Secția civilă a pronunțat decizia

recurată la data de 10 mai 2001, după ce a amânat succesiv pronunțarea la 3 mai

2001, la 7 mai 2001 și apoi la 10 mai 2001.

Avocat

P.E.solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare întrucât în cauză au fost încălcate dispozițiile art.260

și art.261 C.proc.civ.prin lipsa încheierilor de amânare a pronunțării. În

cazul în care instanța nu va aprecia ca fondat acest motiv, solicită admiterea

recursului, casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii pronunțate de

instanța de fond și obligarea pârâților la cheltuieli de judecată. Precizează

că recurenta-reclamantă C.E.își are locuința statornică în Suedia iar C.M.locuiește

în București.

Avocat

I.A.solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele pe larg expuse

în întâmpinarea formulată în cauză și lasă la aprecierea instanței soluționarea

aspectului privind lipsa încheierilor de amânare a pronunțării.

C U R T E A

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea introductivă de instanță, completată

ulterior (fila 38 dosar judecătorie), reclamanții C.A.și C.E.au chemat în

judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Brașov, Municipiul Brașov

prin primar, S.C.“R.” Brașov, T.V. și T.V., pentru ca, prin sentința ce se va

pronunța: să se constate că imobilul proprietatea lor situat în Brașov,

str.Lacurilor nr.47, înscris în C.F. 12078 Brașov,  nr.top.6976/1; 6976/2   -

casă și teren - a fost trecut în proprietatea statului fără titlu și, ca

urmare, nu intră sub incidența Legii nr.112/995; să se constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, nr.1371/22.07.1997,

încheiat între S.C. „C.” S.A. Brașov și pârâții T.V. și T.V.; să se dispună

rectificarea cărții funciare în sensul revenirii la situația anterioară și să

fie obligați pârâții să predea reclamanților în deplină proprietate și posesie

imobilul revendicat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că

imobilul în litigiu, proprietatea lor tabulară conform extrasului de carte

funciară depus la dosar, a fost preluat de stat în baza Decretului nr.223/1974,

prin decizia nr.612 din 9 iulie 1988 a Consiliului popular al județului Brașov

– Comitetul Executiv, care nu le-a fost comunicată pentru a o putea ataca în

justiție. Că, deși atât Comisia de aplicare a Legii nr.112/1995 cât și R.A.“R.”

Brașov au fost încunoștiințate să nu vândă imobilul deoarece reclamanții

înțeleg să-l revendice, totuși s-a procedat la vânzarea lui către pârâții

persoane fizice.

În urma decesului reclamantului C.A., survenit

la        8 iulie 1999, acțiunea intentată de acesta a fost continuată de unica

sa succesoare C.M.

Prin întâmpinare, pârâții T.V. și T.V. au cerut

respingerea acțiunii invocând dispozițiile art.32 din Legea nr.115/1938,

respectiv înscrierea dreptului lor real în cartea funciară și buna lor credință

în încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Investită cu judecarea cauzei Judecătoria Brașov,

prin sentința civilă nr.4324 din 15 martie 2000, și-a declinat competența în

favoarea Tribunalului Brașov, având în vedere valoarea obiectului litigiului și

dispozițiile art.2 pct.1 lit.b din C.proc.civ.

În primă instanță Tribunalul Brașov, secția civilă,

prin sentința nr.550/S din 20 decembrie 2000, a admis acțiunea astfel cum a

fost formulată și completată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că

decizia administrativă emisă în baza Decretului nr.223/1974 nu este

producătoare de efecte juridice, pe de o parte pentru că este contrară

prevederilor Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice

ratificat de România în anul 1974, care, între altele, consacră libertatea de

mișcare și de alegere a reședinței, iar pe de altă parte, pentru că nu a fost

comunicată persoanelor îndreptățite să o conteste supunând-o controlului

judecătoresc conform Legii nr.1/1967.

În considerarea celor ce preced, statul a deținut

imobilul fără titlu astfel că nu-l putea înstrăina valabil unor subdobânditori,

în speță chiriașilor care, la rândul lor, au avut cunoștință de demersurile

întreprinse de reclamanți în vederea redobândirii imobilului încheind cu rea

credință actul de vânzare-cumpărare.

Sentința pronunțată de tribunal a fost atacată cu

apel de toți pârâții.

Curtea de Apel Brașov, Secția civilă, prin decizia

nr.43 din 7 mai 2001, a anulat ca insuficient timbrate apelurile declarate de

Consiliul Local al Municipiului Brașov și de S.C. “R.” SRL Brașov. A admis

apelurile formulate de Municipiul Brașov prin primar și, respectiv, T.V. și

T.V. și a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea introdusă

de reclamanți, astfel cum a fost precizată.

În motivarea soluției pronunțate, instanța de apel a

reținut, în ceea ce privește fondul cauzei, că, potrivit dispozițiilor art.1

alin.2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, modificate

prin H.G. nr.11/1997, „Decretul nr.223/1974 constituie titlu valabil”, că

„deciziile administrative de preluare emise pe baza decretului constituie titlu

statului”, că „în cuprinsul decretului nu există vreo prevedere expresă care să

condiționeze valabilitatea măsurii luate de stat de comunicarea deciziei de

preluare către persoanele interesate”, că, pe de altă parte, domiciliul

foștilor proprietari era necunoscut câtă vreme aceștia rămăseseră ilegal în

străinătate, dar, cu toate acestea, „s-a făcut dovada afișării amintitei

decizii”.

În altă ordine de idei, s-a reținut că Pactul

Internațional invocat a fost ratificat de România prin Decretul

nr.212/31.10.1974 și a intrat în vigoare în luna ianuarie 1975, „dar

deposedarea trebuia raportată la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

tratat internațional ratificat de România în anul 1994 și care a devenit obligatorie

la acea dată”.

„Cu alte cuvinte”, motivează în continuare instanța

de apel, „potrivit Convenției, dacă deposedarea s-a făcut anterior datei de

20.06.1994 (data ratificării Convenției de către România) fără titlu, așadar

ilegal, aceasta duce la restituirea în natură sau la reparație integrală, în

timp ce deposedarea legală conform dreptului în vigoare la vremea respectivă nu

naște vreo obligație convențională de restituire sau compensare”.

În sfârșit, instanța a mai reținut că înșiși

reclamanții au recunoscut incidența dispozițiilor Legii nr.112/1995

adresându-se Comisiei pentru aplicarea acesteia, lege în temeiul căreia

chiriașii au fost îndreptățiți să cumpere și că buna lor credință nu poate fi

pusă la îndoială.

Împotriva deciziei instanței de apel reclamantele au

declarat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9, cu

referire la art.260, art.261 C. proc. civ. și, respectiv, la art.156 din

același cod.

În dezvoltarea primului motiv de casare se invocă

lipsa încheierilor de amânare a pronunțării deciziei și neconcordanța dintre

partea introductivă a deciziei – în care se menționează data ședinței ca

fiind       7 mai 2001 – și dispozitiv, potrivit căruia hotărârea a fost

pronunțată în ședința publică din 10 mai 2001.

În dezvoltarea celui de al doilea motiv de casare,

recurentele susțin că apelul Municipiului Brașov, prin primar, a fost admis,

fără să fi fost pus în discuție în ședința de dezbateri.

Intimații T.V. și T.V. au cerut respingerea

recursului, pentru motivele arătate în întâmpinare, concordante cu

considerentele conținute de decizia recurată.

Recursul este fondat și urmează a fi admis, potrivit

celor ce succed.

În conformitate cu art.256 (1) C.proc.civ., după

sfârșitul dezbaterilor, judecătorii chibzuiesc în secret, iar după ce s-a

întrunit majoritatea, se întocmește de îndată dispozitivul hotărârii care se

semnează în condițiile art.258 (1) din același cod.

Dacă instanța nu poate hotărî de îndată, pronunțarea

se va amâna pentru un termen pe care președintele îl va anunța și care nu va

putea fi mai mare de 7 zile (art.260 (1) ).

În ceea ce privește dezbaterile, acestea se vor

trece în încheierea de ședință, care va fi semnată de judecători și grefier,

potrivit art.147 C.proc.civ.

Neîntocmirea încheierii de dezbateri constituie o

nulitate ce rezultă din încălcarea art.147 și duce la anularea hotărârii,

deoarece lipsa ei face imposibilă exercitarea controlului judiciar,

neputându-se verifica legala compunere a instanței, prezența părților,

concluziile formulate și conținutul apărărilor în fapt și în drept.

Deși textul citat se referă la dezbaterile urmate în

ședință, controlul judiciar implică și verificarea legalei compuneri a

instanței și a datei ori datelor la care s-a dispus amânarea pronunțării, care

trebuie să se regăsească în încheierile de reamânare a pronunțării.

În cauză, dezbaterea apelurilor a avut loc la

termenul din 30 aprilie 2001, conform încheierii de la filele 40-41 dosar, când

s-a dispus amânarea pronunțării la data de 3 mai 2001.

Pentru data de 3 mai 2001 nu s-a întocmit însă

încheierea de reamânare a pronunțării.

În schimb, în practicaua deciziei care poartă data

ședinței publice din 7 mai 2001, s-a consemnat că dezbaterile au avut loc în

ședința publică din 7 mai 2001, dată pentru care deasemenea nu există încheiere

de reamânare a pronunțării, iar în dispozitivul aceleeași decizii s-a menționat

că pronunțarea acesteia s-a făcut în ședință publică „astăzi     10 mai 2001”

(filele 51, 55 verso dosar de apel).

Cum neconcordanța dintre practicaua și dispozitivul

deciziei, cu privire la data la care au fost soluționate apelurile și la care

soluția a fost pronunțată în ședință publică, nu a fost înlăturată, eventual pe

calea prevăzută de art.281 și următoarele din codul de procedură civilă, hotărârea

recurată este supusă casării, în condițiile art.304 pct.5 cu referire la

art.105 (2) C.proc.civ.

Față de cele ce preced, în baza art.312 și art.313

C.proc.civ., se va admite recursul și se va dispune casarea deciziei recurate

și trimiterea cauzei aceleeași instanțe pentru rejudecarea apelurilor, prilej

cu care vor fi examinate sub formă de apărări și susținerile formulate în

cadrul celui de al doilea motiv de casare invocat de recurente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantele C.E.și

C.M.împotriva deciziei nr.43 Ap din 7 mai 2001 a Curții de Apel Brașov – Secția

civilă pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru

rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

mai 2003.