ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2071/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele C.E.și C.M.împotriva deciziei civile nr.43 Ap din 7 mai 2001 a Curții de Apel Brașov – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurentele-reclamante C.E.și C.M., personal și asistată de avocat P.E.și intimatul-pârât T.V., personal și asistat de avocat I.A.care a reprezentat-o și pe intimata-pârâtă T.V., lipsind intimații-pârâți S.C. “R.” Brașov , Municipiul Brașov prin Primar, Consiliul local al Municipiului Bașov și S.C. “C.” S.A. Brașov . Procedura completă.

Nefiind chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în susținerea și, respectiv combaterea recursului urmând ca părțile să pună concluzii și cu privire la lipsa încheierilor de amânare a pronunțării, în raport de împrejurarea că dezbaterea apelului a avut loc la data de 30 aprilie 2001 (filele 40-41 dosar apel) iar instanța Curții de Apel Brașov – Secția civilă a pronunțat decizia recurată la data de 10 mai 2001, după ce a amânat succesiv pronunțarea la 3 mai 2001, la 7 mai 2001 și apoi la 10 mai 2001. Avocat P.E.solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât în cauză au fost încălcate dispozițiile art.260 și art.261 C.proc.civ.prin lipsa încheierilor de amânare a pronunțării.

În cazul în care instanța nu va aprecia ca fondat acest motiv, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond și obligarea pârâților la cheltuieli de judecată. Precizează că recurenta-reclamantă C.E.își are locuința statornică în Suedia iar C.M.locuiește în București. Avocat I.A.solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele pe larg expuse în întâmpinarea formulată în cauză și lasă la aprecierea instanței soluționarea aspectului privind lipsa încheierilor de amânare a pronunțării. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, completată ulterior (fila 38 dosar judecătorie), reclamanții C.A.și C.E.au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Brașov, Municipiul Brașov prin primar, S.C.“R.” Brașov, T.V.

și T.V., pentru ca, prin sentința ce se va pronunța: să se constate că imobilul proprietatea lor situat în Brașov, str.Lacurilor nr.47, înscris în C.F. 12078 Brașov, nr.top.6976/1; 6976/2 - casă și teren - a fost trecut în proprietatea statului fără titlu și, ca urmare, nu intră sub incidența Legii nr.112/995; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, nr.1371/22.07.1997, încheiat între S.C. „C.” S.A. Brașov și pârâții T.V. și T.V.; să se dispună rectificarea cărții funciare în sensul revenirii la situația anterioară și să fie obligați pârâții să predea reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul revendicat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că imobilul în litigiu, proprietatea lor tabulară conform extrasului de carte funciară depus la dosar, a fost preluat de stat în baza Decretului nr.223/1974, prin decizia nr.612 din 9 iulie 1988 a Consiliului popular al județului Brașov – Comitetul Executiv, care nu le-a fost comunicată pentru a o putea ataca în justiție. Că, deși atât Comisia de aplicare a Legii nr.112/1995 cât și R.A.“R.” Brașov au fost încunoștiințate să nu vândă imobilul deoarece reclamanții înțeleg să-l revendice, totuși s-a procedat la vânzarea lui către pârâții persoane fizice. În urma decesului reclamantului C.A., survenit la 8 iulie 1999, acțiunea intentată de acesta a fost continuată de unica sa succesoare C.M.

Prin întâmpinare, pârâții T.V. și T.V. au cerut respingerea acțiunii invocând dispozițiile art.32 din Legea nr.115/1938, respectiv înscrierea dreptului lor real în cartea funciară și buna lor credință în încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Investită cu judecarea cauzei Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr.4324 din 15 martie 2000, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov, având în vedere valoarea obiectului litigiului și dispozițiile art.2 pct.1 lit.b din C.proc.civ. În primă instanță Tribunalul Brașov, secția civilă, prin sentința nr.550/S din 20 decembrie 2000, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și completată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că decizia administrativă emisă în baza Decretului nr.223/1974 nu este producătoare de efecte juridice, pe de o parte pentru că este contrară prevederilor Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice ratificat de România în anul 1974, care, între altele, consacră libertatea de mișcare și de alegere a reședinței, iar pe de altă parte, pentru că nu a fost comunicată persoanelor îndreptățite să o conteste supunând-o controlului judecătoresc conform Legii nr.1/1967. În considerarea celor ce preced, statul a deținut imobilul fără titlu astfel că nu-l putea înstrăina valabil unor subdobânditori, în speță chiriașilor care, la rândul lor, au avut cunoștință de demersurile întreprinse de reclamanți în vederea redobândirii imobilului încheind cu rea credință actul de vânzare-cumpărare.

Sentința pronunțată de tribunal a fost atacată cu apel de toți pârâții. Curtea de Apel Brașov, Secția civilă, prin decizia nr.43 din 7 mai 2001, a anulat ca insuficient timbrate apelurile declarate de Consiliul Local al Municipiului Brașov și de S.C. “R.” SRL Brașov. A admis apelurile formulate de Municipiul Brașov prin primar și, respectiv, T.V. și T.V. și a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea introdusă de reclamanți, astfel cum a fost precizată. În motivarea soluției pronunțate, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește fondul cauzei, că, potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, modificate prin H.G.

nr.11/1997, „Decretul nr.223/1974 constituie titlu valabil”, că „deciziile administrative de preluare emise pe baza decretului constituie titlu statului”, că „în cuprinsul decretului nu există vreo prevedere expresă care să condiționeze valabilitatea măsurii luate de stat de comunicarea deciziei de preluare către persoanele interesate”, că, pe de altă parte, domiciliul foștilor proprietari era necunoscut câtă vreme aceștia rămăseseră ilegal în străinătate, dar, cu toate acestea, „s-a făcut dovada afișării amintitei decizii”. În altă ordine de idei, s-a reținut că Pactul Internațional invocat a fost ratificat de România prin Decretul nr.212/31.10.1974 și a intrat în vigoare în luna ianuarie 1975, „dar deposedarea trebuia raportată la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, tratat internațional ratificat de România în anul 1994 și care a devenit obligatorie la acea dată”.

„Cu alte cuvinte”, motivează în continuare instanța de apel, „potrivit Convenției, dacă deposedarea s-a făcut anterior datei de 20.06.1994 (data ratificării Convenției de către România) fără titlu, așadar ilegal, aceasta duce la restituirea în natură sau la reparație integrală, în timp ce deposedarea legală conform dreptului în vigoare la vremea respectivă nu naște vreo obligație convențională de restituire sau compensare”. În sfârșit, instanța a mai reținut că înșiși reclamanții au recunoscut incidența dispozițiilor Legii nr.112/1995 adresându-se Comisiei pentru aplicarea acesteia, lege în temeiul căreia chiriașii au fost îndreptățiți să cumpere și că buna lor credință nu poate fi pusă la îndoială.

Împotriva deciziei instanței de apel reclamantele au declarat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9, cu referire la art.260, art.261 C. proc. civ. și, respectiv, la art.156 din același cod. În dezvoltarea primului motiv de casare se invocă lipsa încheierilor de amânare a pronunțării deciziei și neconcordanța dintre partea introductivă a deciziei – în care se menționează data ședinței ca fiind 7 mai 2001 – și dispozitiv, potrivit căruia hotărârea a fost pronunțată în ședința publică din 10 mai 2001. În dezvoltarea celui de al doilea motiv de casare, recurentele susțin că apelul Municipiului Brașov, prin primar, a fost admis, fără să fi fost pus în discuție în ședința de dezbateri.

Intimații T.V. și T.V. au cerut respingerea recursului, pentru motivele arătate în întâmpinare, concordante cu considerentele conținute de decizia recurată. Recursul este fondat și urmează a fi admis, potrivit celor ce succed. În conformitate cu art.256 (1) C.proc.civ., după sfârșitul dezbaterilor, judecătorii chibzuiesc în secret, iar după ce s-a întrunit majoritatea, se întocmește de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează în condițiile art.258 (1) din același cod. Dacă instanța nu poate hotărî de îndată, pronunțarea se va amâna pentru un termen pe care președintele îl va anunța și care nu va putea fi mai mare de 7 zile (art.260 (1) ). În ceea ce privește dezbaterile, acestea se vor trece în încheierea de ședință, care va fi semnată de judecători și grefier, potrivit art.147 C.proc.civ.

Neîntocmirea încheierii de dezbateri constituie o nulitate ce rezultă din încălcarea art.147 și duce la anularea hotărârii, deoarece lipsa ei face imposibilă exercitarea controlului judiciar, neputându-se verifica legala compunere a instanței, prezența părților, concluziile formulate și conținutul apărărilor în fapt și în drept. Deși textul citat se referă la dezbaterile urmate în ședință, controlul judiciar implică și verificarea legalei compuneri a instanței și a datei ori datelor la care s-a dispus amânarea pronunțării, care trebuie să se regăsească în încheierile de reamânare a pronunțării. În cauză, dezbaterea apelurilor a avut loc la termenul din 30 aprilie 2001, conform încheierii de la filele 40-41 dosar, când s-a dispus amânarea pronunțării la data de 3 mai 2001. Pentru data de 3 mai 2001 nu s-a întocmit însă încheierea de reamânare a pronunțării.

În schimb, în practicaua deciziei care poartă data ședinței publice din 7 mai 2001, s-a consemnat că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 7 mai 2001, dată pentru care deasemenea nu există încheiere de reamânare a pronunțării, iar în dispozitivul aceleeași decizii s-a menționat că pronunțarea acesteia s-a făcut în ședință publică „astăzi 10 mai 2001” (filele 51, 55 verso dosar de apel). Cum neconcordanța dintre practicaua și dispozitivul deciziei, cu privire la data la care au fost soluționate apelurile și la care soluția a fost pronunțată în ședință publică, nu a fost înlăturată, eventual pe calea prevăzută de art.281 și următoarele din codul de procedură civilă, hotărârea recurată este supusă casării, în condițiile art.304 pct.5 cu referire la art.105 (2) C.proc.civ.

Față de cele ce preced, în baza art.312 și art.313 C.proc.civ., se va admite recursul și se va dispune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei aceleeași instanțe pentru rejudecarea apelurilor, prilej cu care vor fi examinate sub formă de apărări și susținerile formulate în cadrul celui de al doilea motiv de casare invocat de recurente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantele C.E.și C.M.împotriva deciziei nr.43 Ap din 7 mai 2001 a Curții de Apel Brașov – Secția civilă pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2003.