ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1212/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1212/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul declarat de contestatorii C.O., C.I.și C.I.Mîmpotriva deciziei nr.15/R din 14 ianuarie 2002 a Curții de Apel Brașov – secția civilă. La apelul nominal se prezintă recurenta-contestatoare C.O. personal, lipsind recurenții-contestatori C.I.și C.M., precum și intimatul D.J. Procedura completă. Curtea pune în discuție admisibilitatea recursului în raport de dispozițiile art.320 alin.3 din C.proc.civ. Recurenta-contestatoare C.O. solicită admiterea recursului și depune la dosar note scrise. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introdusă la 29 noiembrie 2001 la Curtea de Apel Brașov, C.I., C.O.
și C.I.M. au contestat în temeiul art.317 și 318 din C.proc.civ.decizia irevocabilă nr.1453 R din 31 octombrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția civilă în dosarul nr.1404/2001 în sensul respingerii recursului lor împotriva deciziei civile nr.1006 A din 9 mai 2001 a Tribunalului Brașov. Prin decizia civilă nr.15 din 14 ianuarie 2002, irevocabilă, Curtea sesizată a respins contestația în anulare, constatând că în raport de motivele invocate de contestatori, care vizează greșeli de judecată altele decât cele prevăzute de art.317-318 din C.proc.civ., cererea nu poate fi admisă. Hotărârea menționată a fost atacată cu recurs de către contestatori, susținându-se că instanța investită cu soluționarea contestației în anulare a nesocotit la rândul ei gravele greșeli de judecată strecurate în soluția pronunțată în recurs.
Recursul nu este admisibil. Potrivit disp.art.320 (3) din C.proc.civ., hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Or, hotărârea atacată de contestatori pe calea contestației în anulare se dovedește că a fost irevocabilă, așadar nesupusă recursului în condițiile art.299 din C.proc.civ.. Așa fiind și hotărârea aici recurată este irevocabilă și prin urmare nesupusă recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorii C.O., C.I.și C.I.M împotriva deciziei nr.15/R din 14 ianuarie 2002 a Curții de Apel Brașov – secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.