ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1753/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr.1055 din 11.05.2001 a Curții de Apel Cluj – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat intimata-reclamantă S.I., personal și asistată de avocat D.M.N., intimatul-pârât B.N., personal și asistat de avocat G.V., lipsind intimatul-pârât B.T. Procedura completă. Curtea, luând act că nu mai sunt cereri prealabile, a acordat cuvântul părților în dezbaterea recursului. Reprezentantul Ministerului Public a susținut recursul și a solicitat admiterea acestuia. Avocat D.M.N. a solicitat, de asemenea, admiterea recursului în anulare arătând că voința reală a părților a fost de vânzare-cumpărare a imobilului, prețul fiind serios.

Avocat G.V.a solicitat respingerea recursului, arătând că în speță este vorba de un contract de întreținere, care de altfel a și fost acordată. C U R T E A Asupra recursului în anulare de față: Din studierea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ.astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.138/2000 și O.U.G. nr.59/2001, recurs în anularea deciziei civile nr.1055 din 11 mai 2001. În motivarea recursului în anulare s-a arătat că hotărârea instanței de recurs a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond precum și că aceasta este vădit netemeinică.

S-a menționat că instanța de recurs a reținut greșit că reprezintă contract de întreținere convenția încheiată de părți la data de 13 iunie 1997 deși aceasta are natura juridică a unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare. S-a precizat că pârâții-cumpărători nu și-au respectat obligația de a plăti prețul stabilit în contract ceea ce constituie cauză de rezoluțiune potrivit art.1020-1021 C. civ.. Recursul în anulare urmează să fie admis ca fondat pentru următoarele considerente: Prin acțiunea înregistrată la 15 august 1997 B.L.a chemat în judecată pe pârâții B.T.

și B.N.solicitând rezilierea convenției încheiate prin actul sub semnătură privată întocmit la 13 iunie 1997, obligarea pârâților să-i recunoască dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 52 ari – petit precizat ulterior ca cerere posesorie și obligarea lor la plata sumei de 600.000 lei reprezentând folosul nerealizat pe anul 1997. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 13 iunie 1997, împreună cu defunctul său soț B.F., a încheiat cu pârâții o convenție prin care aceștia s-au obligat să le plătească suma de 10 milioane lei și să le presteze întreținere în schimbul suprafeței de 52 ari, teren intravilan, obligații pe care aceștia nu și le-au îndeplinit. Reclamanta B.L.a decedat la data de 17 mai 1998 iar poziția sa procesuală a fost preluată de fiica moștenitoare I.I..

Prin sentința civilă nr.422 din 17 februarie 2000 pronunțată de Judecătoria Năsăud, în urma rejudecării după casare, acțiunea a fost respinsă. Instanța de fond a calificat convenția părților ca fiind o promisiune sinalagmatică de înstrăinare în schimbul căreia pârâții s-au obligat să-i întrețină pe B.F. și B.L. În considerentele sentinței s-a reținut că prețul de 10 milioane lei prevăzut în înscris a fost simulat, el reprezentând de fapt contravaloarea prestațiilor pe care pârâții le efectuează anterior încheierii convenției. Neexecutarea obligației de întreținere nu este imputabilă acestora întrucât B.F. a decedat la data de 25 iunie 1997, la 12 zile după încheierea contractului. Instanța a concluzionat că reclamanta nu poate cere rezoluțiunea contractului în temeiul art.1020-1021 C. civ., nefiind îndeplinită condiția culpei debitorului în neexecutarea prestației la care s-a obligat.

Tribunalul Bistrița Năsăud, prin decizia civilă nr.794 din 12 octombrie 2000, a admis apelul declarat de reclamanta S.I., a schimbat în totalitate sentința atacată iar pe fond a admis acțiunea în sensul că a dispus rezoluțiunea convenției de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere pentru neplata prețului. A dispus repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâților de a preda reclamantei terenul în litigiu și de a se abține de la orice acte de tulburare a posesiei, respingând ca neîntemeiat capătul de cerere privitor la despăgubiri. Instanța de apel a reținut că la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere prețul de 10 milioane lei s-a stabilit prin acordul părților contractante, iar pârâții nu și-au îndeplinit obligația de plată, astfel încât B.L.era îndreptățită să solicite rezoluțiunea convenției sub semnătură privată, potrivit art.1365 C. civ..

Capătul de cerere privind folosul nerealizat a fost respins pe considerentul că nu s-a făcut dovada contravalorii producției ce se putea realiza de pe teren și a valorii recoltei însușite de pârâți. Prin decizia civilă nr.1055 din 11 mai 2001 Curtea de Apel Cluj a admis recursul pârâților B.T. și B.N.și a modificat decizia pronunțată de Tribunalul Bistrița în sensul că a respins apelul declarat împotriva sentinței civile nr.422 din 17 februarie 2000 a Judecătoriei Năsăud. Instanța de recurs a reținut că actul încheiat la data de 13 iunie 1997 are natura juridică a unui contract de întreținere iar din probele administrate rezultă că după decesul lui B.F., B.L.a refuzat primirea prestațiilor de întreținere ale pârâților, o asemenea atitudine neputând justifica acțiunea în rezilierea contractului.

Hotărârea instanței de recurs a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și, totodată este vădit netemeinică. Instanța de recurs a calificat actul ca fiind un contract de întreținere, cu aplicarea greșită a regulilor privind stabilirea voinței reale a părților. Interpretarea contractului presupune determinarea și calificarea conținutului acestuia, a clauzelor sale, în scopul stabilirii drepturilor și obligațiilor născute în temeiul său. Dacă voința părților este clar exprimată, nu se pune problema interpretării. Interpretarea este necesară doar în situația în care există discrepanță între voința reală și voința declarată a părților, când clauzele sunt echivoce, confuze sau contradictorii și când contractul este incomplet.

În speță, părților au calificat actul juridic prin înscrisul constatat, al convenției, folosind termeni expliciți, care nu reclamă interpretare. Astfel, în înscris se stipulează că „... prin prezenta convenție am vândut ... terenul în suprafață de 52 ari, cu suma de 10 milioane lei și întreținere”. De asemenea, denumirea părților semnatare este proprie unei convenții de vânzare-cumpărare: „vânzători”, „cumpărători”. Cumpărătorii și-au asumat obligația de a plăti suma de 10 milioane lei în schimbul imobilului, ceea ce reprezintă de fapt prețul lucrului vândut, ca element esențial al contractului de vânzare-cumpărare. Suma de 10 milioane lei stabilită ca preț de vânzare reprezintă la nivelul anului 1997 o valoare semnificativă pentru cumpărarea unui teren de 52 ari și preponderentă în raport cu obligația de întreținere care, așa cum pârâții au recunoscut, s-a limitat la anumite munci în gospodărie.

Rezultă că intenția comună a părților a fost aceea de a încheia un act translativ de proprietate în schimbul unui preț și a întreținerii înstrăinătorilor, obligația principală a dobânditorului fiind aceea de a plăti prețul iar convenția are natura unei promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare, astfel încât raportul juridic este supus regulilor privitoare la vânzare-cumpărare. Obligația principală a cumpărătorului este aceea de a plăti prețul, cum a fost stabilit în contract, potrivit art.1361 C. civ.. Pârâții nu au contestat că au preluat imobilul în posesie și că nu au achitat prețul de 10 milioane lei însă au apreciat că și-au îndeplinit obligația asumată prin munca prestată în gospodăria reclamantei, anterior încheierii convenției.

Or, în contract s-a prevăzut plata prețului în bani iar debitorii nu se pot considera liberați de obligații prin efectuarea unor prestații, în contul prețului întrucât potrivit dispozițiilor art.1100 C. civ., creditorul nu poate fi silit a primi alt lucru decât de ce i se datorește, chiar dacă valoarea lucrului oferit ar fi egală sau mai mare. Întrucât obligația de întreținere, comunicată prin aceeași convenție, are caracter accesoriu față de obligația de plată a prețului, iar pârâții nu și-au îndeplinit obligația principală, este irelevant dacă și-au îndeplinit sau nu obligația accesorie de întreținere. Față de considerentele menționate, Curtea va admite recursul în anulare, va casa decizia curții de apel și va respinge recursul declarat împotriva deciziei tribunalului pe care o va păstra.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr.1055 din 11 mai 2001 a Curții de Apel Cluj pe care o casează. Respinge recursul declarat de pârâții B.T. și B.N. împotriva deciziei civile nr.794 din 12 octombrie 2000 a Tribunalului Bistrița Năsăud, pe care o păstrează. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2003.