ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2352/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței civile nr.10185 din 22 decembrie 2000 a Judecătoriei Cluj

Napoca, deciziei civile nr. 487 A din 26 martie 2001 a Tribunalului Cluj,

precum și deciziei nr.  1093   din  16 mai 2001  a Curții de Apel Cluj – Secția

Civilă.

La apelul

nominal au lipsit: intimații-pârâți M.L., M.E., M.E.C., M.T.M., precum și

intimatul-reclamant B.M.A.M.

Procedura

completă.

Intimatul-reclamant

a depus note scrise, precum și chitanța nr. 441 din 30 mai 2003 emisă de

oficiul poștal Cluj 4 în valoare de 75.000 lei reprezentând taxă judiciară de

timbru stabilită prin încheierea de ședință anterioară.

Reprezentanta

Ministerului Public susține recursul în anulare și solicită admiterea acestuia,

casarea hotărârilor pronunțate în cauză cu trimitere la instanța de fond pentru

o nouă judecată.

C U R T E A

Asupra

recursului în  anulare  de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr.10.185 din 22 decembrie 2000, pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca,

s-a admis acțiunea reclamantului B.M. A. împotriva pârâților M.E., M.L., M.E.C.

și M.T.M. și în consecință s-a dispus evacuarea pârâților din apartamentul

situat în imobilul din str. Pavlov nr. 41 Cluj-Napoca, înscris în c.f. nr.8786

cu nr.top.11115/1 Cluj- Napoca, compus din 3 camere în suprafață de 50,38 m.p.

și dependințe în suprafață de 57,68 m.p.

S-a respins

cererea reconvențională introdusă de pârâți împotriva reclamantului având ca

obiect obligația de a face.

Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul este proprietarul imobilului,

retrocedat prin decizia civilă nr. 267 din 3 martie 1995 a Curții de Apel Cluj,

și i-a notificat pe pârâți pentru a încheia noul contract de închirieri, dar

aceștia nu au dat curs notificării, ocupând locuința fără titlu locativ.

Cererea

reconvențională formulată de pârâți, prin care solicitau obligarea

reclamantului de a încheia cu ei un contract de închiriere, a fost respinsă, cu

motivarea că ei trebuiau în 30 de zile de la primirea notificării să încheie un

nou contract de închiriere, posibilitate pe care nu au valorificat-o.

Prin decizia

civilă nr. 487/A din 26 martie 2001 a Tribunalului Cluj, s-a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâți, iar prin decizia civilă nr. 1093 din 16 mai

2001, Curtea de Apel Cluj, Secția civilă, a respins ca nefondat recursul

declarat de pârâți împotriva deciziei pronunțate în apel.

Împotriva

sentinței civile nr. 10185 din 22 decembrie 2000 pronunțată de Judecătoria

Cluj-Napoca, a deciziei civile nr. 487 din 26 martie 2001 a Tribunalului Cluj

și a deciziei civile nr. 1093 din 16 mai 2001 pronunțată de Curtea de Apel Cluj

a declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, în temeiul art. 330 pct. 2 C.proc.civ., solicitând

admiterea lui, casarea hotărârilor criticate și trimiterea cauzei pentru o nouă

judecare la instanța de fond.

Hotărârile

atacate sunt nelegale și netemeinice, se arată în motivarea recursului în

anulare.

În primul rând

pentru că instanțele nu au pretins reclamantului să depună o copie legalizată a

hotărârii prin care i s-a restituit imobilul revendicat, fiind necesar să se

prezinte instanțelor de judecată actele în temeiul cărora s-a dispus

restituirea către reclamant a imobilului, mai ales că litigiul anterior nu s-a

desfășurat în contradictoriu cu pârâții din prezenta cauză.

Apoi, din

adresa nr. 957/30 iunie 2000 a Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca

rezultă că la acea dată pârâții au luat cunoștință de noul regim juridic al

imobilului și că urmează să încheie cu reclamantul un nou contract de

închiriere, că imobilul s-a predat reclamantului la 22 iunie 2000 și în raport

de aceste date, cererea pârâților din 13 decembrie 2000, de a încheia un

contract de închiriere cu reclamantul, a fost în termen introdusă, fiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 10 din O.U.G.nr.40/1999.

De asemenea,

în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 5 C.proc.civ., judecătorii aveau

îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a afla adevărul, în

scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Recursul în

anulare este nefondat.

Critica

referitoare la omisiunea instanței de a pretinde reclamantului depunerea la

dosar a copiei legalizate a sentinței de retrocedare a imobilului și chiar a

tuturor actelor din acel litigiu, cu motivarea că pârâții nu au participat la

soluționarea lui, este neîntemeiată.

Potrivit art.

22 din Legea nr.7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, dreptul de

proprietate asupra unui imobil se înscrie în cartea funciară pe baza actului de

constituire sau transmitere, iar conform art. 27 alin.1 din aceeași lege

înscrierile în cartea funciară sunt opozabile față de terți încă de la data

înregistrării cererii de înscriere și art. 33 alin. 1 din legea cadastrului

înscrie principiul conform căruia dacă în cartea funciară s-a înscris un drept

real, în condițiile acelei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că

dreptul există în folosul ei.

Din

dispozițiile legale evocate rezultă că înscrierea dreptului de proprietate al

reclamantului asupra imobilului din c.f. nr.8786 Cluj-Napoca cu nr.top.11115/1,

situat în str. Pavlov nr. 41 – extrasul de carte funciară existând la filele 4

și 23 în dosarul de fond – fac pe deplin convingerea că reclamantul este

titularul dreptului de proprietate, opozabil erga omnes, deopotrivă și

pârâților, cărora reclamantul nu avea obliația să le înfățișeze actele depuse

în litigiul anterior, în care el a obținut retrocedarea imobilului.

O.U.G.nr.40/1999

reglementează procedura de încheiere a contractelor de închiriere în art. 10 și

11, după ce în art. 2 face precizarea că durata contractelor de închiriere

pentru suprafețele cu destinație de locuință redobândite de foștii proprietari

sau moștenitorii acestora se prelungește, la cererea chiriașului, pe o perioadă

de cel mult 3 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

Indiferent de

data preluării efective a imobilului, proprietarul are obligația, înscrisă în

art. 10 alin. 1 din O.U., ca în vederea încheierii noului contract de închiriere

să îi notifice chiriașului, prin executorul judecătoresc, data și locul

întâlnirii.

Reclamanta

și-a îndeplinit obligația, dovadă fiind copia notificării aflată la fila 6 în

dosarul instanței de fond, expediată pârâților la 9 decembrie 1999.

Pârâții erau

datori, conform art. 10 alin. 2 din O.U., să comunice proprietarului, în scris,

cu confirmare de primire, cererea pentru încheierea unui nou contract de

închiriere, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea notificării,

obligație pe care aceștia nu și-au îndeplinit-o. Formularea cererii

reconvenționale, având ca obiect obligarea proprietarului de a încheia

contractul de închiriere, la 12 luni de la primirea notificării nu are

semnificația prevăzută de art. 10 alin. 2, nu satisface cerințele textului de

lege și a fost corect interpretată de instanțe ca o neîndeplinire a obligației

pârâților.

Nejustificat

apare și reproșul adus instanțelor cu referire la neexercitarea rolului activ

în aflarea adevărului. Fără a releva în concret omisiuni reale, cu precizarea

că pârâții au beneficiat de prestațiile calificate ale unui avocat pe tot

parcursul soluționării cauzei, se apreciază ca nefondată critica formulată.

Pentru aceste

considerente, recursul în anulare urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1093 din 16 mai 2001 al

Curții de Apel Cluj – Secția civilă, deciziei nr. 487 A din 26 martie 2001 al

Tribunalului Cluj și sentinței civile nr.10.185 din 22 decembrie 2000 a

Judecătoriei Cluj-Napoca.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  4 iunie  2003.