ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1500/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de pârâții H.I.și H.M.împotriva  deciziei

nr.26 din 13 februarie 2002 a Curții de Apel Cluj, Secția civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: recurenții-pârâți H.I.și H.M., prin avocat D.G.,

intimații-reclamanți S.I.și S.E., primul  reprezentat de avocat S.G., iar

reclamanta S.E., personal și asistată de același avocat, lipsind intimații –

chemați în garanție M.D.și M.I.

Procedura

completă.

Avocat

D.G. depune următoarele taxe judiciare de timbru: 1.518.870 lei, în recurs și

4.323.840 lei, taxă judiciară de timbru, 30.000 lei timbru judiciar.

Nefiind

chestiuni prealabile, Curtea a acordat cuvântul în dezbaterea recursului cu

care a fost investită.

Avocatul

D.G. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei 26 din 13 februarie

2002 a Curții de Apel Cluj-Secția civilă și trimiterea cauzei în vederea

soluționării apelului Curții de Apel Cluj, în temeiul art.313 din C.proc.civ.

Avocatul

S.G.a solicitat respingerea recursului declarat de pârâți, ca nefondat, în

temeiul art.312 alin.(1) teza a II a din C.proc.civ.

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 25 mai 1999, Salvan Ionel și S.E. au chemat în judecată pe H.I.și

H.M.pentru revendicarea unui teren în suprafață de 344 m.p., identic cu p.t.

nr.140/1 din CF 2115 Năsăud  și obligarea pârâților, sub sancțiunea unor daune

cominatorii, să ridice construcția pe care au edificat-o pe terenul revendicat

ori să fie autorizați ei a îndeplini această obligație, pe cheltuiala pârâților.

Pârâții

au formulat cerere reconvențională solicitând să se constate și să fie

intabulat dreptul lor de proprietate asupra terenului și construcției din

litigiu sau, în subsidiar, să fie obligați reclamanții să le plătească

contravaloarea actualizată a  bunului, cu recunoașterea unui drept de retenție.

De

asemenea, pârâții au chemat în garanție pe M.D.și M.I., vânzătorii terenului,

pentru a fi obligați, în caz de evingere, să le restituie prețul actualizat al

terenului și cheltuielile vânzării.

Judecătoria

Năsăud, prin sentința civilă nr.1672 din 9 septembrie 1999, și-a declinat

competența în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud.

Tribunalul

Bistrița Năsăud, prin sentința civilă nr.83 din 11 mai 2001 a admis, în parte,

acțiunea și cererea reconvențională, a constatat că reclamanții sunt

proprietarii terenului de 344 m.p., identic cu p.t. nr.140 din CF 2115 Năsăud

și că pârâții au edificat o casă (în roșu) pe acest teren, în valoare de

211.006.000 lei. A atribuit reclamanților construcția și i-a obligat pe pârâți

să le predea reclamanților, în deplină proprietate și posesie, întregul imobil,

compus din teren și construcție. A obligat pe reclamanți să le plătească

pârâților suma de 211.006.000 lei reprezentând contravaloarea construcției. În

favoarea pârâților a instituit un drept de retenție, iar chemații în garanție

au fost obligați să le restituie suma de 90.500.000 lei reprezentând prețul

actualizat al terenului vândut.

Curtea

de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr.26 din 13 februarie 2002, a admis

apelul pârâților și a majorat creanța, reprezentând contravaloarea

construcției, la 272.320.000 lei. A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

Instanțele

au reținut, referitor la revendicarea terenului, că reclamanții sunt

proprietari prin succesiune testamentară, după defuncta H.V., decedată la 23

decembrie 1995, conform testamentului autentificat sub nr.112 din 2 decembrie

1995 și certificatului de moștenitor nr.17/1999. Cu privire la construcția

edificată de pârâți pe teren,  au fost invocate dispozițiile art.492 și 494

C.civ., iar referitor la răspunderea pentru evicțiune, prevederile art.1337 și

urm. C.civ.

Împotriva

acestei decizii pârâții au declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut

de art.304 pct.9 C.proc.civ., în dezvoltarea căruia, au arătat, în esență, că

instanța de apel a omis să examineze și să se pronunțe asupra  lipsei de

legitimare procesuală a reclamanților, dedusă din revocarea testamentului pe

care-l exhibă. De asemenea, instanța de apel n-a soluționat cererea lor de

suspendare a judecății până la rezolvarea, definitivă și irevocabilă, a

dosarului nr.190/2002 al Judecătoriei Năsăud, având ca obiect  anularea

certificatului de moștenitor nr.17/1999, invocat de reclamanți în sprijinul

pretențiilor lor.

Recursul

este întemeiat.

În

cazul acțiunilor prin care se valorifică un drept real, cum  este acțiunea în

revendicare, proba existenței dreptului reclamat este esențială pentru

justificarea legitimării procesuale active și, corelativ, a temeiniciei

cererii. Dacă apărarea pârâtului vizează absența calității reclamantului este

necesară unirea problemei calității cu fondul, determinat de necesitatea

administrării acelorași probe. Când o asemenea apărare este invocată într-un

proces separat, ea se constituie într-o chestiune prejudicială care trebuie

rezolvată de instanța competentă, în prealabil și definitiv, urmând să fie

invocată cu putere de lucru judecat în procesul de revendicare. De aceea, în

cazul în care apărarea pârâtului se constituie într-o chestiune prejudicială ,

instanța de revendicare  este obligată să suspende judecata  până la rezolvarea

prin hotărâre definitivă a chestiunii prejudiciale. Desigur chestiunea

suspendării se constituie într-o excepție procesuală dilatorie care, urmând

regulile prescrise procedurii de soluționare a  excepțiilor, trebuie pusă în

dezbaterea părților.

În

procesul de față, instanța de apel, confruntată cu o asemenea excepție, a

ignorat-o și, nelegal, a pășit la soluționarea  cauzei . Nu mai puțin, instanța

a trecut fără examinare și peste motivul invocat a lipsei de legitimare

procesuală activă, dirimantă prin efectele sale.

Așa

fiind și cum, în sensul art.314 C.proc.civ., instanța de recurs nu poate hotărî

asupra pricinii, se impune, în baza art.313 C.proc.civ.,  admiterea recursului

și casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru a

rejudeca apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de pârâții H.I.și H.M.împotriva deciziei nr.26 din 13

februarie 2002 a Curții de Apel Cluj, Secția civilă, pe care o casează  și

trimite cauza  aceleiași instanțe pentru judecarea apelului declarat de pârâți

împotriva sentinței civile nr.83 din 11 mai 2001 a Tribunalului

Bistrița-Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2003.