ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1500/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții H.I.și H.M.împotriva deciziei nr.26 din 13 februarie 2002 a Curții de Apel Cluj, Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenții-pârâți H.I.și H.M., prin avocat D.G., intimații-reclamanți S.I.și S.E., primul reprezentat de avocat S.G., iar reclamanta S.E., personal și asistată de același avocat, lipsind intimații – chemați în garanție M.D.și M.I. Procedura completă. Avocat D.G. depune următoarele taxe judiciare de timbru: 1.518.870 lei, în recurs și 4.323.840 lei, taxă judiciară de timbru, 30.000 lei timbru judiciar. Nefiind chestiuni prealabile, Curtea a acordat cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită. Avocatul D.G.

a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei 26 din 13 februarie 2002 a Curții de Apel Cluj-Secția civilă și trimiterea cauzei în vederea soluționării apelului Curții de Apel Cluj, în temeiul art.313 din C.proc.civ. Avocatul S.G.a solicitat respingerea recursului declarat de pârâți, ca nefondat, în temeiul art.312 alin.(1) teza a II a din C.proc.civ. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 25 mai 1999, Salvan Ionel și S.E. au chemat în judecată pe H.I.și H.M.pentru revendicarea unui teren în suprafață de 344 m.p., identic cu p.t. nr.140/1 din CF 2115 Năsăud și obligarea pârâților, sub sancțiunea unor daune cominatorii, să ridice construcția pe care au edificat-o pe terenul revendicat ori să fie autorizați ei a îndeplini această obligație, pe cheltuiala pârâților.

Pârâții au formulat cerere reconvențională solicitând să se constate și să fie intabulat dreptul lor de proprietate asupra terenului și construcției din litigiu sau, în subsidiar, să fie obligați reclamanții să le plătească contravaloarea actualizată a bunului, cu recunoașterea unui drept de retenție. De asemenea, pârâții au chemat în garanție pe M.D.și M.I., vânzătorii terenului, pentru a fi obligați, în caz de evingere, să le restituie prețul actualizat al terenului și cheltuielile vânzării. Judecătoria Năsăud, prin sentința civilă nr.1672 din 9 septembrie 1999, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud. Tribunalul Bistrița Năsăud, prin sentința civilă nr.83 din 11 mai 2001 a admis, în parte, acțiunea și cererea reconvențională, a constatat că reclamanții sunt proprietarii terenului de 344 m.p., identic cu p.t.

nr.140 din CF 2115 Năsăud și că pârâții au edificat o casă (în roșu) pe acest teren, în valoare de 211.006.000 lei. A atribuit reclamanților construcția și i-a obligat pe pârâți să le predea reclamanților, în deplină proprietate și posesie, întregul imobil, compus din teren și construcție. A obligat pe reclamanți să le plătească pârâților suma de 211.006.000 lei reprezentând contravaloarea construcției. În favoarea pârâților a instituit un drept de retenție, iar chemații în garanție au fost obligați să le restituie suma de 90.500.000 lei reprezentând prețul actualizat al terenului vândut. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr.26 din 13 februarie 2002, a admis apelul pârâților și a majorat creanța, reprezentând contravaloarea construcției, la 272.320.000 lei.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Instanțele au reținut, referitor la revendicarea terenului, că reclamanții sunt proprietari prin succesiune testamentară, după defuncta H.V., decedată la 23 decembrie 1995, conform testamentului autentificat sub nr.112 din 2 decembrie 1995 și certificatului de moștenitor nr.17/1999. Cu privire la construcția edificată de pârâți pe teren, au fost invocate dispozițiile art.492 și 494 C.civ., iar referitor la răspunderea pentru evicțiune, prevederile art.1337 și urm. C.civ. Împotriva acestei decizii pârâții au declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., în dezvoltarea căruia, au arătat, în esență, că instanța de apel a omis să examineze și să se pronunțe asupra lipsei de legitimare procesuală a reclamanților, dedusă din revocarea testamentului pe care-l exhibă.

De asemenea, instanța de apel n-a soluționat cererea lor de suspendare a judecății până la rezolvarea, definitivă și irevocabilă, a dosarului nr.190/2002 al Judecătoriei Năsăud, având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr.17/1999, invocat de reclamanți în sprijinul pretențiilor lor. Recursul este întemeiat. În cazul acțiunilor prin care se valorifică un drept real, cum este acțiunea în revendicare, proba existenței dreptului reclamat este esențială pentru justificarea legitimării procesuale active și, corelativ, a temeiniciei cererii. Dacă apărarea pârâtului vizează absența calității reclamantului este necesară unirea problemei calității cu fondul, determinat de necesitatea administrării acelorași probe.

Când o asemenea apărare este invocată într-un proces separat, ea se constituie într-o chestiune prejudicială care trebuie rezolvată de instanța competentă, în prealabil și definitiv, urmând să fie invocată cu putere de lucru judecat în procesul de revendicare. De aceea, în cazul în care apărarea pârâtului se constituie într-o chestiune prejudicială , instanța de revendicare este obligată să suspende judecata până la rezolvarea prin hotărâre definitivă a chestiunii prejudiciale. Desigur chestiunea suspendării se constituie într-o excepție procesuală dilatorie care, urmând regulile prescrise procedurii de soluționare a excepțiilor, trebuie pusă în dezbaterea părților. În procesul de față, instanța de apel, confruntată cu o asemenea excepție, a ignorat-o și, nelegal, a pășit la soluționarea cauzei . Nu mai puțin, instanța a trecut fără examinare și peste motivul invocat a lipsei de legitimare procesuală activă, dirimantă prin efectele sale.

Așa fiind și cum, în sensul art.314 C.proc.civ., instanța de recurs nu poate hotărî asupra pricinii, se impune, în baza art.313 C.proc.civ., admiterea recursului și casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru a rejudeca apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâții H.I.și H.M.împotriva deciziei nr.26 din 13 februarie 2002 a Curții de Apel Cluj, Secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea apelului declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr.83 din 11 mai 2001 a Tribunalului Bistrița-Năsăud. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2003.