ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1633/2003

La data de 17

aprilie 2002 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâții R.V.și

R.A.împotriva deciziei civile nr.43 din 16 octombrie 2001 a Curții de Apel

Suceava, Secția civilă.

Dezbaterile au

fost consemnate în încheierea cu data de 11 aprilie 2003, care face parte

integrantă din prezenta decizie iar pronunțarea s-a amânat la 17 aprilie 2003.

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 18 ianuarie 2000 pe rolul Judecătoriei Suceava, completată,

reclamantul P.N.a chemat în judecată pe pârâții R.V.și R. A., solicitând

obligarea acestora la restituirea contravalorii în lei a sumei de 12.000 DM,

împrumut acordat la 18 aprilie 1999 și nerestituit, precum și a unei dobânzi de

5% pe lună, la care părțile au convenit prin înscrisul sub semnătură privată,

depus în copie la dosar.

După declinarea

competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Suceava pârâții au

contestat scrierea și semnarea de către ei a înscrisului constatator. S-a

dispus efectuarea unei expertize criminalistice.

Prin sentința

civilă nr.27 din 12 februarie 2001 Tribunalul Suceava a admis acțiunea, a

obligat pe pârâți la plata în solidar a sumei de 12.000 DM sau a contravalorii

în lei la data achitării, cu dobânda aferentă, precum și la 13.526.500 lei

cheltuieli de judecată.

În motivarea

hotărârii instanța a reținut că prin probele administrate – înscris denumit

„proces-verbal” s-a făcut dovada că cei doi pârâți au împrumutat suma de bani

menționată, fiind de acord, conform art.1507 C.civ. și cu plata unei dobânzi de

5% pe lună.

Apelul

pârâților a fost respins prin decizia nr.43 din 16 octombrie 2001 a Curții de

Apel Suceava, secția civilă, care a considerat că dovada împrumutului a fost

făcută de reclamant prin înscrisul prezentat, coroborat cu expertiza

criminalistică, ce a concluzionat că semnăturile aparțin celor doi pârâți,

situație în care proba cu martori, solicitată de aceștia, nu prezenta

relevanță.

Împotriva

acestei decizii în termen legal au declarat recurs pârâții.

În motivarea

recursului, încadrat în dispozițiile art.304 pct.6, 9, 10 C. proc.civ., s-a

arătat că: hotărârile s-au pronunțat cu încălcarea dreptului lor la apărare,

fiindu-le respinse probe pertinente prin care tindeau a dovedi achitarea

parțială a debitului; în dispozitivul sentinței de fond, nereținut în apel, nu

s-a precizat cuantumul dobânzilor datorate, reclamantul nesatisfăcând taxa de

timbru pentru întreaga sumă pretinsă.

Prin

întâmpinare – notă de concluzii intimatul reclamant a solicitat respingerea

recursului.

Recursul este

fondat și va fi admis, cu consecința casării hotărârilor pronunțate și

trimiterii spre rejudecare la instanța competentă, în condițiile art.725 alin.2

teza a II-a C.proc.civ., pentru următoarele considerente.

Reclamantul a

pretins, în motivarea acțiunii, că i-a împrumutat pe pârâți cu 12.000 DM la

data de 18 aprilie 1999, convenindu-se achitarea unei dobânzi lunare de 5%, la

fiecare 8 ale lunii pentru ca debitul să fie restituit apoi în două tranșe a

câte 6.000 DM în noiembrie 1999, respectiv ianuarie 2000.

Un înscris sub

semnătură privată, semnat de cele trei părți, alături de doi martori, A.V. și

soția a fost depus în copie la dosar. Ca atare, a solicitat obligarea acestora

la o sumă totală de 18.000 DM, formată din 12.000 DM capital și 6.000 DM

dobânzi datorate din mai 1999 – februarie 2000.

Pârâții au

contestat că ei ar fi scris și semnat înscrisul prezentat, recunoscând că

anterior împrumutaseră de la reclamant o sumă de bani, pe care însă au

restituit-o. Au solicitat administrarea probei cu interogatoriul reclamantului

și audierea martorilor A.V. și M., au depus transcrierea unor convorbiri

telefonice și au formulat obiecțiuni cu privire la expertiza criminalistică, ce

nu s-a pronunțat decât asupra semnăturilor și nu a înscrisului în ansamblu.

Contractul de

împrumut este un contract real, unilateral, prin care împrumutatul se obligă să

restituie suma de bani primită (art.1578 C.civ.).

Cu privire la

proba unui asemenea contract, sunt aplicabile dispozițiile art.1180 alin.1

C.civ..

Actul sub

semnătură privată „trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a

subscris, sau cel puțin acesta, înainte de a subsemna, să adauge la finele

actului cuvintele bun și aprobat, arătând totdeauna în litere suma sau câtimea

lucrurilor și apoi să iscălească”.

Față de

obiecțiunile pârâților la raportul de expertiză, instanța ar fi trebuit să

observe că a omis să stabilească - astfel cum prevede art.201 C.proc.civ. –

obiectivele expertizei, care să concorde cu cerințele speciale de probațiune în

materie de împrumut, redate anterior.

Cu încălcarea

art.129 alin.4 C.proc.civ., ambele instanțe au respins probe care puteau fi

pertinente și chiar concludente pentru lămurirea deplină a situației de fapt.

De aceea, Curtea

constată doar că împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite cauza

urmând a fi trimisă spre rejudecare instanței inițial investite, Judecătoria

Suceava.

Cu ocazia

rejudecării, instanța va administra probele necesare cunoașterii exacte a faptelor,

observând de asemeni că – între timp – moneda în care se pretinde că s-a

acordat împrumutul nu mai există. Pe de altă parte, se constată fondată și

critica din recurs vizând nedeterminarea cuantumului la care pârâtul poate fi

obligat.

Formularea „dobânda

aferentă”, menționată în dispozitivul sentinței casate nu îndeplinește cerința

de a fi determinată. De altfel, dacă s-ar avea în vedere dobânda de 5% pe lună

(consemnată în înscrisul contestat) care poartă asupra unei sume în valută, se

observă că aceasta este ilicită, fiind lovită de nulitate absolută, ca

ascunzând un împrumut cămătăresc (art.5 C.civ.).

Pentru aceste

considerente, recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis în sensul celor

anterior arătate, instanța de trimitere fiind ținută să observe art.315

C.proc.civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de pârâții R.V.și R.A.împotriva deciziei 43 din 16 octombrie

2001 a Curții de Apel Suceava, Secția civilă.

Casează

decizia recurată, sentința civilă 27 din 12 februarie 2001 a Tribunalului Suceava,

Secția civilă precum și sentința 716 din 8 februarie 2000 a Judecătoriei Suceava

și trimite cauza spre rejudecare, Judecătoriei Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2003.