ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1447/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1447/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta

R.A.împotriva deciziei civile nr.149 din 5.07.2001 a Curții de Apel Cluj –

Secția civilă.

La apelul nominal s-au

prezentat recurenta-pârâtă R.A., personal și asistată de avocat M.E.,

intimatul-reclamant V.A., personal și asistat de avocat C.L.M.,

intimații-pârâți R.M.I.și N.C..

Procedura completă.

Se referă neexecutarea

obligației de timbrare, astfel cum a fost stabilită prin încheierea de ședință

din 30.10.2002.

Avocat M.E. a depus taxa de

timbru datorată de recurenta-pârâtă R.A., pentru recurs filele 35, 36 și dovada

imposibilității de prezentare pentru termenul de judecată din 30.10.2002.

Curtea, din oficiu, pune în

vedere reclamantului V.A. să precizeze dacă recunoaște înscrisul de la fila 5

dosar recurs, intitulat „protocol de intenție”.

Intimatul-reclamant V.A.

invederează că recunoaște acest înscris, dar că acesta nu s-a concretizat

printr-o înțelegere între părți.

Curtea, luând act că nu mai

sunt chestiuni prealabile, a acordat cuvântul părților în dezbaterea pricinii.

Avocat M.E. a dezvoltat

motivele de recurs, arătând că înțelegerea dintre părți nu a fost legal

încheiată, deoarece obiectul convenției nu există, suma de bani în litigiu nu a

fost împrumutată și se bazează pe o cauză ilicită decurgând   din capitalizarea

dobânzii. A solicitat admiterea recursului cu cheltuieli de judecată.

Avocat C.L. a arătat că nu

există temeiuri pentru a considera contractul încheiat de părți nul și a

solicitat respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.

Intimații-pârâți R.M.I.și

N.C., având pe rând cuvântul, au pus concluzii de admitere a recursului.

C U R T E A

Asupra recursului de față:

Din studierea actelor și lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

V.A. a chemat în judecată pe R.A., R.M.I.și N.C.

pentru a fi obligați să-i restituie suma de 44.000 U.S.D. sau echivalentul în

lei la data plății, suma reprezentând împrumut nerestituit conform contractului

din 2.XI.1998.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâților la

plata dobânzii calculate de la data de 28.07.2000 (data scadenței) până la

executarea sentinței și instituirea sechestrului asigurator asupra imobilului

situat în Cluj Napoca, str.Dostoievski nr.78 înscris în C.F. nr.675 Cluj

Napoca, proprietatea debitoarei R.A.și a fidejusoarei R.M.I..

În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că la

2.XI.1998 a încheiat cu R.A.un contract prin care a împrumutat acesteia suma de

55.000 USD. Termenul de restituire a fost stabilit la o lună de la solicitarea

împrumutătorului. În acest sens a expediat notificarea către pârâta R.A.la

26.06.2000 prin care a solicitat restituirea sumei împrumutate, însă pârâta nu

i-a dat curs. Din debitul de 55.000 USD R.A.a restituit suma de 11.000 USD

rămânând nerestituită suma de 44.000 USD.

Reclamantul a precizat că acțiunea era îndreptată și

împotriva pârâților R.M.I.și N.C. care au participat la încheierea convenției

ca martori giranți având astfel calitatea de fidejusori conform art.1652 și

art.1656 C.civ., obligându-se la garantarea executării obligației asumate de

R.A.

De asemenea, a invederat că întrucât asupra

imobilului intabulat în C.F. nr.675 Cluj Napoca erau înscrise două ipoteci în

sumă de 300.000.000 lei, respectiv 465.000.000 lei și dobânzi în favoarea

B.R.D. Cluj era necesară instituirea sechestrului asigurator asupra întregului

imobil conform art.237 și următoarele din Legea nr.LX/1881 și art.1718 C.civ.

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința civilă

nr.59/14.II.2001 a admis în parte acțiunea împotriva pârâtei R.A.pe care a

obligat-o să plătească reclamantului suma de 19.000 USD sau echivalentul în lei

la data plății, precum și dobânda practicată de BNR, cu începere de la data

rămânerii definitive a sentinței și până la plata integrală a datoriei.

S-a dispus instituirea unui sechestru asigurator

asupra cotei de proprietate a pârâtei R.A.asupra imobilului situat în Cluj

Napoca, str.Dostoievski nr.78, înscris în CF 575 Cluj cu nr.top 3824/2 și

3824/3 pentru recuperarea creanței de 19.000 USD și dobânda practicată de BNR

calculată de la data rămânerii definitive a sentinței și până la plata

integrală a datoriei.

S-a respins acțiunea împotriva pârâților R.M.I.și

N.C. pentru restituirea împrumutului.

Instanța a reținut că prin contractul de împrumut

din 2.XI.1998 pârâta R.A.a recunoscut primirea de la reclamant a sumelor de

30.000 USD și respectiv 25.000 USD cu obligația de a restitui împrumutul la

solicitare. Pârâta R.M.I.și N.C. care sunt mama și respectiv soțul pârâtei

R.A.au semnat contractul în calitate de martori giranți. Părțile de comun acord

au invederat că suma înscrisă în contract nu a fost predată la data încheierii

lui iar probele au atestat că începând din anul 1993 reclamantul a împrumutat-o

pe pârâta R.A.cu diferite sume de bani, iar pe parcursul anilor la rândul ei

pârâta restituind din aceste sume. Reclamantul a recunoscut încasarea sumei de

11.000 USD și a susținut că pârâții mai datorau 44.000 USD. Interpretând

conținutul convenției din 2.XI.1998, instanța a apreciat că înserarea separată

a sumei de 30.000 USD și respectiv 25.000 USD demonstra că prima sumă

reprezintă împrumutul propriu zis, iar cea de a doua dobânda.

În acest context și întrucât pârâta debitoare a

restituit o sumă de 11.000 USD însemnează că mai datora încă 19.000 USD sumă la

care a fost obligată în temeiul art.1576 C.civ.

Referitor la pârâții R.M.I.și N.C. instanța a

stabilit că în lipsa unor contracte de fidejusiune încheiate cu reclamantul

aceștia aveau doar calitatea de martori la încheierea convenției și prin urmare

nu puteau fi obligați la restituirea debitului.

În schimb, conform art.1088 C.civ., R.A.datora

dobânda practicată de BNR la suma reprezentând împrumutul neachitat, calculată

cu începere de la data rămânerii definitive a sentinței și până la plata

integrală a sumei.

Curtea de Apel Cluj – secția civilă, prin decizia

nr.149/5.07.2001 a admis în parte apelul declarat de reclamantul V.A. împotriva

sentinței civile nr.59/14.02.2001 a Tribunalului Cluj, secția civilă, pe care a

schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta R.A.să plătească

reclamantului suma de 44.000 USD sau echivalentul în lei la data plății, precum

și dobânda practicată de BNR cu începere de la data rămânerii definitive a

sentinței și până la plata integrală a sumei în lei de 19.000 USD.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței.

S-a respins apelul declarat de pârâta R.A.în contra

aceleiași sentințe.

Prin încheierea din 12.07.2001 aceeași instanță, din

oficiu, în temeiul art.281 C.pr.civ. a dispus îndreptarea erorii materiale din

decizia nr.149/5.07.2001 a secției civile în sensul că a menținut sechestrul

asigurator asupra cotei de proprietate a pârâtei R.A.din imobilul situat în

Cluj Napoca, înscris în CF nr.675 cu nr.top.3824/2 și 3824/3 pentru recuperarea

creanței de 44.000 USD.

Instanța de apel a reținut că tribunalul încălcând

dispozițiile imperative ale art.969 C.civ. și clauzele contractului a apreciat

că împrumutul propriu-zis ar fi fost de 30.000 USD iar diferența de 25.000 USD

ar fi fost dobândă, în dosar neexistând nici o probă care să permită o atare

concluzie. Nici măcar pârâta nu a făcut o astfel de susținere.

Cum reclamantul a recunoscut restituirea sumei de

11.000 USD, pârâta îi mai datorează suma de 44.000 USD în limita căreia a fost

admisă acțiunea cu dobânda aferentă practicată de BNR.

Că este așa o atestă și contractul de împrumut

încheiat tot la 2.XI.1998 pentru suma de 56.300 USD între V.A. ca împrumutator

și R.A.ca împrumutată în care se face mențiunea expresă că debitul reprezintă

dobânda pe anii 1996, 1997, 1998 și că suma nu era purtătoare de dobânzi.

În contra acestei decizii și a încheierii de

îndreptare a erorii materiale a declarat recurs pârâta R.A.solicitând în

principal casarea ei și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare

întrucât nu au fost clarificate toate aspectele pe care cauza le implica și

aceasta deoarece instanța de apel i-a respins proba cu un număr de 4 martori,

sub acest aspect fiind aplicabile disp.art.312 (5) C.procciv.

În subsidiar, recurenta a invocat art.304 pct.7, 8,

9 și 10 C.proc.civ. și a cerut modificarea deciziei atacate în sensul

respingerii acțiunii.

Astfel, s-a susținut că înscrisul din 2.XI.1998 care

a stat la baza obligării sale la plata sumei de 44.000 USD și a dobânzilor era

lovit de nulitate absolută întrucât era întemeiat pe o cauză ilicită, cu

încălcarea Legii nr.313/1979 și art.1088 C.civ. Neadmițându-se toate probele

necesare, care puteau duce la o justă soluționare a cauzei, nu s-a cercetat

fondul pricinii. Se mai reproșează instanței că față de răspunsul la

interogator al reclamantului în sensul că la data convenției nu s-a acordat

nici o sumă de bani, acest aspect trebuia verificat.

De asemenea, s-a criticat instanța că nu a analizat

voința părților, respectiv dorința reclamantului de a se îmbogăți fără just

temei întrucât practica cămătăria. În acest sens recurenta a invederat că

instanța de apel nu a analizat comparativ cele două contracte de împrumut

încheiate în aceeași zi, respectiv 2.XI.1998 unul pentru 55.000 USD, iar altul

pentru 56.300 USD reprezentând dobânzi. Totodată trebuia avut în vedere și protocolul

scris de reclamant din 8.II.2000 dar nesemnat de recurenta pârâtă în care

reclamantul recunoaște contractul de împrumut pentru o dobândă de 56.300 USD la

care însă renunță, dar confirmă încasarea sumei de 11.000 USD, probe în raport

de care suma ce o putea pretinde era de 27.500 USD.

Mai mult, din actele aflate la dosar rezultă că

reclamantul practica dobânzi de 10%, 8%, 5%, 4% pe lună, adăugând dobânda

stabilită ilegal la capital și apoi aceasta urma să producă din nou dobândă

(anatocism).

În fine, în raport de conținutul contractului de

împrumut din 2.XI.1998 pentru suma de 56.300 USD în care se stipula expres că

reprezintă dobândă pe anii 1996, 1997 și 1998 instanța de apel comparându-l și

cu celălalt contract pentru suma de 55.000 trebuia să tragă o concluzie reală

în cauză.

Recursul nu este fondat.

Din dosar a rezultat că la 2.XI.1998 între

reclamantul V.A. și pârâta R.A.au intervenit două convenții de împrumut acte

juridice la care au asistat ca martori R.M.I., mama pârâtei R.A.și N.C., soțul

debitoarei (f.7 și 44 dos.nr.7668/2000).

În unul din contracte s-a menționat că R.A.a

beneficiat de la reclamant de un împrumut de 30.000 USD+25.000 USD, în total

suma de 55.000 USD restituibilă la solicitare sens în care împrumutatorul urma

să o notifice pe împrumutată cu cel puțin o lună înainte de scadență. S-a mai

prevăzut că dovada împrumutului se face în condițiile art.1191 C.civ.  numai cu

contractul.

În cealaltă convenție suma acordată a fost de 56.300

USD          (7900 USD+26.400 USD+22.000 USD)  cu mențiunea expresă că

reprezenta dobânda pe anii 1996, 1997 și 1998 restituibilă la solicitare și

după notificarea împrumutatei cu cel pentru o lună înainte, dovada împrumutului

făcându-se ca și în prima situație în condițiile art.1191 c.civ., numai cu

contractul.

La interogator, reclamantul a precizat că împumutul

de 55.000 USD a fost acordat în perioada 1993-1998 și reprezintă doar creanță

fără dobândă, constituind o reactualizare a unui contract mai vechi (f.53 dos.

nr.7668/2000). În ceea ceprivește dobânda a invederat că aceasta a fost

consemnată într-un contract distinct. De asemenea, a recunoscut că din  debitul

de 55.000 USD pârâta R.A.a restituit suma de 11.000 USD.

Pe de altă parte, așa cum deja s-a relevat, părțile

prin semnarea contractului de împrumut au fost de acord că dovada împrumutului

se face exclusiv cu înscrisul constatator al acestor operațiuni juridice.

Prin urmare, critica adusă de pârâta R.A.în motivele

de recurs, în sensul că instanța de apel i-a respins nejustificat proba cu           4

martori prin care se putea clarifica adevăratul raport juridic, dintre părți

apare nefondată cât timp aceasta a fost de acord ca dovada împrumutului să se

facă numai prin contractul încheiat de părți așa cum de altfel o prevăd

disp.art.1191 C.civ., care instituie interdicția de a dovedi cu martori actele

juridice a căror valoare depășește 250 de lei.

Mai mult, art.1191 (2) C.civ. prevede  și

interdicția de a dovedi cu martori împotriva și peste cuprinsul unui înscris.

Regula instituită prin art.1191 C.civ. reprezintă o

convenție tacită a părților prezumată de lege care nu poate fi combătută decât

tot printr-o convenție contrară, ceea ce însă nu a avut loc în speță.

Pe de altă parte, invocarea de către recurentă a

disp.art.312 (5) C.proc.civ. pentru fundamentarea criticii susindicate este

greșită deoarece textul face trimitere la motivul de casare prev.de art.304

pct.3 C.proc.civ. respectiv când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței

altei instanțe precum și la cel prev. de pct.4 al art.304 C.proc.civ. și anume

când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești ceea ce însă nu este

cazul în speță.

De asemenea, este nefondată și critica recurentei în

sensul că înscrisul din 2.XI.1998 care consfințește convenția de împrumut

pentru suma de 33.000 USD ar fi lovit de nulitate absolută pentru că s-ar

întemeia pe o cauză ilicită cu încălcarea Legii nr.313/1979 și art.1088 C.civ.

În adevăr, în contractul de împrumut din 2.XI.1998

pentru suma de 55.000 USD, ce constituie potrivit afirmațiilor făcute de părți,

o reactualizare a unor debite mai vechi, respectiv 30.000 USD și 25.000 USD nu

se prevede aplicarea vreunor dobânzi, ceea ce evidențiază că respectivele sume

de bani constituie creanța propriu-zisă.

Că este așa o atestă și cea de a doua convenție

încheiată de părți tot la 2.XI.1998 în care se specifică expres că suma

inserată de 56.300 USD constituie dobânda la credintele acordate de reclamant

în anii 1993, 1997 și 1998.

În aceste condiții susținerea recurentei că suma de

55.000 USD din contractul de împrumut ar conține de fapt și dobândă compusă nu

are corespondent în probele dosarului și prin urmare pretinsa clauză ilicită nu

a fost probată.

De altfel, conf.art.1587 C.civ. în cazul

împrumuturilor de bani se pot stipula dobânzi, iar potrivit art.1588 C.civ.

dacă împrumutatul plătește dobânzi fără să fi fost stipulate sau plătește

dobânzi mai mari decât cele stabilite, el nu le poate nici repeti, nici imputa

asupra capitalului.

În principiu dobânda se calculează numai asupra

capitalului, pentru că în condițiile perceperii de dobândă la dobândă

(anatocism) împrumutul ar deveni prea oneros. Dar, potrivit art.1084 C.civ. și

Legii nr.313/1979 pentru anularea clauzei penale din contracte, convențiile de

anatocism în materie civilă sunt totuși valabile dacă se încheie pentru

dobânzile deja ajunse la scadență, deci pentru trecut (nu în momentul acordării

împrumutului adică cu anticipație) și numai dacă vizează dobânzile datorate pe

cel puțin un an calendaristic.

Osebit de aceasta, trebuie precizat că instanța de

apel a analizat ambele înscrisuri încheiate de părți la 2.XI.1998, fapt ce i-a

permis să conchidă că cele două sume de 30.000 USD și 25.000 USD din contractul

de împrumut totalizând 55.000 USD reprezentau creanța efectivă și nu dobânzi, semnarea

contractului de către pârâta R.A., în prezența membrilor familiei sale, care au

avut statutul de martori, confirmând primirea sumei cu acest titlu.  De altfel,

așa cum deja s-a relevat, dobânzile au constituit obiectul unui contract

dinstinct încheiat tot la 2.XI.1998.

În acest context, este greu de crezut și de altfel

neprobat, că recurenta și respectiv membrii familiei sale, ar fi acceptat ca și

creanța de 55.000 USD să includă în componența ei dobânzi în plus față de cele

ce formau deja obiectul unei înțelegeri separate.

În ceea ce privește protocolul din 8.II.2000,

înscris depus în recurs, recurenta nu îl putea invoca drept probă cât timp nu

l-a semnat. Acest act emanat de la reclamantul intimat, așa cum a pretins

recurenta, făcea referire la convenția vizând dobânzile de 56.300 USD, iar în

legătură cu obiectul litigiului reafirma din punctul de vedere al reclamantului

existența unei creanțe de 43.500 USD aspect ce însă nu îi este favorabil

recurentei.

În fine, criticile vizând cuantumul ridicat al

dobânzilor practicate de reclamantul intimat în anul 1995 ca și perceperea de

dobândă la dobândă exced obiectul litigiului, iar referirea la convenția de

împrumut din 2.XI.1998 pentru suma de 55.000 USD în sensul că ar conține și

dobândă compusă, așa cum deja s-a demonstrat nu este susținută de probele

administrate.

Față de cele ce preced recursul pârâtei R.A.urmează

a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta

R.A.împotriva deciziei civile nr.149 din 5.07.2001 a Curții de Apel Cluj –

Secția civilă.

Obligă recurenta R.A.să plătească suma de 10

milioane lei cheltuieli de judecată intimatului V.A..

Obligă intimatul-reclamant V.A., domiciliat în Cluj

Napoca str.Dornei nr.6/A la plata următoarelor sume cu titlu de taxă judiciară

de timbru: 696.960 lei pentru judecata de fond și 5.016.620 lei pentru

judecarea cauzei în apel.

Conform art.20 alin.5 din legea nr.146/1997 astfel

cum a fost modificată prin O.G.nr.34 din 16 august 2001, dispozițiile din

prezenta decizie referitoare la taxa judiciară de timbru constituie, titlu

executoriu și vor fi comunicate unității licitande subordonate Ministerului

Finanțelor Publice în vederea executării silite.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

aprilie 2003.