ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2995/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 172, pronunțată la data de 1 martie

2001, în dosarul nr. 9249/2000, secția comercială și de contencios

administrativ a Tribunalului Suceava a admis acțiunea formulată de reclamanta,

SC S. SA, împotriva pârâtei, SC A.V. SRL, cu consecința obligării acesteia să

plătească reclamantei suma de 91.425.365 lei, cu titlu de debit; suma de

65.176.486 lei, cu titlu de penalități de întârziere; suma de 28.273.655 lei,

cu titlu de dobânzi și suma de 11.040.000 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Spre a hotărî astfel, instanța de fond a făcut

aplicarea art. 969 C. civ., reținând că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile

asumate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 250, încheiat între părți la

data de 17 februarie 1998, iar conform art. 9 din acest contract datorează penalități

de întârziere și daune în compensare pe durata de un an, apreciind că, după

ajungerea contractului la termen, reclamanta este îndreptățită să pretindă

dobânzi, conform art. 43 C. com.

Apelul formulat de pârâtă împotriva acestei hotărâri

a fost respins, ca nefondat, de secția comercială și de contencios

administrativ a Curții de Apel Suceava, prin decizia nr. 307, pronunțată la

data de 28 iunie 2001, în dosarul nr. 2814/2001.

Pentru a pronunța menționata decizie, instanța de

apel a reținut, din perspectiva criticilor formulate de apelantă, că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, întrucât examinarea materialului

probator administrat relevă că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate

prin contractul de vânzare cumpărare nr. 250 din 17 februarie 1998, datorând,

astfel, penalitățile prevăzute în clauza penală, inserată în art. 9 alin. (3)

din contract.

Împotriva menționatei decizii a formulat recurs

apelanta reclamantă arătând, în esență, că instanța de apel a făcut o greșită

interpretare a probelor administrate și nu s-a pronunțat asupra apărării sale

formulate prin cererea de apel, referitoare la faptul că penalitățile nu sunt

datorate și nu trebuie incluse în suma asupra căreia s-au calculat dobânzi,

critici care, conform art. 306 (3) C. proc. civ., pot fi încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., știut fiind că pct. 11 al acestui

articol, în vechea sa redactare, a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din O.U.G.

nr. 138/2000.

Recursul este nefondat.

Astfel, spre a putea obține modificarea unei decizii,

în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., trebuie ca instanța să nu se fi

pronunțat asupra vreunui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate,

iar acestea să fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, condiții

prevăzute a fi întrunite cumulativ.

Este de observat că instanța de apel a argumentat, cu

susținere în probațiune, motivul pentru care consideră că pârâta datorează

penalități de întârziere, așa încât critica recurentei, ce vizează incidența

evocatului text legal, nu poate fi primită.

Așa fiind, constatând că, în cauză, nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., Curtea, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza 2, va respinge, ca nefondat, recursul apelantei

pârâte, SC A.V. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul pârâtei SC A.V. SRL Cârlibaba,

împotriva deciziei nr. 307 din 28 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel

Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2003.