ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2995/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 172, pronunțată la data de 1 martie 2001, în dosarul nr. 9249/2000, secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Suceava a admis acțiunea formulată de reclamanta, SC S. SA, împotriva pârâtei, SC A.V. SRL, cu consecința obligării acesteia să plătească reclamantei suma de 91.425.365 lei, cu titlu de debit; suma de 65.176.486 lei, cu titlu de penalități de întârziere; suma de 28.273.655 lei, cu titlu de dobânzi și suma de 11.040.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel, instanța de fond a făcut aplicarea art. 969 C. civ., reținând că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 250, încheiat între părți la data de 17 februarie 1998, iar conform art. 9 din acest contract datorează penalități de întârziere și daune în compensare pe durata de un an, apreciind că, după ajungerea contractului la termen, reclamanta este îndreptățită să pretindă dobânzi, conform art. 43 C. com. Apelul formulat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Suceava, prin decizia nr. 307, pronunțată la data de 28 iunie 2001, în dosarul nr. 2814/2001.

Pentru a pronunța menționata decizie, instanța de apel a reținut, din perspectiva criticilor formulate de apelantă, că soluția instanței de fond este legală și temeinică, întrucât examinarea materialului probator administrat relevă că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de vânzare cumpărare nr. 250 din 17 februarie 1998, datorând, astfel, penalitățile prevăzute în clauza penală, inserată în art. 9 alin. (3) din contract. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă arătând, în esență, că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a probelor administrate și nu s-a pronunțat asupra apărării sale formulate prin cererea de apel, referitoare la faptul că penalitățile nu sunt datorate și nu trebuie incluse în suma asupra căreia s-au calculat dobânzi, critici care, conform art. 306 (3) C. proc.

civ., pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., știut fiind că pct. 11 al acestui articol, în vechea sa redactare, a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Recursul este nefondat. Astfel, spre a putea obține modificarea unei decizii, în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., trebuie ca instanța să nu se fi pronunțat asupra vreunui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, iar acestea să fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, condiții prevăzute a fi întrunite cumulativ. Este de observat că instanța de apel a argumentat, cu susținere în probațiune, motivul pentru care consideră că pârâta datorează penalități de întârziere, așa încât critica recurentei, ce vizează incidența evocatului text legal, nu poate fi primită.

Așa fiind, constatând că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2, va respinge, ca nefondat, recursul apelantei pârâte, SC A.V. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul pârâtei SC A.V. SRL Cârlibaba, împotriva deciziei nr. 307 din 28 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2003.