ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4696/2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4696/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra  recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 23 octombrie 1997, reclamanta

Municipiul Suceava prin primar a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A.

Suceava pentru a fi obligată la plata sumelor de 36.677.073 lei (din care

31.540.365 lei sumă încasată necuvenit și 5.136.708 lei dobândă de refinanțare)

și la penalități de întârziere de 0,25% de la 18 septembrie 1997 și până la

achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că

pârâta a executat lucrări de construcție, în cursul anului 1996 la Piața agroalimentară

centrală, Piața agroalimentară Burdujeni, Bazarul Municipiului Suceava și

hotelul administrației piețelor, lucrări pentru care, Corpul de control al

Camerei de Conturi Suceava a constatat încasarea unor sume necuvenite în

cuantum de 31.540.365 lei, la care au fost calculate dobânzi de  5.136.708 lei.

Prin precizările depuse la dosar, reclamanta

arată că pârâta datorează la debitul principal de 31.540.365 lei, pârâta îi

datorează dobânda de refinanțare de 5.136.708 lei precum și la penalități de

întârziere de 8.200.495 lei majorată la 10.644.873 lei, calculate la 104 zile

lucrătoare (reprezentând 0,25% conform H.G. nr. 251/1997).

Pârâta a depus întâmpinare și cerere

reconvențională.

Prin cererea reconvențională pârâta a solicitat

compensarea sumelor sus menționate cu majorările de întârziere calculate pentru

decontarea cu întârziere de către reclamantă a unor facturi emise în perioada

octombrie 1996 – februarie 1997, majorări care totalizează 82.754.208 lei.

Prin sentința nr. 307 din 13 mai 1999 pronunțată

în Tribunalul Suceava a respins acțiunea reclamantei și a admis cererea

reconvențională a pârâtei și, în consecință a fost obligată reclamanta la

75.167.654 lei dobânzi comerciale conform art. 43 C. com., ca urmare a

achitării cu întârziere a facturilor emise de pârâtă în perioada 3 octombrie

1996 – 28 februarie 1997, cu 5.051.306 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță

având în vedere și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, a

reținut că sunt eronate concluziile Camerei de Conturi privind încasarea în

plus a unor sume reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție

efectuate, întrucât au fost aplicate greșit normele în vigoare, respectiv

Ordonanța nr. 1743/69/N/1996.

Totodată prima instanță a reținut că pretențiile

pârâtei din cererea reconvențională sunt întemeiate, motiv pentru care a

obligat reclamanta să-i plătească pârâtei suma de 75.167.654 lei cu titlu de

dobânzi comerciale și 5.051.306 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a

declarat apel reclamanta.

Prin sentința nr. 470 din 19 noiembrie 1999,

Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a

anulat ca netimbrat apelul declarat în cauză.

Recursul declarat împotriva acestei decizii de

către reclamantă a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială,

prin decizia nr. 5334 din 3 noiembrie 2000, decizia casată, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare Curții de Apel Suceava.

În apel, în rejudecare Curtea de Apel Suceava,

secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 401 din 20

septembrie 2001 a respins, ca nefondat apelul reclamantei, reținându-se că,

Curtea de Conturi au determinat greșit suma de 31.540.365 lei ca fiind încasată

în plus de pârâtă întrucât Normele metodologice aprobate prin Ordonanța nr.

1743/69/N/1996  nu se aplicau în perioada întocmirii situațiilor de lucrări

aflate în litigiu, ele operând după 26 octombrie 1996.

În ce privește cel de al doilea capăt referitor

la obligația reclamantei la plata dobânzilor, instanța de apel, a arătat în

considerentele deciziei  că pârâta în mod legal le-a solicitat deoarece era

îndreptățită în virtutea art. 43 C. com., mai ales că Legea nr. 76/1992 era

abrogată la data introducerii acțiunii.

În contra celei din urmă hotărâri a declarat

recurs reclamanta criticând soluția pronunțată în apel susținând că: în mod

eronat a apreciat instanța judecătorească că Ordonanța nr. 1743/69/1996 nu se

aplicau în momentul întocmirii situațiilor de lucrări și nu a fost avut în

vedere Ordonanța nr. 792/1994 în motivarea deciziei în baza căreia s-au

calculat sumele achitate necuvenit lucrările efectuate de către S.C. C. SA.

Cu privire la plata dobânzilor prevăzute de art.

43 din C. com., recurenta a arătat că acestea au fost stabilite unilateral de

pârâtă, în afara cadrului contractului, în sensul că atâta timp cât în contract

nu s-a inserat o clauză potrivit căreia era fixată o scadență pentru decontarea

lucrărilor, nu putea municipalitatea să fie considerată de drept în întârziere

conform art. 43 C. com. aceste majorări nu pot fi acordate decât numai după

punerea în întârziere a debitorului.

În consecință, recurenta a solicitat în temeiul

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei

atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei și admiterea cererii

reconvențională.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

Curte constată că între părți s-a încheiat un contract de antrepriză nr. 1109

din 6 martie 1996, pârâta în calitatea de antreprenor și reclamanta în calitate

de beneficiar, prima obligându-se în favoarea celei de-a doua să efectueze

lucrări și reparații la obiectivele Piața agroalimentară centrală, Piața

agroalimentară Burdujeni, Bazar, contractul fiind întocmit în baza comenzilor

de executare, fără licitație publică.

Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajarea

Teritoriului prin adresa nr. 1330 din 28 mai 1997 precizează că Ordonanța

792/13/N/1996 s-a aplicat după data de 19 septembrie 1994, iar cele ale

Ordonanței 1743/69/N/1996 pentru contractele adjudecate după data de 26

octombrie 1998 iar pentru contractele încheiate anterior aplicării normelor

metodologice menționate mai sus, se derulează și se vor finaliza conform

contractului încheiat, pe baza prevederilor în vigoare la data perfectării

contractului.

Și, potrivit expertizei efectuate în cauză de

expert contabil V.M., la Cap. 3 Concluzii: a constatat că contractarea

lucrărilor de construcții, instalații și reparații s-a efectuat prin

încredințare directă.

Pentru situațiile de lucrări care face obiectul

prezentului dosar s-au aplicat în mod legal prevederile Ordonanței

792/13/N/1994, prevederile Ordonanței 1743/69/N/1996 se aplicau după data de 26

octombrie 1996 așa cum  rezultă din adresa M.L.P.A.T. menționată mai sus, deci,

după perioada în care au fost întocmite aceste situații de lucrări, așa cum

legal și temeinic a stabilit instanța de apel, astfel că se va respinge, ca

nefondată critica recurentei privind acest aspect.

În ce privește critica referitoare la dobânzi,

va fi de asemenea, respinsă ca nefondată, întrucât reclamanta a acceptat

facturile emise pe baza situațiilor de lucrări, plătite de aceasta din urmă,

dar cu întârziere, pârâta fiind îndreptățită, în lipsa unei clauze penale să

pretindă dobânzi conform art. 43 C. com.

Așa fiind, criticile formulate de reclamantă

sunt nefondate, urmând ca recursul declarat să fie respins ca atare, dându-se o

decizie în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de  reclamanta

Municipiul Suceava prin  primar împotriva deciziei nr. 401 din  20 septembrie

2001 a Curții de Apel Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 27

noiembrie 2003.