ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1823/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1000 din 26

noiembrie 1998, Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis acțiunea reclamantei SC A.C. SA Suceava, în contradictoriu cu pârâta

G.Ș. nr. 3 Suceava și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 262.187.675 lei,

reprezentând majorări de întârziere, precum și 8.508.754 lei cheltuieli de

judecată, reținând că, în perioada 1997-1998, reclamanta a furnizat pârâtei apă

potabilă, apă caldă și energie electrică, prestându-i servicii de epurare a

apei, iar pârâta a achitat cu întârziere facturile ce i-au fost prezentate la

plată.

Pârâta a declarat apel împotriva

sentinței pronunțată de instanța de fond.

A fost criticată sentința apelată

pentru netemeinicie, pârâta susținând că, în mod greșit, a fost obligată la

suma cerută prin acțiune, întrucât, conform legii bugetului de stat pe anii

1996, 1997 și 1998, cheltuielile materiale, necesare pentru funcționarea

instituțiilor publice de învățământ, au fost finanțate din bugetul local, iar

ordonatorul principal de credite, respectiv, Primăria Suceava, avea obligația,

pe care nu și-a respectat-o, de a deschide credite bugetare pentru acoperirea

la timp și în totalitate a acestor cheltuieli.

Pârâta a mai susținut în apel că nu

au fost calculate, în mod legal, majorările de întârziere, respectiv, că nu s-a

calculat o majorare de 0,2% pe zi de întârziere numai pentru 15 zile, după care

reclamanta avea dezlegarea legală de a întrerupe furnizarea agentului termic,

dezlegare dată de prevederile art. 96 alin. (2) din H.G. nr. 425/1994.

Prin decizia nr. 373 din 13

septembrie 2001, apelul pârâtei a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel

Suceava, secția comercială și de contencios administrativ.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut că, întrucât, din probele administrate în cauză,

rezultă că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, corect

instanța de fond, aplicând prevederile art. 20 din contractul dintre părți, a

obligat-o pe pârâtă la plata majorărilor de întârziere.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

pârâta a declarat recurs și a criticat legalitatea acesteia, întrucât nu a

ținut seama de faptul că furnizorul nu putea să factureze decât 0,2% pe zi de

întârziere un număr de zile limitat, după care avea posibilitatea sistării

serviciilor prestate.

Recursul pârâtei este nefondat.

Motivul de recurs, invocat de pârâtă

în cererea de față, a fost analizat și ca motiv de apel.

Corect a motivat instanța de apel că

nici una dintre facturile emise de reclamantă nu a fost achitată în termen.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă că majorările de întârziere au fost calculate în cuantum de 0,5%, până

la modificarea art. 67 din Legea nr. 4/1981, prin Legea nr. 198/1997, iar după

această dată, în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, cum corect a

reținut instanța de apel.

Întrucât motivul de recurs invocat

de recurentă nu se circumscrie nici uneia dintre situațiile de la pct. 1 – 10 C.

proc. civ., care să impună modificarea, respectiv, casarea deciziei recurate,

recursul acesteia se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul, G.S. nr.

3 Suceava, împotriva deciziei nr. 373 din 13 septembrie 2001 a Curții de Apel

Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 25 martie 2003.